Plăţile pentru producătorii de lapte din zonele defavorizate şi pentru agricultura ecologică vor fi acordate săptămâna aceasta

În cursul acestei săptămâni, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltarii Rurale (MADR), prin intermediul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), va acorda două forme de sprijin. Acestea vizează producătorii de lapte care deţin minimum două vaci de lapte şi se află în zone defavorizate şi agricultorii care desfăşoară activităţi agricole în regim ecologic. De ajutorul specific pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul de agricultură vor beneficiapeste 7.000 de agricultori, de două ori mai mulţi decât anul trecut.

1. Ajutorul specific acordat producătorilor de lapte din zonele defavorizate

Suma totală ce urmează a se plăti beneficiarilor pentru ajutorul specific acordat producătorilor de lapte din zonele defavorizate este de 21,12 milioane euro pentru un efectiv de aproximativ 257.000 capete vaci de lapte eligibile, respectiv 74.911 beneficiari.  Cuantumul determinat este de 86,37 euro/cap de vacă.
Cuantumul a fost stabilit de către APIA, după finalizarea tuturor verificărilor prin raportarea plafonului alocat de 22.447.205 euro la efectivul de animale eligibie.

2. Ajutorul specific pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică

Suma totală ce urmează a se plăti beneficiarilor pentru ajutorul specific pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică este de 3,09 milioane euro. Această sumă este împărţită între exploataţiile din domeniul vegetal (2,89 milioane euro pentru un număr de 6.715 exploataţii) şi cele din domeniul creşterii animalelor (0,21 milioane euro pentru un număr de 343 exploataţii).

Menţionăm că, în conformitate cu HG nr. 759/2010, cuantumul plăţii anuale suplimentare pe exploataţie se calculează de APIA după finalizarea verificărilor. Calculul se realizează prin raportarea plafoanelor alocate la numărul de beneficiari eligibili, pentru fiecare dimensiune a exploataţiei din producţia vegetală şi animalieră, în limita plăţii anuale suplimentare maxime/exploataţie.

Aceste două măsuri sunt  finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) şi sunt derulate prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

Data publicarii: 18-06-2012, sursa  MADR


0 comentarii la “APIA face plăţi pentru producătorii de lapte din zonele defavorizate şi pentru agricultura ecologică”
  1. cristea mariana a spus:

    vineri nu era nici un leu in cont cred ca trebuie sa mai asteptam vreo luna

  2. Antoniu a spus:

    @cristea mariana- pana la urma, tot intra banii!

  3. Daniel a spus:

    Buna ziua,
    Pentru a beneficia de aceasta subventie trebuie depusa vreo cerere? In cazul in care am 25 vaci primesc subventie pentru toate sau exista o limita? multumesc

  4. Lucian a spus:

    @Mariana, au intrat in conturi banii pentru cererile pe 2011

    @Daniel, deocamdata pentru 2012 nu s-a aprobat hotararea de guvern pentru aceasta forma de sprijin, textul complet al proiectului il poti vedea aici: http://www.madr.ro/pages/proiecte2012/hotarare-ajutor-producatori-lapte-carne-vita-zone-defavorizate.pdf
    Limita minima pentru vacile de lapte e de 2 capete, limita maxima e de 15 capete/solicitant

  5. george a spus:

    Buna seara, as vrea sa va intreb daca in perioada asta de dupa depunerea cererilor am dreptul sa merg la biroul Apia de care apartin si sa verific daca nu mi s-au modificat limitele parcelelor fara sa stiu. Sau cum pot face asta? Va multumesc

  6. Antoniu a spus:

    @george-ati salvat pe desktop cererea depusa online si hartile? Daca nu, mergeti la Apia si solicitati o copie a cererii online si hartile pe care sunt digitizate parcelele. Daca verbal nu va elibereaza, solicitati in scris la secretariat. Nu uitati sa luati si nr de inregistrare.

  7. george a spus:

    Recunosc ca am gresit ca nu mi-am facut o copie. Dar daca o sa am surpriza ca declaratia este modificata? Va multumesc.

  8. Antoniu a spus:

    @george-nici vorba de asa ceva

  9. laci odorheiu a spus:

    stimate antoniu —-pina la data de 31 07 2012 nu am primit nici un bani pentru vacile de lapte in zonele defavorizate oare cind le vom primii

  10. Antoniu a spus:

    @laci odorheiu- va rog sa sunati la Centrul judetean Harghita, din Miercurea Ciuc, la seful serviciului Autorizare Plati Nationale Directe Complementare si ajutoare specifice comunitare, măsuri de piaţă, la d-na PAPP ANNA, comunicandu-i nr. dvs. de exploatatie{RO..-ul de exploatatie(cardul de animale), nu RO..ul de la cererea pe suprafata} si intrebati-o care este situatia cu dosarul dvs. si cand veti primi banii. Telefonul il gasiti aici. Daca vi se refuza orice informatie la telefon, desi aveti acest drept, va rog sa ma anuntati.

  11. mihai ionut a spus:

    nu sa virat in conturile fermierilor ecologici nici un ban nici la jamatea lunii august desi banii pentru producatorii de lapte sunt intrati de la sfarsitul lunii iulie cat mai putem astepta??

  12. Antoniu a spus:

    @mihai ionut- sunati la centrul judetean al Apia, la seful serviciului Masuri de Sprijin-IT.

  13. ursu robert a spus:

    verificarile inspectorilor pe teren (fanete) pentru agricultura ecologica se platesc?

  14. Antoniu a spus:

    @ursu robert-nu se platesc!

  15. cornelia a spus:

    verificarile acestea se fac de specialisti in domeniu si se platesc .se face un studiu timp de trei ani,dupa care se elibereaza un atestat,care se ataseaza la solicitarea de sprijin la APIA.Acuma depinde in ce sector doriti sa faceti (vegetal ,animal).Nu se platesc inspectoriiApia care fac verificarile in teren,daca solicitarea dv de sprijin a fost selectata la controlul anual.

  16. madalina marchidan a spus:

    pe cand ar fi posibil sa intre banii in cont?

  17. Antoniu a spus:

    @madalina marchidan- pentru producatorii de lapte din zonele defavorizate si pentru cultura ecologica?

  18. SERACIN CONSTANTIN a spus:

    CAND SE FAC PLATILE LA VACA DEFAVORIZATA DIN 2012

  19. Antoniu a spus:

    @SERACIN CONSTANTIN- „Art. 6 – Platile pentru ajutorul specific anual, prevazut la art. 1 alin. (1), se efectueaza începând cu data de 1 decembrie a fiecarui an, pâna la sfârsitul primului trimestru al anului urmator.” din HOTARARE Nr. 755 din 21 iulie 2010 privind schema de ajutor specific acordat producatorilor de lapte de vaca din zonele defavorizate.

Comentariul tau