Să te baţi cu Justiţia, cu Biroul de luptă antifraudă sau cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură(APIA), pare o nebunie astăzi în România.
Un caz pe care vreau să vi-l semnalez, frizează reaua-credinţă, caz ce ar putea constitui o faptă penală.
La Judecatoria Topliţa, nr. dosar 1693/326/2011 din 31.05.2011, reclamanta Comuna Bilbor, în contradictoriu cu fermierii Stan Mircea, Vîlcan Vasile, Ivanov Ionela Emilia şi Asociaţia crescătorilor de bovine ‘Alunişul’ Bilbor, a solicitat instanţei să i se respecte posesia, acuzându-i pe pârâţi de tulburare de posesie, în anul 2010.
Fermierii mai sus amintiţi şi asociaţia lor, au depus concomitent cu Comuna Bilbor, solicitări de subvenţie pe suprafaţă, pentru Campania 2010, la APIA Topliţa(sub 50ha), respectiv APIA Harghita(peste 50ha), suprafeţe după cum urmează: Comuna Bilbor a depus solicitare de subvenţie pe o suprafaţă de 1238,21 ha, iar fermierii şi asociaţia , o suprafaţă de 67,96 ha+ 4,36 ha+ 8, 68 ha + 155,73 ha = 236,73 ha.
Repet, cererile de subvenţie sunt pentru Campania 2010 şi fac obiectul litigiului dintre fermieri şi asociaţie şi Comuna Bilbor, la APIA şi în prezenta cauză!
În baza de date de la APIA, au apărut supradeclarari, pentru că o parte din paşunile declarate de către fermieri şi asociaţie se suprapuneau cu suprafeţele declarate de către primaria Bilbor.
Perioada de plată pentru Campania 2010 s-a desfaşurat între 1 decembrie 2010 şi 30 iunie 2011.
Prin adresa nr. 665 din 3.03.2011, APIA Harghita anunţa existenţa unui conflict de supradeclarare  pe mai multe blocuri fizice, între Comuna Bilbor şi fermierii amintiţi împreună cu asociaţia lor, şi că ‘nu s-a acordat pe anul 2010 nici unuia dintre solicitanţi sprijinul cuvenit’. La întalnirea cu fermierii implicaţi în acest conflict, niciuna din părţi nu a renunţat la subvenţie, iar procedura APIA spune că nu se emit deciziile de plata, până când instanţa nu va decide, cine are acest drept, asta însemnând, stabilirea dreptului de proprietate pe 2010.
Primăria a reclamat în instanţă tulburarea de posesie.
Să vedem cum a judecat d-na judecător Adriana Ţifrea:
-admite expertiza topo în mod ilegal, cu hărţile extrase din programul APIA ca suport, fără acordul scris al acesteia, expertiză solicitată de către Comuna Bilbor.
-omite cu rea-credinţă să ţină cont de Campania 2010 de depunere a cererilor la APIA(1 martie 2010-15mai 2010, cu termen de plată 1 decembrie 2010-30 iunie 2011 şi care face obiectul procesului şi litigiului privind plăţile cu APIA), şi ţine cont nejustificat de Campania 2011( 1 martie 2011-15mai 2011 cu termen de plată 1 dec.2011-30iunie 2012), afirmând în senţinta civilă nr. 565 din 10 aprilie 2012 că:
1. ‘instanţa apreciază că pârâţii, pentru anul 2011, nu îndeplinesc o condiţie pentru a fi considerate posesia lor..’, apreciere care ţine de Campania 2011.
2. ‘singura pârâtă care are contract de închiriere pe păşunea comunală este Asociaţia Crescătorilor de Bovine Alunişul Bilbor, care a închiriat păşunea pe 20 de luni începând cu data de 01 mai 2011..’ , ceea ce ţine tot de Campania 2011.
– ‘Stabilirea calităţii de posesor de bună credinţă, deci de utilizator al păşunii comunale pentru anul 2010 este o chestiune de fapt, pentru care instanţa nu se poate pronunţa nefiind sesizată cu o acţiune în constatarea calitaţii de utilizator pe acel an-2010’, deşi , tot d-na judecător Adriana Ţifrea susţine în descriere ‘INSTANŢA’ că: ‘Comuna Bilbor, în motivare arată că deţine în proprietate tabulară privată a domeniului comunal o suprafaţă păşunabilă de 1900 ha, din care pentru o suprafaţă de 1238,21 ha a depus cerere de sprijin la Apia pentru campania 2010’.
Iar acum urmează finalul, care frizeaza reaua-credinţă şi afirmă că : ‘Pentru aceste considerente instanţa va admite în parte acţiune obligând pârâţii, cu excepţia Asociaţiei Crescătorilor de Bovine Alunişul Bilbor care are contract cu reclamanta Contract de inchiriere nr. 1563 din 05 mai 2011), de a respecta acesteia dreptul de folosinţă asupra paşunilor comunale deoarece din octombrie 2011 nu au contract cu primaria. Văzând şi dispoziţiile art.276 Cod procedură civilă’.
In dispozitivul ‘PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂŞTE’, d-na judecător afirmă că: ‘Admite acţiunea formulată de reclamantă..în contradictoriu cu pârâţii..Obligă pârâţii..persoane fizice să plătească reclamantei ..cheltuieli de judecată’.
Asadar, d-na judecător evită să se pronunţe în cauza pentru care era obligată să o facă şi în conformitate cu reglementările Apia, ce ţin strict de conflictul de supradeclarare şi plăţile din Campania 2010, lăsând la latitudinea agenţiei rezolvarea deciziei de plată pentru 2010.
Din cauza acestor confuzii, făcute cu rea-credinţă, pârâţii au facut apel. Pentru apel, se va solicita o taxa de timbru evaluată la aprox. 2 mild. de lei vechi, pentru o suprafaţă de 236,73 ha, taxă care va fi plătită de către pârâţi. Curtea de Apel va sesiza neregulile făcute cu rea-credinţă din Sentinţa nr. 565 din 10.04.2012 şi va da caştig de cauză pârâţilor.
Ca urmare a unei sentinţe favorabile, Comuna Bilbor, din reclamant va deveni pârât şi va trebui să returneze cele aprox. 2 mild. lei din bugetul primariei, adică, din banii publici.
Mai mult, din prezenta sentinţă, nu se stabileşte pentru Comuna Bilbor, dreptul de proprietate asupra terenurilor, acest lucru determinând APIA Harghita să o încadreze la tentativă de fraudă la bugetele comunitare şi să-i ceară restituirea sumelor rezultate din solicitările de subvenţie anterioare. În ambele cazuri, consecinţele pentru bugetul primăriei Bilbor vor fi catastrofale.
Posibilele relaţii de afaceri şi amiciţie ale soţului judecătorei Adriana Ţifrea cu primarul comunei Bilbor, să fie oare ‘reaua-credinţă sau grava neglijenţă, dacă fapta nu constituie infracţiune’ în exercitarea funcţiei, conform art. 99 alin. 1 din Legea nr. 303/2004, lit h ??
Oare în ce ţară trăim!?

8 Comments on “Adevaraţii fermieri în luptă crâncenă cu primăriile şi cu APIA”

You can track this conversation through its atom feed.

  1. cristina says:

    oameni buni,
    adevarul e ca nu ne putem spune parerea fara sa ne gandim ca daca maine avem nevoie de o semnatura de la primarie, nu o vom primi. Mai mult, toti cei din primarie ar trebui sa ne fie recunoscatori ca ne platim obligatiile pentru ca ei sa-si poata lua salariile, salarii pentru care muncesc din greu mai mult de jumatate din program la crasmele din sat.
    E chiar atat de greu sa ne spunem parerea?

  2. Catalin says:

    Nu stiu alta primarie,alt primar,cel putin din zona,sa fi fost implicata in atatea scandaluri,in atatea nelegalitati,in atatea magarii.Totusi nu se intampla nimic,cetatenii,unii dintre ei, latra pe la colturi si atat.Am totusi o intrebare pt. cetatenii acestei comune. Nu v-ati saturat fratilor sa fiti furati,mintiti,batjocoriti si injositi de functionarii din aceasta primarie si de asa zisii oameni de afaceri din Bilbor???????????. Cati dintre noi stim ca acel functionar din primarie este in slujba noastra,a cetateanului si mai ales cati dintre ei stiu pentru ce sunt numiti s-au alesi in cadrul primariei? Cati dintre ei au studii in domeniu (administratiei publice),s-au mai pe scurt cati dintre ei si-au citit fisele posturilor,or fi avand macar? Cetateni ai acestei comunitati,luati atitudine!!!!!!!

  3. CEPYPY says:

    NU ARE CUM SA SE CALCULEZE DIFERIT LA MINE EU AM CHELTUIELI SI VENITURI CERTE PE BAZA FACTURILOR … DOAR PERSOANELE FIZICE LI SE CALCULEAZA ASA

  4. CEPYPY says:

    D-LE ANTONIU EU PLATESC INPOZIT DE 16 LA SUTA PE PROFIT CE TREABA AM EU CU ASTA INPOZITUL ASTA PE HA IL PLATESC PERSOANELE FIZICE ……PUTETI SA MA CORECTATI DAR STIU CA AM DREPTATE

  5. CEPYPY says:

    DOMNULE ANTONIU EU AM INTREPRINDERE FAMILIARA DEJA PLATESC INPOZIT 16 LA SUTA PE VENIT ………..CE SA MAIPLATESC MAI MULT DE ATIT………

    1. Antoniu says:

      @CEPYPY-venitul agricol se calculeaza diferit incepand cu 1 februarie 2013 asa cum este in art. din prima pag a blogului.

  6. CEPYPY says:

    aceasta nu e o pomana sunt banii nostri pe care Romania ii da la fondul UE si automat se intoarce inapoi ps eu contribui la sistemul asta cu 16 la suta din venit d-v contribuiti cu ceva?

    1. Antoniu says:

      @CEPYPY- de la 1 februarie 2013 veti contribui cu 16% impozit pe veniturile din activ. agric. Vezi aici

Lasă un răspuns

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>