strategii

Toate agentiile de stat au pe site-urile lor tot felul de strategii privitoare la resursele umane, facute à la carte.
Te intrebi, atunci, cum de functioneaza acest stat atat de greoi, birocratia adancindu-se in loc sa dispara, actul administrativ desfasurandu-se anevoios, in locul flexibilizarii lui.

In mare, analiza SWOT(puncte tari, puncte slabe, oportunitati si constrangeri), incearca sa maximizeze punctele forte, sa minimizeze punctele slabe dar si sa valorifice oportunitatile, evitand sau temperand constrangerile provenite din mediul extern.
Toate departamentele de resurse umane in agentiile de stat fac o planificare a resurselor umane. Cum se face ca din aceasta planificare, totdeauna sefii unor departamente de la nivel central si pana in cea mai de jos structura, au asigurata sefia, indiferent de schimbarile politice din agentiile de stat si rotatiei pe posturi?
Inseamna ca, analiza postului este astfel alcatuita incat sa nu afecteze asemenea functii bine platite si vizate in permanenta de factorul politic.
Recrutarile si selectia personalului, stim cu totii cum se fac : se depun dosarele la agentia care gestioneaza functiile publice. De indata ce esti inscris, apartenenta politica este esentiala pentru a primi subiectele la examen la pachet cu rezolvarea lor.
Apoi, pentru muritorii de rand, anual se face evaluarea performantelor profesionale individuale. Daca esti in relatii bune cu seful proaspat ‘uns’ si empatizezi cu el, ai sanse sa salti o trepta in cariera profesionala. Altfel, mai stai un rand.
La formarea profesionala continua, de asemenea, exista o lista de prioritati : daca esti ruda cu cineva de la Curtea Constitutionala, sa zicem, beneficiezi de instruiri la hoteluri de cinci stele, cu masa si dansul, pe mese, asigurate. Unde mai pui ca vii acasa si cu o diploma de formator. Nemultumitilor li se ia darul, cum se zice, daca nu sunt aliati cu noua conducere, nu lucreaza in echipa ei sau sunt lipsiti de loialitate.
Desigur, in aceste situatii, vesnicele constrangeri bugetare afecteaza gastile nou instalate in agentiile de stat, dupa fiecare scrutin. Automat sistemul mafiilor politice se reactiveaza, aparand tot felul de acte normative pentru a tempera aceste constrangeri si a umfla buzunarele noilor veniti.
Actele normative vor fi justificate in capitolul ‘puncte tari’ prin argumente paravan ce tin de formarea si remunerarea intregului personal administrativ.

Strategia resurselor umane se incheie apoteotic, in respectul principiilor majore de dezvoltare, atragere si pastrarea fortei de munca, dezvoltarea unui mediu de lucru flexibil si, atentie, ‘asumarea strategiei la cel mai inalt nivel’.


One Comment on “Viziune, misiune si omisiune in strategia resurselor umane din agentiile de stat”

You can track this conversation through its atom feed.

  1. CEPYPY says:

    mare adevar grait-ati d-le Antoniu va salut …

Lasă un răspuns

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>