garda de onoare‘..am venit să-i iau pe saşi.
-Să trăiți, d-le Președinte, da’ luați-ne pe noi înainte!’

Acesta ar fi fost fost salutul de primire al Gărzii de Onoare de pe Aeroportul Otopeni, atunci când preşedintele Republicii Federale Germane a venit să negocieze cu Nicolae Ceaușescu cumpărarea saşilor din Transilvania.

La acea dată, Klaus Iohannis a refuzat târgul, rămânând ‘marfă’ în țară, spre regretul unora de acum, care l-ar destitui , expulza sau vinde cu cea mai mare repeziciune.

Bucuria celorlalți este că Iohannis a rămas și a început ‘sa facă treabă’, expresie dragă Laurei Codruţa Koveşi, poreclită cucuveaua mov.

După cum ați observat, mai toți șefii de instituții publice, în momentul în care sunt contestaţi, răspund invariabil că nu-și dau demisia și că sunt acolo ca să-și facă treaba.

La fel și-a făcut treaba și Florian Coldea, şeful operativ, generalul şi adjunctul SRI, când dansa cu Sebastian Ghiță pe melodia ‘La Chitila-n port’, varianta statului de drept, sau la plajă prin stațiuni exotice.

Eduard Helwig, șeful SRI, ca să mai albească haina pătată a generalului Coldea, spunea că există acţiuni concertate privind discreditarea serviciului secret, dând de înţeles că Sebastian Ghiţă n-ar fi fost ofițer acoperit, dar deținea secrete de stat.

Păi, măi nene, discreditarea serviciului a făcut-o nimeni altul decât adjunctul tău, Florian Coldea, motiv pentru care a şi fost destituit și trecut în rezervă. Să vezi la masă doi care dețin secrete de stat, după care unul începe să dea pe goarnă, înseamnă că Florian Coldea a dansat și sub masă, la refrenul melodiei ‘La Chitila-n port’, scăzându-i vigilența. Nu-mi vine să cred că ditamai generalul ar putea sta la taclale cu altcineva decât cu un informator sau subaltern. Inculpatul Ghiţă e clar că a fost omul SRI, altfel nu se justifică ascensiunea fulminantă a acestuia în afacerile cu statul.

Mai mult, serviciile, câte or fi în țara asta, pentru că nu le mai știm numărul, l-au făcut scăpat pe Ghiță . După o logică simplă a sasului nostru, ales preşedintele României, aceste servicii ar trebui să știe și unde să-l găsească.

La adăpostul acestor știri cu inculpatul Ghiță, Liviu Dragnea a ‘pus-o’ de-o ordonanță de guvern, prin care să elibereze o parte dintre deținuții din penitenciare.

Circul mediatic este asigurat pentru o perioadă lungă de timp. Televiziunile unui condamnat și ale unui inculpat se întrec zilnic în orare de audiență, aliniind pe ecrane toate jigodiile politice și jurnalistice care de ani de zile își îndobitocesc telespectatorii. Cele două televiziuni nu uită să asocieze în interminabilele lor anchete, de dimineaţă până seara, numele lui Klaus Iohannis, inducând în mintea privitorilor faptul că acesta ar fi răspunzător de implicarea SRI în viețile noastre personale, de fuga lui Ghiță sau de suprapopularea penitenciarelor cu infractori.

Să nu disperăm și să avem încredere în judecata dreaptă a fiecăruia dintre noi. Dacă judecata noastră se va identifica cu demersurile preşedintelui , atunci cu siguranță SRI se va curăţa de vedete și de vendete iar deținuții și politicienii corupți vor mai sta un rând ‘pan’ la liberare’.


0 comentarii la “Bună ziua, ostași!”
Comentariul tau