C_A_INoul guvern PSD se pare că mizează pe cartea absobţiei în totalitate a fondurilor comunitare, miză pe care de altfel s-a și construit noul buget pe anul 2017.

Agenția de Plăți și Intervenţie pentru Agricultură(APIA) are un director la Direcția Antifraudă, Control Intern și Supracontrol(DACIS), în persoana unui fost ofițer SRI.

De curând, ministrul MADR, Petre Daea, a numit un ofițer de poliție, director general la Agenția pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale(AFIR), pe nume Cheşnoiu Adrian Ionuț .

Numirea s-a făcut, probabil, fără tam-tam, la ceas de seară, așa cum ne-am obișnuit. Secretomania privind numirile politice pe post, reprezintă o metodă binecunoscută și folosită de toate partidele care ne guvernează de 27 ani.

Noul director general de la AFIR, este un tânăr din Caracal de 35 ani, absolvent al Facultății de Drept din cadrul Academiei de Poliție ‘A. I. Cuza’ din București.

Din 2005, imediat după absolvire, a lucrat ca ofițer principal în MAI, unde a rămas până în anul 2011, spune un site gălățean de știri. Numai că, pe site-ul MAI, unde se află toate declarațiile de avere și interese ale angajaților începând cu 2008, găsim o singură declarație pe numele Cheşnoiu Adrian, datată 13.06.2008, în care apare ofițer de poliție la Direcția Generală Afaceri Europene și Relații Internaționale(DGAERI). Probabil în 2008 Cheşnoiu a ieșit din sistem, ocupându-se de firma sa, SC Kesoil Consulting SRL-Caracal.

A mai fost director de cabinet al secretarului de stat Daniel Butanoiu la MADR, o perioadă angajat la APIA, apoi devine director de cabinet în Departamentul pentru Egalitate de Şanse între Femei și Bărbați(DESFB), din cadrul Ministerului Muncii. Cum trec anumite persoane cu o așa viteză prin APIA, o construcție comunitară unde trebuie să dai concurs, nu-mi explic!?.

În această poziţie a condus un proiect, POSDRU/170/6.3/S/146 783-DESFB, ca manager de proiect, explicând grupului țintă cum stă treaba cu egalitatea de şanse, chiar dacă era divorțat și tatăl unei fetiţe.

Fosta lui soție este, atenție, ofițer specialist principal I la Direcția Generală Anticorupție(DGA)- Anchete, din cadrul MAI.

Împreună cei doi au un teren de 2.300 mp în Ciorogârla, Ilfov, două autoturisme, o șalupă, o remorcă transport și datorii de 95.000 CHF și 5.400 RON.

Din 2015 de la ultima declaraţie de avere şi interese de la DESFB, nu ştim cu ce s-a ocupat Cheşnoiu până la numirea de la AFIR. Aşteptăm cu interes completarea CV-ului şi declaraţiilor de avere, pe site-ul AFIR.

Dacă Petre Daea, șeful MADR, are soția la APIA director la Direcția Resurse Umane și paznic la DACIS, un ofițer SRI, noul șef AFIR, de profesie polițist, are fosta soție poliţistă la DGA. Așa că, aviz celor care vor să se angajeze și să fraudeze la APIA și AFIR!.

Nimic fără Dumnezeu, spune un dicton latin aflat pe frontispiciul Casei Regale din România.

În traducere, nimic fără PSD nu se va face în cele două agenții.

Sperăm ca cele două agenții să fie conduse cu mână de fier dar corect. Să nu ne trezim după patru ani că cei amintiți mai sus nu mai au spaţii de completat în declarațiile de avere și interese.

Așa să le ajute PSD!


No Comments on “APIA și AFIR, agenții de plăți cu ‘agenți’”

You can track this conversation through its atom feed.

No one has commented on this entry yet.

Lasă un răspuns

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>