Daea il cearta pe Zaharia-foto Agroinfo

Daea il ceartă pe Zaharia!foto Agroinfo

În 2009 un prieten, funcționar într-o agenție agricolă din Cluj, alta decât Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură(APIA), m-a sunat și m-a rugat să instruiesc o persoană de la PSD, care urma să fie numită dir. exec. adj. la Apia Cluj, o împărțeală de posturi în deconcentrate dintre PSD și PDL. Persoana a venit la APIA unde am stat trei ore într-un birou explicându-i cum funcționează toate bazele de date. Ca norocul că am avut un interlocutor inteligent, care a înțeles rolul pe care îl va avea odată cu numirea în funcție.
Bineînțeles că examenul pe post urma să aibă loc, însă, nu avea însemnătatea unei numiri politice.

Astfel a venit și Adrian Zaharia în 2012, din partea PC-ului, dir. exec. la Apia Cluj. Mai întâi a dat examen pentru postul de șef serviciu dar n-a luat. Daniel Constantin, alias Danny, a intervenit pentru prietenul său, iar fostul dir. exec. Șerban Gheorghe a fost convins să preia serviciul Controale pe teren prin transfer. Zaharia a fost uns la șefia agenției din Cluj, pentru ca apoi să-l dea afară pe Șerban ca pe o măsea stricată.

Întâlnindu-mă în 2012 în aceleași condiții cu mai tânărul director, deși, eram destituit la acea dată din funcţia publică, încă din 2011, de către Șerban Gheorghe, Zaharia m-a amenințat, deși mă văzuse pentru prima oară: dacă voi câștiga procesul cu Apia și voi face ce i-am făcut lui Șerban Gheorghe, o să am de-a face cu el.

În decembrie 2016 am pierdut definitiv procesul cu Apia, așa că, n-am mai avut prilejul de a-l ‘face’ și pe Zaharia. În fond, cei doi derbedei politici vor sfârși sau au sfârșit datorită aroganței, nepriceperii, conexiunilor politice dubioase și nicidecum din cauza mea.

Nu mai descriu repetatele apeluri în presă ale angajaților Apia Cluj privind comportamentul de vătaf al lui Zaharia, culminând cu raportul corpului de control trimis de Irimescu, având ca rezultat detașarea disciplinară la Apia Giurgiu și nici de faptul că una dintre angajate, așa cum relatează aceeași presă, îi cere în aceste momente pensie alimentară. Zaharia este și cadru didactic la USAMV Cluj, iar titlul de ‘dottore’ nu putea să-i lipsească din CV, având și tatăl profesor acolo.

Pe rolul Tribunalului București, pe data de 6.03.2017 , Agenția Națională a Funcționarilor Publici(ANFP) , în dosarul nr. 7721/3/2017 și în calitate de reclamant, a cheamat în judecată în contencios administrativ următorii pârâți: Centrul Judeţean Cluj al APIA și pe funcționarii Groza Paul Sever, Filip Octavian Ovidiu, Culic Maria Daniela, Raţiu Natalia Marinela, Dobrican Ștefania și Bogdan Natalia Teodora.

Groza Paul Sever a fost angajat la Centrul local Capuşu Mare în 2014 pe funcția de consilier debutant din poziția de personal contractual, având la acea dată întreprindere individuală și activități de arhivare. În 2015, luna aprilie, își lichidează întreprinderea individuală iar din 2016 devine consilier asistent la serviciul Controale pe teren, Apia Cluj.

Filip Octavian Ovidiu, din personal contractual devine consilier debutant, tot în 2014, la serviciul Măsuri de sprijin, pentru ca în 2016 să devină, brusc , consilier asistent la același serviciu.

Culic Maria Daniela, trecută pe la Eurocontact Serv Impex și Paloma Tours, cu contract individual de muncă, având și întreprindere individuală, devine personal contractual la Apia Cluj, apoi consilier debutant la serviciul Autorizare plăți. Ea a fost mai iute de picior și și-a lichidat întreprinderea în decembrie 2014, pentru ca în 2016 să devină consilier asistent la același serviciu.

Raţiu Natalia Marinela, soția lui Raţiu Ovidiu, consilier superior la serviciul Controale pe teren, devine consilier debutant în 2013, când soțul său a schimbat macazul, devenind simpatizant PC, dintr-un înflăcărat susținător al vechiului dir. exec. Apia Cluj, Șerban Gheorghe, simpatizant și cotizant PDL. Ea devine consilier asistent în 2014 și consilier principal în 2015. În 2016 apare consilier principal la Compartimentul juridic, titulara postului fiind în concediu de maternitate și mutată la Dej. Postul urma să-l ocupe noua stea juridică a Apia Cluj. Vechea titulară a postului și apărătoare ferventă în instanță a Apia, în procesul cu mine, s-a prezentat în mod ilegal în apărarea agenției, la ultimul termen pe care l-am avut, ea nefiind angajată la data procesului, 1.11.2016, în Compartimentul juridic.
Dar asta este altă poveste. Juridică.

Dobrican Ștefania, altă beizadea, aterizează la Apia Cluj, la serviciul Controale pe teren în 2014, din postura de personal contractual, direct consilier asistent. Ea este mai bengoasă fiind administrator și acţionar la S.C. FLOWERGRAPH S.R.L.-D. dar și fostă inginer horticol la S.C. COMGABY MOLN S.R.L.
În 2016 apare la serviciul Măsuri de sprijin, consilier asistent, fără a-și mai declara SRLD-ul.

Ultima pe listă, cu voia dumneavoastră, este Bogdan Natalia Teodora. Aceasta, din poziția de economistă în 2014, deținută la SC INDECOR SRL, sare în schema lui Zaharia, direct consilier principal la serviciul recuperare debite, arzând probabil mai multe etape. Poate și poziția de expert a soțului de la ADS Cluj să fi contat. Nu știm. Culmea e că în 2015 câștigă de la Apia,  din prestări servicii şi ca angajată consilier principal la același serviciu, luând bani și ca economistă la SC INDECOR SRL. Tare, nu!??
În 2016 intră în regulă și apare doar consilier principal la același serviciu, recuperând debitele de la fermieri la greu.

Toate datele se află în declarațiile de avere și interese ale pârâților de pe site-ul Apia și din mapa ANFP-ului.

Ascensiunea fulminantă pe funcții, examene pe ochi frumoși, fără respectarea legii, chefuri și podul din picioare, după probele orale, au enervat, probabil, ANFP-ul atât de mult, încât, cu greu, a început să facă ordine, chemând la bară împricinaţii de mai sus.

Sugerăm agenției ANFP să înceapă și la București controlul, acolo unde Camelia Luchian, soția lui Petre Daea, ministrul MADR, este director Direcția Management Resurse Umane din Apia Central și cea care a aprobat toate documentele de angajare băgate sub nas de către Zaharia. Documente care le contestă în acest moment doar ANFP-ul.

Cazul este penal, din punctul meu de vedere, iar DNA ar trebui ca după Paște să controleze mai temeinic preacuvioasa agenție.


No Comments on “Directorul APIA Cluj, pe făraș. Petre Daea, pe făgaş”

You can track this conversation through its atom feed.

No one has commented on this entry yet.

Lasă un răspuns

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>