Discrepancies and Vulnerabilities in APIA’s Risk Analysis System – A Necessary Observation

At a time when Romania is forced to adopt radical public administration reforms—merging institutions, reducing staff, cutting bonuses, capping salaries, increasing retirement age and enforcing strict budget discipline—it is essential that every institution managing public and EU funds operates flawlessly. One such institution is APIA, which administers billions of euros annually for agriculture. Yet, the system used to select farmers for control, based on risk analysis, raises many questions.

As a former APIA employee and integrity whistleblower, I have observed—and have consistently received reports—regarding discrepancies in how certain categories of farmers are treated. Some very large farms, owning hundreds or even thousands of hectares and operated by some of the wealthiest EU fund recipients, appear to have never been inspected in recent years. Meanwhile, smaller and mid-size farms, belonging to farmers who dared to speak out, file complaints, or refuse compromises, have been subjected to repeated inspections across multiple campaigns—sometimes without clear justification.

Moreover, I’ve heard accounts of APIA Central teams visiting various county offices, often housed in resort accommodations owned by precisely those large “protected” farmers. While these arrangements may be legal on paper, they raise concerns about the appearance of impartiality and independence. Why do some of the same beneficiaries appear in sample selections yet consistently receive favorable inspection reports? Why are others repeatedly inspected year after year despite no apparent increase in risk?

To understand how such selection could work, it’s essential to analyze the key responsibilities of APIA’s Sampling and Control File Selection Office, part of the IT–LPIS Directorate. This office prepares the operational procedure for selecting control samples across all intervention schemes, defines risk factors, and evaluates their effectiveness based on previous campaign results. More importantly, the office designs and deploys the software functions, scripts, markings, and selections within the IACS system.

In practical terms, this office has direct access to modifying risk algorithms (introducing or adjusting factors and weights), defining the size and structure of samples, carrying out the actual selection of farmers, marking selected farmers in the system,proposing software changes for the sampling module, executing tests and simulations and manual selection based on internal requests or complaints.

Essentially, this team can adjust both the “rules of the game” and the “players”—all internally, without external technical oversight. Scripts can be tweaked, thresholds shifted, and a farmer can be added or removed from the sample without any external validation. That level of systemic vulnerability is highly concerning for an agency managing EU funds and accountable to the European Commission.

Therefore, I believe a prompt and independent investigation is warranted into how the risk-based selection system has operated between 2016 and 2024. State audit bodies—DNA, ANAF, the Court of Accounts—as well as DG AGRI, OLAF or EPPO should determine whether large farms with potential connections to politicians, magistrates, police officers, doctors or privileged families through legal or financial vehicles have been inspected adequately, software changes or selections were manipulated internally without documentation or oversight.

Restoring public confidence in fund administration requires transparency and accountability. Romania can no longer afford errors, lost EU funds, or unfair advantage. If we truly want performance, meritocracy and institutional integrity, APIA must be part of the solution.

Let’s begin by asking tough questions and insisting on real answers—no matter how uncomfortable they may be.

Discrepanțe și vulnerabilități în sistemul de analiză a riscului APIA – O observație necesară

Într-un moment în care România este nevoită să adopte măsuri radicale de reformă în administrația publică – comasări de instituții, reduceri de personal, tăieri de sporuri, plafonări salariale, creșterea vârstei de pensionare și măsuri stricte privind disciplina bugetară – devine esențial ca fiecare instituție care administrează fonduri publice, mai ales europene, să funcționeze ireproșabil. Una dintre aceste instituții este APIA, care gestionează miliarde de euro anual pentru agricultură. Dar sistemul care selectează fermierii pentru control, prin așa-numita analiză de risc, ridică numeroase întrebări.

Ca fost funcționar APIA și avertizor de integritate, am remarcat – și mi-au fost semnalate în mod constant – anumite discrepanțe între tratamentul aplicat unor categorii de fermieri. Sunt ferme foarte mari, cu sute sau mii de hectare, aflate în posesia unora dintre cei mai bogați beneficiari ai fondurilor UE, care nu au fost niciodată controlate în ultimii ani. În același timp, ferme mai mici sau medii, ale unor agricultori care au îndrăznit să critice, să reclame sau să refuze compromisuri, au fost supuse unor controale repetate, de-a lungul a mai multe campanii, uneori fără temei clar.

În plus, există relatări despre vizite oficiale ale echipelor APIA Central în teritoriu, cazate în mod constant în resorturi turistice ce aparțin tocmai acelor fermieri mari „protejati”. Fără a afirma că aceste aranjamente sunt ilegale, trebuie ridicată întrebarea privind aparența de imparțialitate și independență a controlului. De ce același tip de beneficiari reapar în eșantioane doar formal, dar rapoartele de teren sunt constant favorabile? De ce alții, mereu aceiași, sunt controlați an de an, deși riscul lor nu se modifică în realitate?

Pentru a înțelege cum poate funcționa o asemenea selecție, este esențial să analizăm atribuțiile unui compartiment-cheie din cadrul APIA, și anume, Biroul eșantionare și selectare dosare control, parte a Direcției IT–LPIS. Acest birou este cel care elaborează procedura operațională privind selecția eșantionului de control pentru toate tipurile de intervenții, stabilește factorii de risc și analizează eficiența lor pe baza rezultatelor din anii anteriori. Mai mult, biroul proiectează și implementează direct funcțiile informatice, scripturile, marcările și selecțiile în cadrul sistemului IACS.

În concret, acest birou are acces deplin la modificarea algoritmilor de risc (introducerea de noi factori sau ponderi), definirea dimensiunii și structurii eșantioanelor, selecția propriu-zisă a fermierilor, marcarea în sistem a celor care urmează a fi controlați, propunerea modificărilor aplicației de eșantionare, realizarea testelor și a scenariilor pentru modulul informatic, sau selecția manuală în cazuri punctuale pe baza unor sesizări sau solicitări interne.

Altfel spus, biroul poate ajusta atât „regulile jocului” cât și „jucătorii” – iar toate acestea se fac intern, în lipsa unei entități externe de supraveghere tehnică. Scripturile pot fi adaptate, pragurile pot fi mutate, iar un fermier poate fi adăugat sau scos din eșantion fără ca un control extern să valideze obiectivitatea deciziei. Această vulnerabilitate de sistem este extrem de sensibilă, mai ales într-o instituție care gestionează fonduri europene și care trebuie să dea socoteală în fața Comisiei Europene.

În acest context, consider că se impune o verificare independentă, de urgență, a modului în care a funcționat acest sistem de selecție prin analiză de risc în perioada 2016–2024. Instituțiile abilitate ale statului – DNA, ANAF, Curtea de Conturi, dar și DG AGRI, OLAF sau EPPO – ar trebui să analizeze dacă fermierii mari, cu conexiuni în sfera politică, judiciară sau administrativă, au fost controlați cu aceeași rigoare ca și ceilalți, selecția lor a fost reală sau doar formală, echipele de control pe teren au acționat imparțial și independent, modulul de eșantionare IACS a fost modificat discreționar sau a păstrat trasabilitate sau există legături între „ospitalitatea” oferită de anumite ferme și rezultatele favorabile în controale.

Este esențial ca transparența și corectitudinea să fie repuse în centrul funcționării APIA. Altfel, România riscă nu doar pierderea fondurilor europene, ci și decredibilizarea totală a reformei administrative și a ideii de meritocrație în aparatul public.

Dacă vrem o administrație eficientă, trebuie să începem cu adevărul, oricât de incomod ar fi.