Demetriu Radu, o memorie vie între Rădești și Oradea

Pe 13 iulie 2025, în fața bisericii greco-catolice din Rădești, județul Alba – localitate care a purtat odinioară numele Uifalău și care astăzi îi poartă cu cinste numele, a fost dezvelit bustul episcopului Demetriu Radu, ctitor al lăcașului și martir al Bisericii Române Unite cu Roma. Am avut bucuria de a fi prezent la acest eveniment de suflet, împreună cu fiul meu, într-un cadru profund marcat de rugăciune, memorie și recunoștință.

Demetriu Radu a fost una dintre cele mai luminoase figuri ale ierarhiei greco-catolice de la începutul secolului XX. Episcop al Oradiei, susținător al educației și culturii, promotor al unității românilor și ctitor al Palatului Episcopal Greco-Catolic din Oradea, și-a găsit sfârșitul tragic în anul 1920, în urma unei explozii produse în Parlamentul României, atentat care a tulburat întreaga societate românească a vremii.

Pentru mine, această participare a avut și o încărcătură personală. Numele meu, Poienaru-Cheșcheș, mă leagă prin alianță de familia Radu, o veche familie transilvăneană cu rădăcini adânci în pământul Ardealului. Dar dincolo de genealogie, ceea ce m-a legat sufletește de această zi a fost prezența a două mari figuri ale Bisericii de azi: Preasfinția Sa Cristian Crișan, Episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, și Preasfinția Sa Virgil Bercea, Episcop Eparhial de Oradea.

Pe PS Virgil Bercea l-am cunoscut în anii ’90, în casa mătușii mele, sora Tereza (Chescheș Elisabeta, sora tatălui meu), călugăriță greco-catolică din Congregația Maicii Domnului, fostă deținută politic, pomenită pe panourile memoriale ale închisorii de la Sighet. Tot în acea casă am aflat, cu emoție, că Preasfințitul Bercea era privit ca urmaș firesc al Preasfinției Sale Lucian Mureșan, cel care avea să devină întâi Mitropolit, apoi Arhiepiscop Major și, în cele din urmă, Cardinal al Bisericii Greco-Catolice.

Ce m-a impresionat de la prima întâlnire cu PS Virgil Bercea a fost tenacitatea lui liniștită, o credință adâncă și neclintită în Dumnezeu, dar și discreția care îl însoțea, asemenea mentorului său, Cardinalul Alexandru Todea, părintele spiritual al părinților mei, elevi ai Blajului de altădată.

Reîntâlnirea cu PS Virgil Bercea la Rădești, cu prilejul binecuvântării bustului lui Demetriu Radu, a fost o reînnoire a unui fir nevăzut care unește generații, vocații și jertfe. Este greu de imaginat altă figură contemporană mai potrivită pentru a reprezenta spiritual și istoric această continuitate.

În același timp, evocarea Preafericitului Lucian Mureșan nu poate lipsi din această mărturie. Născut în 1931 la Ferneziu (Baia Mare), al zecelea din doisprezece frați, și prigonit pentru credința sa, Lucian Mureșan a fost exmatriculat de autoritățile comuniste de la Institutul Teologic din Alba Iulia, muncitor necalificat, păstor clandestin și, în cele din urmă, consacrat episcop în libertatea recâștigată după 1989. La 27 mai 1990 a fost consacrat la Baia Mare, într-o Liturghie sub cerul liber, în fața a zeci de mii de credincioși. A devenit Mitropolit, apoi Arhiepiscop Major și, din 2012, Cardinal al Bisericii Române Unite cu Roma.

Nu pot să nu mă gândesc că, într-un fel, lanțul acestor mărturii și vieți dedicate nu este doar istorie, ci viață trăită. De la Demetriu Radu la Lucian Mureșan și Virgil Bercea, până la noi cei prezenți la Rădești în 2025, firul credinței, al jertfei și al demnității românești s-a țesut fără întrerupere, deși adesea în ascuns, în temnițe, în exil sau în tăcere.

Bustul ridicat la Rădești nu este doar un omagiu adus unui ierarh trecut în eternitate. Este un semn că această memorie nu a fost uitată, că există oameni care continuă să creadă, să zidească, să binecuvânteze.

Iar dacă Dumnezeu mi-a îngăduit să fiu martor la acest moment, o dată cu fiul meu, înseamnă că această flacără trebuie dusă mai departe.