Prezentat ca mare specialist mai ceva decat Daniel Constantin, ministrul agriculturii, Laurentiu Rebega, europarlamentarul de Prahova al Partidului Conservator, a venit la Cluj sa reformeze agricultura.
Iata ce spune o declaratie de presa a PC Cluj:’ Europarlamentarul P.C. Laurentiu Rebega, luand act de nivelul de dezvoltare a clusterurilor de exploatatii agro-zootehnice din regiunea judetului Cluj, de dorinta fermierilor clujeni si regionali de a se organiza in mari asociatii reprezentative, de dinamica si perspectiva acestei piete agro-zoo, tinand cont de formatia sa de baza respectiv cea de fermier inginer zootehnist, dar si de perspectiva unei mari cereri zonale de reprezentare lobbistica pe relatia cu Comunitatea Europeana (Piata Comuna), a luat decizia strategica, ca mediat de organizatia PC Cluj si de directorul APIA Cluj, d-ul Adrian Zaharia, sa deschida un birou Europarlamentar regional in Cluj-Napoca. In urma declaratiei de presa de azi de la PC Cluj, si de la sediul APIA (locatia viitorului birou Europarlamentar), s-a convenit punctual un program de lucru si de reprezentare a celor interesati.’
Rebega se definea imediat dupa ce a fost ales europarlamentar: ‘In momentul de fata, eu fiind de profesie agricultor, fermier, am o propunere foarte stringenta pentru ceea ce inseamna producatorul de lapte din Romania, avand in vedere ca in 2015 se vor elimina cotele de lapte si atunci cred ca trebuie sa gasim o posibilitate pentru protectia producatorului de lapte din România. Acesta este unul dintre cele mai importante proiecte in acest moment’.
Sa vedem ce declara acest personaj in propriul CV: Septembrie 2007 – Septembrie 2009, Director de productie Jd Agro Cocora; Septembrie 2009 – Septembrie 2011, Manager General SC Semina SA; Septembrie 2011 – Iunie 2012, Director Departamentul Agricultura SC Agro Seed SRL; Iunie 2012 – Iunie 2014, Vicepresedinte Consiliul Judetean Prahova; Iulie 2014 – prezent Membru al Parlamentului European Parlamentul European.
Un comentator al ziarului Independent spune cu totul altceva:
‘Semina:
(17 Aprilie 2014, 18:42)
Expertul UNCO … Rebega un hot … A încercat la Cocora ( j d agro ) , si a fost dat afară .. a plecat la Semina si a furat cat a fost de furat ( dar a scăpat ) …bineinteles cu ajutorul unui fiu de securist … si acum este la CJ Prahova … Sa vedem cand calcă pe bec … ‘Independent ‘ informeazate inainte sa ne prezinti toti hotii .. Mulţumim ’.
Observam ca a fost din septembrie 2011 – iunie 2012, director la Departamentul Agricultura la SC Agro Seed SRL. SC Agro Seed SRL este nimeni alta decat Grivco Agro SRL, transformata in SC Agro Seed Muntenia SRL. Amintim faptul ca Grivco SA(Grupul Industrial Voiculescu) a avut in arenda 2400 ha de la Agentia Domeniilor Statului(ADS) la Baneasa si Gostinu. In momentul cand ADS si-a revendicat in instanta drepturile, proces aflat pe rol, s-a dat ordin ca cele 2400 ha sa fie transferate pe o noua firma, denumita Grivco Agro Srl, pentru a putea lua in continuare subventii pe suprafata. Cu acest prilej s-a facut un nou contract de arenda cu ADS, avand probabil la conducerea agentiei un om de la Partidul Conservator. Si ca sa i se stearga urma, Grivco Agro Srl si-a schimbat rapid denumirea in SC Agro Seed Muntenia Srl, nu cum o trece intentionat Rebega in CV, SC Agro Seed SRL.
Rebega a fost vicepresedinte al Consiliului Judetean Prahova, al carui presedinte pesedist, Mircea Cosma, este urmarit penal pentru trafic de influenta si arestat la domiciliu.
Dir. exec. al Apia Cluj, Adrian Zaharia, si partidul PC si-o cauta cu lumanarea.
In afara de ‘decizia strategica’, mediaza ei cumva activitatile de consultanta pentru afaceri si management ale lui Rebega agricultorul, fermierul si europarlamentarul, oferindu-i-se ilegal si accesul la baza de date IACS a Apia Cluj, sau i se mediaza doar ‘o propunere foarte stringenta’?
No Comments on “Se coace de un ‘grup infractional’ la Apia Cluj?”
You can track this conversation through its atom feed.