Arhiepiscopia Tomisului prin reprezentantul său legal, Prea-Sfinţitul Teodosie, alături de persoanele care au fost împuternicite în relaţia cu APIA, au fost trimişi în judecată pentru declaraţii false făcute la APIA Constanţa. Pe scurt, au declarat vie pe rod în cererea de subvenţie, iar DNA a găsit în teren vegetaţie nedorită.

Sloganul din titlul articolului ar putea fi pus în gura Prea-Sfințitului Teodosie, după ce rechizitoriul  a ajuns pe sub ușa redaţiei celor de la stiripesurse.ro : ‘DNA să vină să mi-o ia via pe rod’.

Rechizitoriul este făcut, probabil, de către procurori machedoni, atâta timp cât interoghează faptele din 2011 petrecute la Ferma Nazarcea, aflată în proprietatea Arhiepiscopiei Tomisului.  Nu se reţine faptul că dir. executiv APIA Constanța, Pufleni Stere, machedon, este vărul dir. gen. adj. APIA de la acea vreme, Sterghiu Nicolae. De asemenea, fiica lui Sterghiu, Anagnoste Ecaterina, era șefa serviciului Controale pe teren, din cadrul Centrului județean APIA Constanța. Aceste aspecte ce ţin de interese de grup şi incompatibilităţi, pot influenţa mersul anchetei, existând suspiciunea ca APIA să fi închis ochii la neregulile respectivei ferme.

Departe de mine de a discredita o minoritate, mai ales că machedonii au sânge de valah în vene. Trebuie observat că atât APIA Tulcea, cât și APIA Constanța sunt ‘butonate’ de ani de zile, în mare parte de machedoni, atunci când își protejează propriile interese de grup, și declarați români, atunci când e vorba de patriotismul deșănţat.

În urma unei sesizări, cică ‘de la Bucuresti’, și la chemarea dir. exec. Apia Constanța, Pufleni Stere, cei doi inspectori de la controlul pe teren de la Apia Constanța, GUGUTĂ VASILE și VLĂSCEANU FLORENTIN VALENTIN se deplasează în control la Ferma Nazarcea, conform notei de constatare nr. 7120 din 6.07.2011, pentru a verifica conformitatea solicitării de subvenţie pentru via pe rod, cu realitatea din teren. Doar în vizită, la privit buruieni de peste gard, aşa de capul lor și la spusele lui Pufleni, fără GPS, fără ordin de deplasare. Nu conta  că sesizarea venea pe linie de MADR și în control fuseseră și cei de la corpul de control al ministrului.

Dragă DNA, inspectorii nu se deplasează fără un ordin de deplasare, în cazul de față eliberat de șeful serviciului controale pe teren, fără GPS, fără a avea încărcate în GPS parcelele digitizate de cel controlat, fără să măsoare parcelele supuse controlului, fără să facă un raport la care să atașeze pozele și fără a introduce în IPA- Online și Sivgis rezultatele raportului de control. Unde mai pui că la un astfel de control trebuie să ai dosarul celui controlat în copie, unde are atașate și contractele pentru agromediu semnate pe proprie răspundere, contracte ce conţin condițiile impuse pentru respectarea GAEC-urilor. De asemenea, Caietul fermierului cu lucrările efectuate de către fermier, trebuia verificat de inspector și consemnat în raport. Bunele condiţii agricole şi de mediu(GAEC) sunt obligatorii pentru întreaga suprafaţă, nu doar pe suprafaţa cultivata cu vie. Inspectorii erau și sunt executanți, nu trimiși la constatări după cum vrea mușchiul vreunui director, inspector din minister sau procuror.

Trebuia procedat exact cum au facut-o atunci când ați declanșat ancheta în cauză și ați apelat în 2016 la inspectorii de teren. De teama DNA, noii ‘pufleni’ din 2016 au măsurat de au transpirat, au întocmit rapoarte și au înfierat proletar Arhiepiscopia, transferând întreaga vină asupra unui biet preot care venea doar primăvara sau toamna și sfinţea via ca să facă rod.

Şi, dăi cu nerespectarea GAEC-urilor pe perioada  2010-2016 anchetată, aşa cum apare în rechizitoriu, fără să se specifice nerspectarea SMR-urilor şi diferenţa dintre perioada de aplicare a GAEC-urilor şi anul în care APIA a adoptat şi Condiţiile statutare de management(SMR), aşa numita ecocondiţionalitate(GAEC+SMR).

Voi, dragi procurori, i-ați interogat pe cei doi inspectori APIA în 2016 și amândoi au spus că doar au constatat neregulile și că nu era un control pe teren, răspunzând fidel la întrebările voastre: ‘nu-i așa că e așa?’. Păi dacă au constatat neregulile, atunci de ce nu au sesizat imediat centrul județean, direcția Antifrauda din cadrul APIA Central, DLAF sau OLAF, pentru extinderea anchetei și stoparea tentativei de fraudă? Asta intră în atribuțiunile oricărui funcționar public, să sesizeze astfel de nereguli, în spate având legea avertizorului public.

A invoca acum semnătura pe propria răspundere și a absolvi APIA Constanța de vreo vină este foarte ușor.

Atunci, funcționarul APIA și agenția asta, pentru ce mama zmeilor sunt puşi acolo!? Doar pentru a da subvenții, fără să aibă vreo responsabilitate de prevenire a fraudelor, conform propriilor manuale?

Mai mult, Prea-Sfințitul Teodosie cere un control în 2013, APIA Constanța emite un ordin de control pe care sunt trecuți doi inspectori, conform procedurilor, Neag Claudia de la serviciul control pe teren APIA Constanța și Săcăleanu Ovidiu-Liviu de la serviciul de control pe teren APIA Galați. Neag Claudia a fost întrebată de către procurori de ce nu a fost în echipa de doi inspectori la control, ea invocând volumul mare de lucru.

Așadar, controlul a fost efectuat ilegal de către o singură persoană, inspectorul Săcăleanu Ovidiu-Liviu. Spun ilegal, pentru ca procurorii să bage la cap: controlul pe teren se face de către doi inspectori conform metodei ‚celor patru ochi’, pentru a elimina suspiciunile de părtinire, tentativă de acoperire a fraudelor sau chiar reaua voință printr-un control neconform cu realitatea, menit să acuze pe nedrept fermierul.

Din cauza nerespectarii metodei cu pricina, sistemul de administrare si control IACS si sistemul de identificare a parcelelor LPIS au fost declarate ineficiente in 2010, ca urmare a unui audit extern, drept pentru care România a fost sancţionată de către Comisia Europeană.

Ia auziți ce mai declară în fața procurorului, în dobitocia sa, acest inspector Săcăleanu Ovidiu-Liviu: ‚Precizez că parcelele de viţă de vie (acestea dinspre Constanța) erau invadate de buruieni de 50-60 cm pe toată suprafața pe care am văzut-o, dar nu de arboret, concluzia fiind că nu se făcuseră 2-3 prașile, cum e normal, și nici nu se intervenise mecanizat pentru inlăturarea vegetației nedorite. Adică nu se făcuse întreaga gamă de lucrări mecanice și manuale. Precizez că, potrivit procedurii, dacă găsesc suprafața și cultură, nu am obligația să extind controlul’.

Ce vorbești vere!? Deci, tu constați că nu sunt îndeplinite condițiile de ecocondiţionalitate(GAEC+SMR), după cum rezulta din ‚spovedania’ dată în faţa procurorului, apoi găsești cultura și suprafața dar procedura nu te obligă să extinzi controlul la întreaga exploataţie. Ba, din contră! Trebuia să extinzi controlul pe întreaga suprafață, conform procedurii APIA. Ai încălcat, de teamă, procedura APIA. Asta nu te putea totuși opri să informezi imediat, peste capul celor de la APIA Constanța sau APIA Central, conform legii avertizorului public, organismele de control şi supracontrol  DLAF, DNA, DGA sau OLAF!

În concluzie, marea majoritate a fermierilor din țara noastră nu cunosc procedurile APIA. Ei apelează după program la funcționarii APIA care le întocmesc cererile pe aplicația Ipa Online. Cum funcționarii sunt prost pregătiți în marea majoritate, te bate Dumnezeu dacă cererea este făcută prost iar la închiderea cererii, gestionarul de dosar, adică cel care face și cererea în numele fermierului, nu mai verifică erorile din IPA Online. Astfel, fermierul care semnează ca primarul pe o cerere, de care e sigur că e făcută corect de către un neispravit de funcționar, ajunge în caz de nereguli să înapoieze sume exorbitante la bugetele europene și cel național sau să i se facă dosar penal.

Este și cazul prezentei speţe.

Dragi procurori și dragi judecători. Citiți bine procedurile APIA şi cu atenţie, cercetați miile de cazuri aflate pe rolul instanţelor, în care fermieri nevinovați se luptă cu o agenție condusă veșnic de o minoritate politică şi veți vedea că am dreptate.

V- aţi găsit hoțul-hoților, pe bietului Teodosie, cu toate păcatele lui!.

Vă sugerez să vă aplecați asupra motivelor pentru care România este sancţionată datorită neregulilor de la APIA de ani de zile cu sute de milioane de euro, bani plătiți din buzunarul nostru, pentru care nimeni nu răspunde. Pentru asta vă stau la dispoziție cu documente printr-o abordare directă, fără urmăriri de telefoane sau alte..metode specifice.


No Comments on “DNA să ‘Vie’ să mi-o ia!”

You can track this conversation through its atom feed.

No one has commented on this entry yet.

Lasă un răspuns

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>