O mai veche meserie, cea de potcovar, aproape ca a disparut din spatial rural romanesc.
De sute de ani, calul, provenit din familia cabalinelor, a facut parte din universul taranului de pe batranul continent ajutandu-l la arat, la transportat marfa sau la nevoie l-a purtat in lupte pentru a-si apara pamantul.
Odata cu aparitia mijloacelor auto, caii au ajuns sa deserveasca doar mici comunitati rurale sau au fost crescuti pentru a participa la concursuri sportive.
Precum o masina, calul trebuie periodic ‘incaltat’ cu potcoave, procedeu asemuit cu resaparea auto si denumit potcovire.
Cum poate deveni utila o mai veche meserie in spatiul rural romanesc, vom afla de la d-l Ghib Laszlo, un tanar roman stabilit in Franta, care potcoveste caii halebardierilor, departe de tara:
Cand si unde ati invatat prima oara aceasta meserie?
GL: In Romania am lucrat ca alpinist utilitar. Pare curios, meseria asta am invatat-o aici, in Franta. Mi-am desavarsit o mai veche dragoste din copilarie, dragostea fata de cai.
Am absolvit Ecole Française des métiers du cheval. Dupa absolvire am obtinut un certificat de aptitudine profesionala, certificat ce imi da dreptul sa-mi deschid propria afacere. Cu timpul, poti obtine un brevet tehnic de meserii si poti ajunge maistru potcovar.
In Franta de cat timp practiacati meseria de potcovar si cum este remunerata?
GL: Am lucrat mai bine de opt luni ca ucenic, beneficiind de indrumarea a cinci maistri potcovari. In ani, as putea zice ca lucrez de trei. Un potcovit simplu, insemnand taiatul unghiilor unui cal, costa cam 30 de euro. Cel mai scump tarif poate sa ajunga si la 150 de euro, dar asta la caii de performanta, activi in concursurile sportive. Trebuie stiut faptul ca se potcovesc doar caii de tractiune si cei de concurs. Caii de pasune nu se potcovesc, functionand si acum selectia naturala, acestora, li se face periodic doar taierea unghiilor.
Ce trebuie sa stie un tanar care isi doreste sa se faca potcovar in Romania?
GL:In primul rand sa iubeasca acest frumos animal. Sa aiba notiuni de anatomie dar si despre comportamentul calului si nu in ultimul rand sa faca ucenicie. In Franta exista anual un congres al potcovarilor si veterinarilor. Pana sa se atinga un asemenea nivel, ar trebui sa functioneze o scoala de meserii pentru potcovari. Din cate stiu, la Iasi, o firma britanica a incercat sa organizeze astfel de cursuri.
Comparativ cu Franta, credeti ca aceasta meserie, pe langa alte meserii, vor revigora spatiul rural romanesc in viitor?
GL:Eu as propune ceva inedit pentru Romania. Se incearca de putin timp reconversia suprafetelor semanate si erbicidate mecanizat, in suprafete cu culturi ecologice. De ce nu se poate incepe lucrul pe astfel de suprafete mici, inregistrate ecologic, cu ajutorul cailor care nu distrug pamantul asa cum o fac utilajele agricole?. Concomitent, la tara s-ar putea dezvolta o mica industrie de fabricare a atelajelor, harnasamentelor, ateliere de potcovit, samd.
No Comments on “Meserii care ar putea revigora spatiul rural romanesc”
You can track this conversation through its atom feed.
Da,spatiul rural nu se revigoreaza cu potcovari.Mai exac : „numai cu potcovari”.
Este este un exemplu ca se poate,dar spre a va extinde cercetarea ,va rog sa vedeti urmatorul material:
Prof.univ.dr.C.M.Dragan:
AGRICULTURA…..IN SAPA DE LEMN
Agricultura,candva ramura de baza a economiei romanesti , a inceput sa dispara tocmai acolo unde erau zonele poprice ale dezvoltarii sale – Baraganul , dealurile subcarpatice,lunca Prutului , zona colinara deosebit de favorabila cresterii animalelor – astfel incat in locul marilor culturi intalnesti,pamant parloaga, maracinisuri, desertificari si …..betoane,betoane in plin camp. , astfel ca unele ferme moderne izolate pe la Vaslui,Vrancea sau Urziceni ,si ele dominate de monocultura,vor ramane fericite exceptii izolate.
Problemele fundamentale ale agriculturii din România sunt de strategie,de morala de mentalitate,de lene,de sila..de orice ,cateva fiind dominante:
– lipsa unor investiţii majore (nu atât din cauza penuriei fondurilor de finanţare, ci mai degrabă din cauza dificutatii de accesăre a acestora),
– fărâmiţarea pământurilor,
– litigiile interminabile legate de proprietate ,
– tehnologia precară chiar primitiva de executare a lucrarilor agricole sau de crestere a animalelor ,
– o proasta gestionare a finantarii agriculturii,astfel incat sunt stimulati cei care au pamant si nu-l lucreaza,in locul celui care se zbat sa faca ceva pe lotul lui izolat,
– o foarte slaba organizare si lipsa de interes,
– o sila totala din partea proprietarilor care asteapta „la cotitura”sa mai vanda cuiva o parcela buna de construit ceva pe ea,indiferent ce va fi pe urma.
Si dupa ce ca sunt tot mai putine , produsele româneşti nu corespund întotdeauna standardelor de calitate ale UE, ceea ce şi explică lipsa prezenţei lor pe pieţele externe, în timp ce mărfurile din import au invadat rafturile magazinelor autohtone.
Daca analizam lucrurile la rece vom constata ca problemele agriculturii sunt in realitate mult mai multe,mult mai dureroase si coborate pana la nivelul dezastrului , de te intrebi deseori daca se mai poate face ceva.
Cea mai năpăstuită pătură a ţărănimii o reprezintă tinerii între 20 şi 40 de ani, care n-au nici o palmă de pământ, care sunt semianalfabeţi, n-au şi nu cunosc absolut nici o meserie, nici cel puţin pe cea de ţăran pregătit pentru munca câmpului sau creşterea animalelor. Ei trăiesc din expediente, din munca cu ziua pe ici pe colo, din mila neamurilor şi a vecinilor.
Drama satului românesc este fără limite: un potenţial agricol remarcabil a devenit o ruină şi în locul fermierului şi micilor exploataţii agricole intensive avem 36 milioane de mici parcele cu o suprafaţă medie de câteva mii de metri pătraţi, între care sunt şi cele peste 6,8 milioane hectare de teren agricol fertil necultivat de mai mulţi ani! Iar proprietarii lor primesc pentru aceste terenuri subvenţii bugetare, care, de regulă iau drumul spre crâşma satului.
Sistemul nostru de subvenţionare a agriculturii este o culme a nebuniei, pentru că modul lui de funcţionare frânează dezvoltarea în loc s-o stimuleze.
Răsturnaţi mecanismul şi veţi constata că subvenţionarea poate deveni o pârghie foarte eficientă:
– Subvenţionaţi culturile şi nu oamenii; culturile preţioase precum plantele tehnice, soia, rapiţa, floarea soarelui, inul, cânepa etc. vor trebui să primească cea mai mare subvenţie la hectar;
– Nivelul doi în mărimea subvenţiei va trebui să-l ocupe legumicultura şi culturile de păioase;
– Nivelul trei va trebui să revină creşterii animalelor şi păsărilor;
– Nivelul următor trebuie rezervat pomiculturii şi viticulturii.
Această ordine de prioritate trebuie s-o stabilească anual Guvernul în funcţie de necesităţile naţionale, de cerinţele pieţei externe, de capacitatea solului etc. Un lucru trebuie să rămână însă ferm: terenurile necultivate, păşunile şi fâneţele neexploatate se vor impozita usturător, în mod progresiv – în primul an de necultivare mai puţin, apoi în creştere continuă, pentru că după anul al V-lea să treacă în proprietatea şi exploatarea comună a obştii (domeniul public al administraţiei locale).
S-ar putea ca asta să fie şi singura cale de creare a nucleului viitoarelor ferme moderne cu cel puţin câteva mii de hectare.
Impozitul devine astfel o pârghie financiară, şi numai astfel de instrumente pot asigura atingerea strategiei urmărite; altfel, din agricultura românească nu va mai rămâne decât… amintirea răscoalelor ţărăneşti şi… celebra poezie a marelui Coşbuc „Noi vrem pământ!”.
In foarte multe zone agricole,in special la micii fermieri si agricultori independenti s-a tot dezvoltat o „foame – argument”de masini agricole,incat iti vine sa crezi ca nu mai este posibil nici sa cultivi o floare decat de pe tractorul sau combina cu aier conditionat . Dar cine adapa animalele,cine le scoate la pascut,cine le curata grajdul,cine le administreaza hrana in grajduri,cine le pazeste in stabulatia libera,cine le tunde,cine le tesala,cine le supravegheaza fatarea,cine le curata si le face toaleta copitelor,cine le trateaza cand sunt bolnave…., si Doamne cate mai sunt ca daca ar trebui sa le facem de pe tractor sau combina nu numai ca ramura cresterii animalelor ar disparea, dar pentru a ne hrani cu lapte sau carne…..probabil ca ar trebui sa apelam la caini comunitari sau ciori – ca astea cresc singure – si le gasesti pretutindeni,de pe Calea Victoriei pana in varful Fagarasului! Si nu mai este mult,chiar daca substratul este altul!
Pentru ca ne aflam in tara noastra,ma intreb fireste,de ce merg concetatenii mei in Spania la cules de capsuni ? Cumva acolo se culeg cu combina? . Dar parintii orologiei si ai mecanicii de precizie,elvetienii , de ce au pasunile montane pline de vaci iar pe timp de iarna executa manual pantofi ”Balli” (de 500 euro perechea)? Or fi uitat sa faca ceasuri?. Pe Romania unde s-o trecem, pentru ca din „granarul Europei” n-a ramas mai nimic : un potential agricol remarcabil a devenit o ruina si in locul fermierului si micilor exploatatii agricole intensive pe care le tot dorim, avem 36 milioane de mici parcele cu o suprafata medie de cateva mii de metri patrati, intre care sunt si cele aproximativ 4 milioane hectare de teren arabil necultivat de mai multi ani! Iar proprietarii lor primesc pentru aceste terenuri subventii comunitare, care,de regula iau drumul spre crasma satului.. Si vrem sa avem si de lucru ,si bani , si hrana. Oare la noi o fi avand cine sa culeaga capsunile? Sau n-are nici cine sa le cultive?
Daca nu intreprindem nimic,acum in mileniul III si continuam sa credem ca se poate face totul numai cu un plug amarat ramasita de fier vechi tras de doi boi garboviti,cu o sapa si o cazma,cu o grebla,o furca si un topor este la fel de nociv. De aceea este necesara lansarea de programe pentru sprijinirea agriculturii rurale a celor mai mici agricultori, adică cei 9 mil. de locuitori ai satelor (de la cei în cârje până la cei în cărucior) care posedă, în medie, o,6 ha de teren (dar sunt câteva sute de mii care n-au nici… pământ de flori), fărâmiţat fara incetare, inclusiv gospodăriile lor unde cresc câteva oi, câteva păsări, un purcel, etc. Şi asta n-o putem face decât… prin organizare, mecanizare si eliminarea pomenilor electorale.
Spre exemplu o solutie de inceput,de compromis ar sta in interventia autoritatilor administratiei publice locale. Pe lângă fiecare Consiliu local să se înfiinţeze un „Sector de mecanizare”, care să cuprindă cele mai mici unelte agricole şi gospodăreşti moderne, gen: motocultor, motocositoare, motocoasă, fierăstrău cu lanţ, foarfece pentru pomi şi vie, motostropitoare, un circular casnic, flex, bormaşină, fierăstrău electric şi altele, şi altele care nu costă mare lucru pentru Primărie, dar pe care bietul ţăran nu şi le va putea procura niciodată. Secţia mecanică, va avea 2-3 lucrători care să le repare şi să le întreţină. Secţia va funcţiona pe principii economice, adică va împrumuta ţăranului unealta de care are nevoie, îi va da şi explicaţiile de utilizare, apoi va încasa tariful şi va primi înapoi obiectul închiriat. Cu un motocultor, spre exemplu îşi va ara tot terenul într-o zi şi va plăti cam 11 lei chirie, ceea ce îl poate face accesibil oricui. Mai rămâne chestia cu disciplina şi grija utilizatorului, dar aici poate interveni cu folos autoritatea Primăriei şi a organelor sale de lucru.
Aceasta este ceea ce putem face deocamdată rapid pentru agricultură, dar, pentru viitor, dezvoltarea industrială a agriculturii, rămâne singura noastră şansă reală pentru a avansa spre eşalonul ţărilor avansate ale Europei.
Dar,concomitent trebuie sa actionam si asupra mentalitatii lucratorului agricol roman care,odata vazut proprietar pe o bucata de pamant retrocedata de la fostele unitati cooperatiste, se crede imediat latifundiarul-stapan pentru care sa munceasca altii(cine?) iar el „sa taie cupoane” ca orice rentier. Daca poate,s-o faca, numai ca mai mult mi se pare plauzibila ipostaza cand pe multi,pe foarte multi foamea ii va face sa mearga sa lucreze pamantul „cu ghiarele si cu dintii”! Iar agricultura de subzistenta se va transforma in agricultura de supravietuire.
Si apoi ,mai trebuiesc folosite si parghiile specifice economiei de piata:impozitul agricol impletit cu finantarea comunitare,subventionarea culturilor industriale deficitarea,instrumentul preturilor stimulativ pentru furniturile ce merg spre agricultura coordonate cu pretul produselor agricole.
24.06.2011
Supervizare: Clubul Universitarilor Liberi
Posted on 24 iunie 2011 la 3:11 am.
Ca o parere personala, spatiul rural nu se revigoreaza cu potcovari.Asta ca sa iau titlul cuvant cu cuvant. Dezvoltarea ne-o arata tarile care sunt mult in fata. Ferme agricole si zootehnice de mari dimensiuni. Altfel o sa stam (ca si Franta, Spania sau Italia) la mila subventiilor europene. Azi sunt, dar poate maine nu mai sunt.
Ce se mai poate face? legumicultura, pomi fructiferi si vita de vie, melci, ciuperci, smeura si alte fructe de padure, precum si prelucrarea acestora. Din pacate, sefii agriculturii nu au insomnii pe aceasta tema, ci pe tema controalelor potentiale care ii pot conduce la puscarie.
PS. Tot timpul mi-am pus problema cum de francezii au o suta de soiuri de branzeturi (amestecate cu patrunjel, cu piper, etc.) si noi am ramas ca acum 2000 de ani? Branza de burduf, telemea, cas, cascaval. Nu avem nici creativitatea de a incerca diverse amestecuri. Ciobanul mioritic, chiar daca avea mintea limpede, cand era cu oile in transhumanta, era predispus la somn. Si asa a ramas pana in zilele noastre.
Posted on 22 iunie 2011 la 12:10 pm.
asta e ungur romanizat…
Posted on 21 iunie 2011 la 7:35 pm.
Oare mai produce vreo fabrica caiele(cuie pt potcoave)?
Posted on 21 iunie 2011 la 7:17 pm.
@maria-micile exploatatii se stie ca sunt lucrate cu animale de tractiune, precum caii. Se pot accesa fonduri pentru a-ti dezvolta o mica afacere, bazata pe meseria amintita in text.
Posted on 21 iunie 2011 la 10:12 am.
Ceva inedit in Romania?
Ce inedit? la noi inca se lucreaza suprafete mici, mari cu ajutorul cailor.
Posted on 21 iunie 2011 la 10:03 am.