Carbunari

Lecturând recent o carte scrisă de părintele Bernard Ștef, augustinian asumpționist, intitulată „Pelerinaj la Fecioara Săracilor, Cărbunari-Blaj“, am rămas uimit de mesajul unei rugăciuni intitulată „Consfințirea României la Inima Neprihănită a Fecioarei Maria“.

Rugăciunea face parte din ritualul pelerinajului de la capela din Pădurea Cărbunari de lângă Blaj. În 1933 au avut loc opt apariții ale Fecioarei Maria la Banneux – Belgia în fața unei fetițe de 11 ani, pe nume Marieta Beco, în urma cărora s-a construit o capelă pentru rugăciune. Cererea a venit din partea Fecioarei Maria, care a spus că „vine să aline suferința pentru toate națiunile“. Părinții asumpționiști de la Casa Domnului din Blaj, în frunte cu părintele arhimandrit Adhemar Mercks, belgian de origine, au hotărât, după cinci ani, în 1938, să construiască la Cărbunari un lăcaș similar celui de la Banneux, închinat „Fecioarei Săracilor“, cum s-a autointitulat Fecioara Maria într-una dintre aparițiile sale. Capela mică de lângă Blaj a fost, astfel, primul model copiat după Capela din Banneux, după care au urmat altele în întreaga lume. Lăcașul a fost cu smerenie întreținut și de credincioșii ortodocși în perioada comunistă, astăzi fiind un loc comun de pelerinaj.
Un mesaj pentru timpul nostru, ca să-l parafrazez pe pr. Bernard, este acela că harurile abundă asupra noastră doar dacă știm să perpetuăm credința în Dumnezeu și dragostea de țară. În fața unor evenimente legate de recesiunea economică mondială ce afectează și România este necesar să ne întoarcem fața către Dumnezeu. Țara noastră este asemenea mormanului de moloz și fum ce a înconjurat casa părinților iezuiți care au continuat să se roage nevătămați imediat după căderea bombei de la Hiroshima.

Corupția și mizeria morală, într-un cuvânt, pot fi eradicate prin rugaciune pentru a dobândi harul lui Dumnezeu. Mijlocitoare și „Fecioara Săracilor“, Maria este cea care „Îndepartează de la noi neunirea, discordia și greșeala. Dăruiește celor persecutați pentru credință, harul credinței și al statorniciei și binecuvântează România“. După ce vom fi redobândit credința „suntem siguri că nu vom pieri nici noi, nici țara, fiindcă rămânem consfințiți Inimii Neprihănite a Mariei, conștienți de datoriile noastre creștinești și patriotice“.


No Comments on “Abundenta harurilor si harurile abundentei”

You can track this conversation through its atom feed.

  1. Ana says:

    E posibil ca numai Fecioara Saracilor sa se mai uite spre noi….Agentiile internationale de rating ne declaseaza, investitorii isi strang ‘jucariile’ si pleaca, mai marii tarii joaca in alt film decat saracii Romaniei…deci chiar numai rugaciunea ne poate salva.Si daca tot a inceput Postul Craciunului, sa incepem de azi!

Dă-i un răspuns lui Ana

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Nevermind, I don't want to reply to this person