Unul dintre cele mai rasunatoare falimente din agricultura clujeana este cel al societații Milbra 2002, patronata de italianul Alesandro Spinelli. Dupa ce a concesionat o buna parte din terenurile agricole din județ și a primit subvenții de la APIA Cluj, SC Milbra 2002 a intrat brusc in insolvența. Insa, chiar daca patronul societații Milbra nu este de gasit, magistrații care judeca insovența Milbra au decis ca Spinelli sa suporte datoriile acumulate de firma și care ajung la 5,9 milioane de lei.

SC Milbra 2002, unul dintre cei mai mari investitori in agricultura din Cluj, si SC Agritalia au detinut mii de hectare de teren agricol, teren care si acum, in mare parte a ramas necultivat, societatile au falimentat, dar actionarii au reusit sa castige sute de mii de euro si si-au deschis alte societati tot cu profil agricol.
La sfarșitul anului 2008, SC Milbra a intrat in faliment in urma unui scandal de care se leaga și modul in care șeful APIA Cluj a condus instituția. Executorul judiciar desemnat de instanța este SC Solvendi, iar reprezentanții acestei firme de insolvența au cerut ca patronul și administratorul firmei Milbra sa raspunda patrimonial pentru prejudiciul produs de societatea lui, iar judecatorii clujeni au raspuns afirmativ cererii.
“Admite cererea precizata formulata de lichidatorul judiciar SOLVENDI SPRL desemnat sa administreze procedura falimentului debitoarei SC Milbra 2002 SRL, cererea avand ca obiect antrenarea raspunderii paratului Spinelli Alesandro si in consecinta: Obliga paratul sa suporte pasivului debitoarei SC M. 2002 SRL in cuantum 5.906.290,75 lei. Definitiva si executorie. Cu drept de recurs in termen de 7 zile de la comunicare”, arata ultima soluție judecatoreasca referitoare la insolvența Milbra.
Multumita conducerii APIA Cluj, SC Milbra 2002 a primit subventii de peste 260.000 de euro, chiar si dupa ce aceasta societate a intrat in faliment in 2008. Pentru aceasta neregula, cei de la Departamentul de Lupta impotriva Fraudelor investigheaza cazul, dar din motive interne rezultatul anchetei intarzie sa fie facut public.
“Cu exceptia anului 2007 cand Milbra 2002 a inregistrat un rezultat net pozitiv, activitatea sa a fost nerentabila inregistrand pierderi, apogeul fiind inregistrat in primul an cand pierderea inregistrata a fost in cuantum de 768.557 lei”, arata raportul practicianului in insolventa Marius Grecu, care s-a ocupat de lichidarea acestei societati.
Mai mult, cei de la Milbra 2002 au luat utilaje in leasing de circa 700.000 de euro. Ratele nu au mai fost platite, iar o parte dintre utilaje au fost luate inapoi.

Schema falimentului

Un alt contract interesant incheiat de Milbra 2002 inainte de a falimenta este cel cu SC IMG Romania. Interesant este la acest contract ca cele doua societati au un lucru in comun, pe Alessandro Spinelli, care a fost patronul ambelor societati. Mai mult, IMG Romania a figurat in structura actionariatului la Milbra cu 10%.
“Contract de prestari servicii nr. 130 din 01.06.2008 incheiat intre SC IMG Romania SRL
Cluj-Napoca, in calitate de prestator si SC Milbra 2002 SRL, in calitate de beneficiar avand
ca obiect exploatare, terasare, umplutura, transportare interna-externa, balastru natural si
nivelare. Contractul s-a incheiat pe o durata de 2 ani, pretul prestatiei fiind de 400.000 lei,
urmand ca acesta sa fie achitat la data efectuarii prestatiei.Contravaloarea serviciilor prestate catre societatea debitoare si neachitate este de 325.175,59 lei, potrivit facturii fiscale nr. 21/16.02.2009, suma fiind inscrisa in tabelul preliminar al creantelor detinute impotriva SC Milbra 2002 SRL”, arata dosarul de insolventa al SC Milbra.
Conform raportului, printre motivele care au dus la falimentul acestei firme se numara si conditiile meteo. “Datorita conditiilor meteo nefavorabile din toamna anului 2007, suprafata de 500 de Ha de porumb a fost recoltata cu foarte mare intarziere, astfel, calitatea porumbului a fost afectata (sub influenta umiditatii ridicate). Pentru uscarea acestui porumb au fost antrenate costuri suplimentare, costuri care au contribuit la degradarea situatiei societatii. In primavara anului 2008 lucrarile de semanat au fost ingreunate datorita faptului ca araturile de toamna in anul 2007 nu au fost efectuate, precum si a lipsei de disponibilitati banesti. In anul 2009 subventia de la APIA s-a incasat cu intarziere, astfel ca societatea nu a dispus de fondurile banesti necesare pentru desfasurarea in conditii normale a activitatii”, arata raportul.
De asemenea, “management defectuos al societatii, datorita gestionarii precare a activelor detinute in patrimoniu, precum si neaplicarea unor masuri menite sa redreseze situatia financiara a firmei. Acestea au condus la accentuarea datoriilor si sporirea gradului de indatorare. Odata cu sporirea gradului de indatorare a crescut si riscul de insolvabilitate al
societatii. Utilizarea ineficienta a resurselor societatii in primul si ultimul an, indicata de faptul ca
totalul veniturilor inregistrate de societate sunt devansate de totalul cheltuielilor generate de desfasurarea activitatii.In urma analizei ce face obiectul prezentului raport s-au constatat anumite nereguli in contabilitatea SC Milbra 2002 SRL. Astfel, s-a constatat ca exista neconcordante intre datele din bilantul la decembrie 2008 si balanta aferenta, precum si intre datele din listele de inventar si cele din balanta. In ceea ce priveste inventarul de la decembrie 2008, acesta a fost intocmit eronat”, se mai prezinta in document.

Angajat la APIA dat afara dupa ce s-a legat de Milbra

Unul dintre fostii angajati ai APIA Cluj, Antoniu Poienaru a facut mai multe plangeri penale in care cerea tragerea la raspundere a persoanelor vinovate si doar inspectorii de la Departamentul de Lupta Antifrauda au deschis un dosar.
“Situatia dosarului RO253951123 (codul unic al societatii Milbra 2002, n.red.) frizeaza penalul intrucat in anul 2009 a intrat sub control judiciar si toti creditorii si-au ridicat utilajele. Va rog sa dispuneti un control privind modul in care firma cu RO253951123 isi poate justifica plata pe 2009 atata timp cat toti creditorii si-au ridicat utilajele. Mentionez ca am instiintat verbal conducerea, in repetate randuri, pe Serban Gheorghe, director coordonator si Ciuca Maria dir. Coord adj., ca voi sesiza Serviciul Antifrauda cu privire la mai multe firme pe care le acopera prin diverse mijloace si care sunt suspectate de fraudarea bugetelor comunitare. De ce s-a permis firmei SC Milbra 2002 SRL sa declare la APIA Cluj in 2010 peste 400 ha de cultura verde, fara sa cultive asa ceva, cum arata si rapoartele noului administrator ca nu s-a cheltuit nimic pentru insamantarea acestei suprafete? Asta se cheama tentativa de frauda la bugetele comunitare”, arata Poienaru intr-o plangere. Dupa ce a atras atentia asupra acestor nereguli, Poienaru a fost dat afara din cadrul APIA Cluj.

Statul si UE platesc cu ochii inchisi

Statul roman a platit in 2011 ajutoare pentru peste 350.000 de hectare de teren, pamanturi care, in schimb, au ramas nemuncite. Investitorul cumpara teren de la tarani sau il concesioneaza de la consiliile locale ale primariilor pe preturi de nimic. Spre exemplu, daca esti un bun negociator, in urma cu cativa ani puteai cumpara cu 100 de euro un hectar de teren, acum pretul a mai crescut ajungand la cateva sute. La consiliile locale preturile de concesionare sunt mult mai mici. Cu dovada detinerii acestor terenuri, “investitorul” face o cerere catre APIA in care solicita sa fie subventionat pentru lucrari agricole, iar APIA acorda acesti bani in functie de lucrarile prezentate. Cea mai mica subventie este de circa 80 de euro/hectar, iar doar anul acesta circa 27 de milioane de euro au fost incasate pentru insamantari fictive. Banii provin din Fondul European de Garantare Agricola, iar singura obligatie pentru a primi acesti bani este ca proprietarii sa mentina suprafetele „in bune conditii agricole si de mediu”.

Sursa:  Gazeta de Cluj


No Comments on ““Tunul” din agricultura clujeana explodeaza dupa 3 ani”

You can track this conversation through its atom feed.

  1. nelu says:

    LA MULTI ANI si un an mai bun. Cu drag.

  2. Ioan Ionuț says:

    Seara buna, domnule Poienaru! Cum mai merge cu lupta cu morile de vant? Nu aveti nevoie de un Sancho Panza?
    Am in lucru un sistem national de exploatare agricola complexa si completa inclusiv procesatea industriala a produselor si desfacerea acestora intr-un mod propriu.
    Am putea vorbi desprea asta daca intereseaza.

    Pana una, alta, ce se mai aude cu platile de la APIA, se mai dau in luna decembrie ’12? Deja e gata luna. Ce spune ministerul de resort sau a intrat in vacanta?
    Vom mai vorbi, numai bine va doresc si un an nou cat ma bun sub toate aspectele!

    1. Antoniu says:

      @Ioan Ionut- pe naiba, nicicum, dar nu ne lasam! Sistemul e interesant si-l putem discuta intr-un cadru organizat si itinerant, daca vreti, coroborat si cu instruiri pe masuri Apia. Plata se pare ca va reincepe in ian. 2013. An Nou fericit si pt. dvs.!

Dă-i un răspuns lui Ioan Ionuț

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Nevermind, I don't want to reply to this person