Alde C

Recent, pe un site agricol, la ‘stiri pe surse’ se dădea că sigură înlocuirea lui Achim Irimescu cu Sorin Chelmu, fost secretar de stat la agricultură.

A urmat apoi, într-un articol pe un alt site agricol, o declarație a unui lider al Federației Crescătorilor de Bovine din România, acesta punând la îndoială capacitatea APIA de a face plățile către fermieri până la data de 30 iunie 2016.

Toate semnalele, mascate sau pe față, veneau din partea susținătorilor lui Daniel Constantin și a PSD-ului, după ce aceștia s-au arătat nemulţumiţi de felul cum conduce ministerul Achim Irimescu.

N-a trecut mult, și, hop-ţop, ‘alde’ Constantin și PSD au și pus-o de-o moțiune simplă la Camera Deputaților, împotriva lui Irimescu, moțiune intitulată „Cel mai mare dezastru în agricultura romanească din perioada posdecembristă”.

Din punctul meu de vedere, Irimescu își va merita soarta dacă nu va ieşi la rampă. Pentru că a avut si are incă motive suficiente să le închidă gura celor de la PSD și ‘prompteristului’ Constantin.

Un motiv i-am dat și eu. Pentru aceasta, a trimis corpul de control la APIA Cluj, timp în care, separat, am fost convocat şi eu la o discuţie.

Despre ce este vorba?

În 22.02. 2014, APIA Cluj a deschis ilegal în căminul cultural Mociu, jud. Cluj-obiectiv nefinalizat, dintr-un proiect pe Măsura 322-, sediul Centrului Local APIA Mociu, cu binecuvântarea factorilor politici de atunci, în frunte cu Daniel Constantin și a prefectului PSD de Cluj.

Eu am sesizat Departamentul de Luptă Antifraudă a lui Ponta, care a trimis ‘spre competentă soluţionare’ sesizarea mea la APIA Central și la Poliția Cluj.

APIA Central a dat telefon la APIA CLUJ . Imediat, directorul executiv de aici, prieten cu Constantin și numit de PC, a dispus mutarea Centrului Local APIA, din căminul cultural, unde nu aveau ce cauta, în primăria Mociu.

După o zi de la mutare, Poliția Cluj m-a chemat să dau notă explicativă pentru tupeul de a fi sesizat DLAF-ul(sic!).

Le-am trimis probe în susținerea sesizării iar șeful poliției locale mi-a răspuns că nu au găsit nicio neregulă.

Apoi, m-am adresat DNA-ului, care a clasat  dosarul trimis electronic, spunând că nu pot începe ancheta deoarece actele si sesizarea trimise de mine nu au semnătură electronică.

Au venit Cioloş și Irimescu în 2015, trimitandu-le si lor sesizarea, separat. Mentionez că, proiectul cu pricina nu este nici acum finalizat.

Cioloş a pasat sesizarea la Prefectura Cluj. De aici , prefectul mi-a răspuns că el nu știa de faptul că nu avea ce cauta la deschiderea Centrului Local APIA, în căminul cultural, un obiectiv care făcea parte dintr-un proiect comunitar nefinalizat, deși, site-ul prefecturii spune altceva. Vezi aici.

Nemulțumit de răspuns, i-am trimis lui Cioloş o nouă sesizare, după care a pasat-o la MADR și AFIR, iar șeful AFIR de atunci, Andrei Szakal, a motivat că nu se justifică sesizarea mea.

Amu’–i amu’! 

Irimescu a pasat sesizarea mea, în prima fază, celor de la direcția antifrauda din minister. Aceștia mi-au cerut, conform legii, o prelungire a răspunsului. A urmat apoi o întâlnire la Cluj cu doi inspectori de la corpul de control a lui Irimescu, ce veniseră să controleze și APIA Cluj. Unul dintre ei, mai bătrân și emanat probabil din PSD, îmi spunea că oamenii politici nu sunt informați atunci când participă la întâlniri politice despre legalitatea locațiilor iar căminele culturale sunt prin definiție locuri de întâlniri cetățenești. L-am întrebat, nu cumva locuri de întâlniri tovărășești?

N-am mai primit în veci nici raportul celor doi, conform legii. În schimb, electronic, mi-au răspuns la sesizarea venită de la Cioloş, în doru lelii, că deh, venea de la premier!.

În concluzie:

Constantin a deschis ilegal un centru local APIA într-o comună care are un proiect în derulare, pe un obiectiv, cămin cultural, pe care nu avea ce cauta, într-o comună condusă de către un fost primar UDMR devenit PC și acum ALDE.

Actualmente Centrul Local APIA Mociu stă ilegal în Primăria Mociu, fara o hotărâre de consiliu local.

Primarul acestei commune, fost turnător la securitate şi candidat ALDE pentru un nou mandat, a propus mai nou, ca ‘alde’Constantin, printr-o hotărâre de consiliu local, să devină cetățean de onoare al comunei Mociu, jud. Cluj, acum în plină campanie electorală.

Dupa cum se vede, dorinţa unora de debarcare a lui Irimescu, are un substrat eminamente politic, şi nicio legătură cu problemele fermierilor sau a celor din agricultură.

Dotinţa tuturor fermierilor şi funcţionarilor din agricultură, este ca Irimescu să înceapă odată curăţenia!


No Comments on “‘Alde’ Constantin cere debarcarea lui Irimescu de la conducerea MADR”

You can track this conversation through its atom feed.

No one has commented on this entry yet.

Lasă un răspuns

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>