Sâmbătă seară, așa cum relatează Cancan, premierul Sorin Grindeanu s-a întâlnit cu doi prieteni și cu trei fete la un restaurant de lux din Herăstrău. Unul dintre prieteni este Petrică Hogea, om de afaceri brașovean, condamnat pentru înșelăciune, la trei ani de închisoare cu suspendare. Sentinţa se aseamănă cu cea a lui Dragnea.
Inițial am crezut că Grindeanu se întâlnește pentru a rezolva o problemă complexă din ‘Integrala Lebesgue-Radon în raport cu o măsură complexă’. Numai că ‚integrala’ era Hogea-Arsene iar problema complexă, probabil, a unui hogeac a picat, premierul plecând mai repede spre casă.
Dar să vedem cine este Petrică Hogea.
PARCHETUL DE PE LANGĂ TRIBUNALUL ALBA îl trimite în judecată, la Judecătoria Alba Iulia, în dosarul nr. 32/2002, pentru înșelăciune, în dauna A.V.A.S BUCUREȘTI, REPREZENTÂND PE A.P.A.P.S. BUCUREȘTI; DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BRAȘOV; SC ECTRANSPORT SA; ADMINISTRAȚIA FINANCIARĂ A MUNICIPIULUI BRAȘOV, PAS DIN SC ECTRANSPORT SA PRIN PĂUN CONSTANTIN și MAFTEI MIHAIL. Hogea este condamnat în sentința penală nr.110/2003 apoi i se admite contestația în anulare, prin care i se suspendă executarea sentinței până la rejudecarea recursului.
Pe rol intră ‚mama’ inculpaților penali Gheorghiţă Mateuț și prin diverse amânări reușește să ridice la fileul secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție o EXCEPȚIE DE NECONSTITUȚIONALITATE A PREVEDERILOR ART. 385/14 ALIN. 1/1 CPP ȘI ART. 385/16 AL. 1 CPP, obținând recursul în aceeași instanță.
Cum pe excepție, ÎCCJ nu se putea pronunța, Mateuț sesizează Curtea Constituțională care îi dă cu flit în DECIZIA nr. 1.100 din 22 noiembrie 2007 : ‚ Respinge, că inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 385/14 alin. 1/1 și art. 385/16 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Petrică Hogea în Dosarul nr. 5.129/1/2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție-Secția penală.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 22 noiembrie 2007.’
La final, Curtea de Apel Alba-Iulia dă verdictul : ‚ Admite recursurile Parchetului de pe langă Tribunalul Alba și partea civilă AVAS , casează decizia penală atacată și sentința instanței de fond, sub aspectul săvârşirii infracțiunii prev. de art.215 alin.1 și 3 CP în daună părţii civile AVAS și rejudecând, condamnă inculpatul la pedeapsa de 3 ani închisoare. În baza art.81 CP dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani. Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.’
Dosarul se află pe Portalul de Justiție cu nr. 2714/57/2006
Decizia de la Curtea Constituțională este aici
Dosarul de la ÎCCJ are nr. 5129/1/2007
No Comments on “Grindeanu Sorin, la masă ‘cu suspendare’ pentru înșelăciune”
You can track this conversation through its atom feed.