Punerea sub control judiciar a directorului general Teamnet Internațional SA, aduce la rampă APIA, așa cum ne arată referatul DNA: „In perioada 2007 — 2014, Ghiţă Sebastian Aurelian, în mod direct, a pretins de la reprezentanții S.C. (…) S.A. și a primit, în mod indirect de la aceștia suma de 22.872.321,21 lei (…), respectiv suma de 24.620.988,85 lei (…), prin folosirea unor proceduri de subcontractare și simularea unor relații comerciale între S.C. (…) S.R.L. București și S.C. Teamnet Internațional S.A. (…), promițând în schimb că își va exercita influența asupra factorilor decizionali (…), în vederea deblocării unor plăti pentru contracte deja existențe, încheierea unor contracte și acte adiționale, dar și pentru alocarea unor fonduri băneşti pentru viitoare contracte în domeniul IT, cu referire la contracte încheiate de SC (…) SA cu Agenția pentru Plăţi și Intervenții în Agricultură ”.

Ancheta se poate extinde și în ‚ripublică’, am zice noi. În Republica Moldova unde Teamnet este abonată probabil și aici la banul public.

Dar să revenim la APIA.

În data de 12 August 2012, APIA solicita în Sistemul Electronic de Achiziții Publice(SEAP), o firmă care să-i facă servicii de dezvoltare, modificare, extindere și adaptare a sistemului informatic al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

Veneau alegerile parlamentare iar prietenul lui Ghiță, Victor Ponta, avea să devină prim-ministru.

Valoarea estimată a contractului era de 5.331.380 RON și se solicita prestarea de ‘servicii de dezvoltare, modificare, extindere și adaptare a sistemului informatic al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, servicii care constau în dezvoltarea de noi funcționalități specifice în cadrul sistemului informatic deținut de către instituție. Prin implementarea acestui proiect, se doreşte extinderea serviciilor de dezvoltare a sistemului informatic specific activităților pe care le desfășoară autoritatea contractantă în vederea gestionarii fondurilor europene și naționale destinate sprijinirii agriculturii.’

În data de 24 noiembrie 2012, Teamnet câștigă licitația cu prețul de 5.230.000 RON și subcontractează 65% din proiect lui SIVECO, în baza contractului de subcontractare nr. QRC 2623/02.11.2012, cedând suma de 3.399.500 RON.

SIVECO, cu patroană condamnată cu executare la doi ani pentru mită, presta aceleași servicii. Dar APIA, după cum se vede, i-a făcut unpic de loc și sărmanei firme Teamnet, ‘să mănâncă și gura ei ceva’ firimituri din banul public.

Comisia de licitație a fost alcătuită din: Gheorghe Dorel Benu, Melinda Kerekes, Alexandru Stancu, Alexandru Constantinescu, Florentin Constantin, Cornelia Lăzărescu, Dorina Stancu, Adriana Chirea, Sabina Budurescu, Cristina Gavrilă, Dumitra Mihăilă, Elena Deaconu, Oana Enciu, Adrian Hiru, Roxana Pândaru, Valeriu Popescu , George Zlotea. Persoanele de contact au fost Cristina Gavrilă și Dumitra Mihăilă .

Despre Gheorghe Dorel Benu și Melinda Kerekes, fost dir. gen., respectiv dir. gen. adj.APIA, se cunoaște faptul că au fost suspendați, având dosare penale. Cei doi se află încă în sistem, primul este dir. exec. adj. la APIA Ilfov iar al doilea este dir. Direcție Economică în APIA Central.

Cristina Gavrilă, fostă Avgherinos și recrutată de fosta securitate, a avut numele conspirativ de Teodor Popescu. CNSAS a zis că nu poate fi încadrată la colaborator. Dar turnătoarea, persoană de contact în mai toate licitațiile agenției, a primit ‚di papa’ conducând actualmente, din poziția de director, Direcția Patrimoniu, Achiziții Publice și Administrativ(DPAPA) -APIA.

De observat prezența în toate licitațiile a lui Alexandru Constantinescu, uns director Direcție IT APIA. Tipul este provenit din MADR și transferat la APIA încă de la debutul agenției . ‚Tânarul’ IT-ist în vârstă de 64 ani, știe de toate și pentru toți: cum se blochează calculatoarele din unele județe că să nu ‘crape’, atunci când vine auditul extern în alte județe, cum se configurează o rețea care se blochează, dacă numărul utilizatorilor(funcționari APIA) este prea mare, cum se rezolvă litigiile referitoare la blocarea softurilor făcute de către SIVECO și Teamnet, cum se SeTeSeşte rețeaua Intranet, ş.a.m.d.

Cel mai spectaculos contract obținut de asocierea SIVECO-Teamnet, pentru care DNA a făcut vizite dese la APIA, este cel anunțat fain-frumos și legal în data de 12 iunie 2013, în varoare estimată în euro de, țineți-vă bine, 30.546.367 Euro.

APIA solicita de data aceasta o firmă care să-i facă servicii de mentenanță, extindere și dezvoltare a Sistemului Informatic al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

Altă extindere, altă dezvoltare din bani publici.

Comisia de licitație a fost constituită din: Gheorghe Dorel Benu, Melinda Kerekes, Aurel Pană, Cornelia Lăzărescu, Elena Mierlea, Nicolae Horumbă, Adriana Chirea, Ungureanu (Marinescu) Felicia, Alexandru Constantinescu, Florentin Constantin, Valeriu Popescu, Traian Crainic, George Zlotea, Alexandru Stancu, Cristina Gavrilă, Dumitra Mihăilă, Elena Deaconu, Oana Enciu, Adrian Hiru, Roxana Pândaru.

Aceeași Cristina Gavrilă la persoane de contact.

Un personaj nou trebuie remarcat în comisia de licitaţie şi anume Aurel Pană. Acesta, prezent în comisia de licitație în postura de al doilea dir. gen. adj. APIA, a fost condandamnat ulterior la șapte ani cu executare pentru luare de mită.

La data de 2 februarie 2014, contractul a fost atribuit asocierii dintre Siveco şi Teamnet și negociat la valoarea de 28.884.500 EUR.

Contractul cadru semnat de APIA cu asocierea respectivă prevedea: ‚Serviciile care se propun a fi achiziționate constau, pe de o parte, în realizarea de servicii de dezvoltare software pentru realizarea de noi funcționalități ale Sistemului IT sau de extindere a celor existențe, iar pe de altă parte constau în prestarea de servicii cu caracter de regularitate, respectiv, servicii de suport tehnic, mentenanță corectivă și administrare pentru sistemul informatic, prestate în vederea rezolvării eventualelor disfuncționalități care pot apare în operarea sistemului’.

Din cauza acestui ultim contract, Campania 2015 de la APIA a fost prelungită atât în privința datei de închidere a depunerilor de cereri, datei de demarare a plăților generale cât și a datei de încheiere a plăților.

Toată lumea, în frunte cu Achim Irimescu, a dat vina pe vechiul șef MADR, Daniel Constantin, pentru că nu a dispus la timp urgentarea executării contractului cadru, ținând cont de PAC 2014-2015. Apoi Irimescu a dat vina pe Siveco şi Teamnet.

Presat de asociațiile de fermieri şi uns cu toate alifiile, Irimescu a acuzat apoi APIA, cu funcţionarii ei nepricepuţi.

Cu timpul, asocierea Siveco-Teamnet a fost scoasă de pe lista vinovaţilor pentru întârzierile din Campania 2015 APIA. APIA fost şi ea scoasă de pe lista neagră(black list) prin declarația lui Irimescu, aceea că agenția nu este o firmă de consultanţă , mascând în fond nepriceperea funcţionarilor în gestionarea softurilor implementate de asocierea Siveco-Teamnet.

La final, ca într-un film cu proşti , a apărut unul din alt secol la conducerea MADR, care început cu planificările şi raportările ca pe vremea împuşcatului, promițând fermierilor bani cu găleata .

Schimbarea legii funcționarului public este o necesitate. Numai astfel DNA va putea face curățenie în administrația de stat.

Altfel ne vom trezi citind la nesfârşit referate DNA în loc de rechizitorii.


2 Comments on “APIA în dosarul şpăgilor de la Teamnet SA”

You can track this conversation through its atom feed.

  1. Gabriel Nițulescu says:

    Iar în ceea ce îi privește pe Gheorghe Dorel Benu, Melinda Kerekes, Elena Mierlea, Alexandru Constantinescu, Traian Crainic i-aș numi grup ingfracțional organizat (cu probe).

  2. Gabriel Nițulescu says:

    DNA-ul nu se va băga peste APIA decât dacă intervin conflicte între șefii lor (SRI-iștii). Că ilegalitățile sunt la ordinea zilei la APIA nu cred că mai este ceva necunoscut. Dar abia când au început certurile între SRI-iști au început să-i întrebe pe unii șefi ai APIA de ”sănătate”.

Lasă un răspuns

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>