CCR validează, dar o reformă durabilă cere rigoare și coerență

Am mai scris aici despre reforma pensiilor magistraților, așa că, repet: Acest text reprezintă exclusiv o analiză generală de politici publice privind tehnica legislativă și impactul reformelor asupra funcționării instituțiilor statului. Opiniile exprimate nu au nicio legătură cu litigiile mele personale, nu privesc și nu vizează nicio instanță anume și nu se referă la cauze pendinte. Nu exprimă susținere, critică sau așteptări față de vreo Curte de Apel sau față de vreun complet de judecată. Este un demers civic, nu juridic, și nu urmărește influențarea vreunei proceduri judiciare.

Curtea Constituțională a decis că legea privind reforma pensiilor de serviciu ale magistraților este constituțională în raport cu criticile formulate. Din punct de vedere juridic, drumul către promulgare este deschis.
Dar constituțional nu înseamnă automat și suficient.
După publicarea motivării, mai mulți președinți de Curți de Apel, prin vocea președintei Curții de Apel Cluj, Dana Gîrbovan, au solicitat retrimiterea legii în Parlament pentru reexaminare. Argumentul lor nu este anularea reformei, ci nevoia unei dezbateri reale și a unei consultări mai ample a sistemului judiciar înainte de adoptarea unei reglementări cu impact major asupra statutului magistraților.
Pentru cetățeanul obișnuit, lucrurile trebuie simplificate. CCR a spus că legea este permisă de Constituție. Judecătorii spun că legea, deși permisă, poate conține probleme de aplicare, posibile inechități între categorii profesionale și riscuri de interpretare diferită. Mai mult, se atrage atenția că există și alte categorii asimilate salarial cu magistrații care nu sunt tratate identic, ceea ce poate genera noi dezechilibre.
Aici este punctul sensibil.
Dacă reforma vizează doar o parte dintre categoriile aflate într-o situație comparabilă, percepția de inechitate nu dispare. Ea doar se mută. O reformă care urmărește echitatea trebuie să fie coerentă pentru toate regimurile similare, nu selectivă. Altfel, în loc să reducă tensiunile sociale, le poate amplifica.
Câteva săptămâni de reflecție legislativă cântăresc mai puțin decât anii de stabilitate sau instabilitate care pot urma. O lege adoptată în grabă poate genera litigii, practici neunitare și costuri mai mari decât economia imediată.
Magistrații pot înțelege că regulile se schimbă. Societatea poate înțelege că privilegiile percepute trebuie corectate. Dar statul are obligația să construiască reforme care să fie nu doar constituționale, ci și echilibrate și coerente.
Retrimiterea legii în Parlament nu ar însemna sfidarea Curții Constituționale. Ar însemna folosirea unui instrument constituțional pentru a îmbunătăți un text care produce efecte pe termen lung. Nu este un gest de blocaj, ci unul de prudență.
Într-un stat matur, forța nu stă în rapiditatea promulgării, ci în capacitatea de a adopta legi solide, care tratează situații similare în mod similar și reduc tensiunile, nu le redistribuie.
CCR a închis discuția despre constituționalitate. Dezbaterea despre echitate și rigoare legislativă rămâne deschisă. Iar aceasta este o discuție care privește întreaga societate, nu doar un corp profesional.