Drona legionară căzută la Cotroceni

Am votat Nicușor Dan. Tocmai de aceea îmi permit să scriu fără menajamente despre dezamăgirea care a urmat. În mai 2025 nu l-am privit ca pe răul cel mai mic, ci ca pe un om capabil să rupă ceva din mecanica obosită a statului român, să oblige instituțiile să explice, să deschidă uși pe care sistemul le ținea închise și să refacă încrederea într-o funcție prezidențială golită de conținut.
La sfârșitul lui august 2026, nu mai sunt sigur că acel om a ajuns la Cotroceni. Sau, dacă a ajuns, nu mai știu ce s-a întâmplat cu el acolo.
Privesc fotografia care a declanșat această reflecție. Capul ușor înclinat, privirea fixă, fața tensionată, buzele comprimate. Nu vreau să transform un portret într-un diagnostic. O fotografie nu dovedește frica, vinovăția, amenințarea sau existența unui secret. Poate însă transmite tensiune, vigilență și autocontrol. Cauza nu trebuie căutată în pixeli, ci în mandat.
Pe 20 mai 2025, la două zile după victoria lui Nicușor Dan, scriam „De ce aș propune un prim-ministru din opoziție?”. Ideea mea era simplă. România fusese ruptă aproape în două, iar milioanele de oameni din tabăra învinsă nu puteau fi tratate ca o populație de ignorat. Era nevoie de reconciliere și de curaj politic, nu doar de administrarea victoriei.
Două luni mai târziu publicam „Dan, Căpitan de plai!”, după controversa provocată de poziția noului președinte asupra legislației anti-extremism și a raportului dintre rezistența anticomunistă și trecutul legionar al unora dintre participanții ei. De aici vine cuvântul „legionară” din titlul de astăzi. Nu afirm că Nicușor Dan este legionar și nu am niciun temei să spun așa ceva. Titlul este o metaforă politică și o ironie. Președintele ales de foarte mulți dintre noi tocmai ca barieră împotriva radicalismului ajungea, aproape imediat după instalare, în centrul unei controverse despre legionarism.
Un an mai târziu, problema nu mai este însă ce crede despre istorie, ci ce face cu prezentul.
Bilanțul mandatului a început să arate prost tocmai prin distanța dintre candidat și președinte. Promisiunea că TVA nu va crește a rămas una dintre cele mai simple imagini ale acestei rupturi. În campanie, candidatul își pusese semnătura pe angajament. După alegeri, realitatea bugetară și deficitul au produs contrariul. Desigur, președintele nu stabilește singur taxele. Dar problema politică rămâne. Când ceri votul, folosești autoritatea viitoarei funcții pentru a garanta ceva; după ce ai primit votul, explici limitele constituționale ale aceleiași funcții.
Raportul privind anularea alegerilor prezidențiale din 2024 este poate exemplul și mai grav. României i-au fost anulate alegerile, unul dintre cele mai serioase evenimente instituționale de după 1989. Nicușor Dan a promis explicații. Raportul a fost anunțat, reanunțat și amânat, iar în august 2026 era încă în redactare, extins între timp spre o analiză mult mai largă a războiului hibrid rusesc.
Poate că documentul va fi excelent. Dar cetățeanul român nu așteaptă o teză despre două decenii de război hibrid. Așteaptă să afle de ce statul său i-a anulat votul. Dacă există dovezi, trebuie prezentate în limitele legii. Dacă sunt clasificate, trebuie spus ceea ce poate fi spus. Dacă instituțiile au greșit, trebuie explicat cine și cum. O obligație atât de importantă nu poate rămâne la nesfârșit sub formula comodă „se lucrează”.
Între timp, încrederea s-a erodat. Criticile nu mai vin doar de la adversarii lui Nicușor Dan, ci și din presa și din electoratul care l-au susținut. Tocmai aceasta este problema. Dezamăgirea nu mai este a celor care nu l-au vrut niciodată președinte, ci a celor care l-au trimis la Cotroceni tocmai pentru a schimba ceva.
Apoi a venit cazul Lucian Pahonțu și, pentru mine, aici începe adevărata prăbușire a dronei.
Recorder a publicat documente și mărturii privind trecutul șefului SPP, inclusiv activitatea sa în structurile de securitate înainte de 1989 și prezența în evenimentele din decembrie 1989. Sunt informații care trebuie verificate instituțional, nu sentințe judecătorești. Tocmai de aceea președintele nu trebuia nici să condamne, nici să achite din vorbe.
Putea spune simplu că va cere verificarea completă a documentelor și că va reveni după clarificarea faptelor.
În schimb, Nicușor Dan a afirmat că Lucian Pahonțu nu se află printre persoanele care au participat la reprimare și că informațiile de care dispune nu justifică acuzațiile. Diferența este izbitoare. Când cetățenii cer raportul despre anularea alegerilor, trebuie să aștepte. Când este vorba despre șeful SPP, certitudinea apare imediat.
Nu știu ce concluzie juridică va exista despre trecutul lui Lucian Pahonțu. Dar știu ce așteptam de la un președinte ales cu promisiunea reformei. Să ceară lumină, nu să ofere protecție publică înainte ca toate întrebările să primească răspuns.
În aceeași perioadă, protestatari au venit la porțile Palatului Cotroceni cu un mesaj greu de ignorat: „Te-am votat și ne-ai trădat”. Numărul lor poate fi mic, dar simbolul este mare. Nu adversarii tradiționali ai președintelui au venit să-i reproșeze direcția mandatului, ci oameni care spun că l-au votat.
Desigur, fiecare recul al președintelui poate primi separat o explicație. TVA înseamnă deficit. Raportul înseamnă complexitatea amenințării rusești. Compromisurile înseamnă majorități parlamentare. Cazurile sensibile înseamnă informații pe care publicul nu le deține. Pentru fiecare arbore există o explicație. Problema este că, după un an, pădurea începe să semene cu cea pe care candidatul promisese că o va curăța.
Ar fi incorect să neg că România și-a păstrat orientarea europeană și euroatlantică sau că mandatul se desfășoară într-un context dificil. Dar eu nu l-am votat pe Nicușor Dan doar pentru ca România să rămână în NATO și în Uniunea Europeană. Standardul era mult mai ridicat.
L-am votat pentru schimbare instituțională, pentru independență față de vechile rețele, pentru transparență și pentru capacitatea de a pune întrebări acolo unde statul român învățase să nu mai întrebe nimic.
Credeam că va intra în Cotroceni și va spune sistemului: explicați, publicați, justificați, reformați. În schimb, aud din ce în ce mai des vocabularul cunoscut de trei decenii: situația este complexă, trebuie analizat, există informații pe care publicul nu le cunoaște, nu este momentul, stabilitatea instituțională.
De aceea mă întorc la fotografia de la început. Nu știu ce simte omul din imagine și nici nu vreau să-i citesc psihicul după forma gurii sau după privire. Nu mai este nevoie.
Îi citesc mandatul.
Și ceea ce văd până acum este un candidat ridicat de speranța că va rupe vechiul sistem și un președinte care, odată ajuns în interiorul lui, a început mult prea repede să-i explice mecanismele, să-i accepte limitele și, uneori, să-i apere oamenii.
De aceea titlul este „Drona legionară căzută la Cotroceni”. Nu fiindcă Nicușor Dan ar fi legionar, ci pentru ironia unui traseu politic. Am trimis spre Cotroceni o dronă electorală ridicată de teama extremismului, de speranța reformei și de milioane de voturi ale unor oameni care voiau altceva. A urcat spectaculos, a trecut zidul și a ajuns în curte. Apoi a început să piardă semnalul.
N-a doborât-o George Simion. N-a doborât-o PSD. N-a doborât-o propaganda rusă.
Până acum, Nicușor Dan pare să facă singur cea mai mare parte din treabă.
Drona este deja căzută în iarba de la Cotroceni.
Mai poate fi reparată?
Sper că da. Dar speranța nu este un cec în alb.
Am votat Nicușor Dan. Tocmai de aceea nu-i datorez tăcere.
Îi datorez critica.
Iar el ne datorează explicațiile.