‘Voi demisiona în secunda doi si un sfert’
Cam aşa spunea într-un moment de sinceritate peştişorul cel mic şi voinic din acvariul cu răpitori. Adică, noi cu voi, doi şi un sfert.
Cum zeii să demisioneze? Nu-l vor lăsa să plece căluţii lui domn’
profesor, înhămaţi la acelaşi submarin.
Până şi nemernicul care nu mai e în primul rând la pescuit de unguri, evrei şi
ţigani, s-a aliat cu asemenea creaturi marine. Alt nemernic, cu cruciuliţe în
sânge roş-albastru, era şi el în plasa cu momeli a voinicelului.
Ţară de nemernici marini, nepământesc de caldă! sună versul unei poezii semnate de o balenă, până mai ieri cu trei trandafiri la înotătoare.
Dacă ar fi să facem calcule, pentru stânga acvariului, ar fi o sinucidere curată ca balenele sa facă o alianţă marină, punându-şi încă doi trandafiri la înotatoare. Marinarul de la timona le-ar scoate ochii cu harponul. Celelalte balene, cu săgeata galbenă drept plutitor, abia au scapat de anonimat, ieşind la timp din strânsoarea plaselor marinareşti aruncate peste ele în urmă cu mai bine de doi ani.
Cum e posibil ca un individ subacvatic să ajungă să facă toate jocurile, păcălind deopotrivă societatea marină şi cea de pe uscat?
Astfel de scenarii şi întrebări pot reprezenta astăzi doar o ficţiune.
În zilele următoare, datorită schimbărilor climatice, vom vedea peştii umblând pe uscat, căluţii de mare pe post de măgari sau pe mulţi care îşi vor plânge nemernicia de a fi înotat în ape tulburi.


0 comentarii la “Parlamentul subacvatic”
  1. Dora a spus:

    Foarte inspiratata fabula

  2. Petrica Stanciu a spus:

    Super tare parabola care e de fapt mai mult o fabula! Atat de reusite personajele ascunse dupa ‘inotatore’ ca se recunosc de la prima citire!
    E mai degraba literatura decat o simpla postare pe blog!
    Bravo!

  3. Remus Haiduc a spus:

    Excelent !!! cand ai postat era doar o fratie !!!

    Dar uite ce se intampla acum…/ HAOS / Prim-ministru/ministrii/parlamentari nu respecta legea gandita cu atata truda de domniile lor !!!
    Uite cu cine se i-au la tranta cu copii/cu mamele frante dupa o nastere…
    Nu au curajul sa discute si sa reduca veniturile celor din interne/armata/magistratura/pensionarilor cu pensii speciale si nu in ultimul rand LOR !!!
    Au tupeul sa ne rada in fata acum, dar……..

  4. Cristina a spus:

    Am ajuns exact in momentul potrivit pe blogul tau, mai ales avand in vedere ca in seara asta am purtat cu cineva o discutie politica. Si vreau sa imi exprim si aici nemultumirea… E adevarat tot ceea ce scrii si hilar in acelasi timp.. cum o tara intreaga e manipulata de mojicia unui om incult si de un partid la fel de limitat ca si dansul.In orice caz, tot ceea ce se numeste politica in Romania imi produce o stare perpetua de greata. Si mai mult decat atat, o buna parte din poporul roman care inca mai este cuprinsa in mrejele vremurilor dinainte de ’89. Puneti fratilor accent pe pensionari, handicapati, aviatori si politisti, astfel toate elitele vor pleca iar noi vom ramane un popor la fel de inchistat ca mai inainte.

  5. maria a spus:

    f tare, mi-a placut.

  6. Antoniu a spus:

    @maria-ms.ma bucur.

Comentariul tau