Ascensiunea politică incredibilă a atras în jurul unui singur om, ca un magnet, o serie de intelectuali  remarcabili. Remarcabili, nu prin scrierile lor şi nici prin minţile degerate de frigul comunist. Mai degrabă, au fost remarcaţi de către un abil politician, care, şi-a tras o gaşcă de susţinători elevaţi: mai albi, mai curaţi.

Purtaţi prin saloane elegante, plasaţi în posturi unde niciodată nu au visat sau oferindu-li-se tipografii pentru scris, susţinătorii au început să topească rapid cărţile altora şi să se publice în ediţii de lux, autointitulându-se ‘intelectuali publici’. Până la o publicitate agresivă şi preluarea frâielor mass-media, pentru a vorbi în numele naţiunii, nu mai era decât un pas.

O tactică deja cunoscută a fost aplicată în tandem cu prima, şi anume, ştergerea transpiraţiei, corectarea limbajului, scrisului şi privirii unui fost marinar-securist. Cei din jur nu puteau să fie catalogaţi, fireşte, decât lichele, la cea mai mică apostrofare de autosuficienţă.

Nimic nu părea a le mai sta în cale cu ceva. S-au gândit să condamne comunismul, sugerând fostului securist să-şi ceară scuze pentru atrocităţile săvârşite de sistem împotriva noastră. S-a evitat elegant, orice asociere cu cei care au adus comunismul, noi devenind implicit şi o ţară care a comis crime împotriva umanităţii.

Destituirea marinarului a excitat la culme gaşca de susţinători, asediul împotriva cititorului şi a telespectatorului căpătând culmi nebănuite. Au atacat din toate poziţiile instituţiile care şi-au permis să debarce fezandatul de la putere, reducându-i pe toţi la apocalipticul număr 322.

Asocierea politică de sfârşit de an, prin refacerea emanaţiei criminale a anilor ’90, i-a făcut pe ‘intelectualii publici’ să se trezească în postura de budă publică în care lichelele urinează patologic.

Desigur, în astfel de situaţii se plâng de persecuţii. Şi de miros. Nu poţi nega faptul că, nu ai jucat şeptică la Neptun cu Zeus sau că 2-2 nu e poartă-n casă la  Cotroceni.

Intelectualii nu se văd niciodată. Ei există printre noi. Ieşirea lor la suprafaţă este stânjenitoare. Intelectualul, părintele spiritual al naţiunii, stă între cărţi şi se roagă pentru naţia sa. În scris.

Mai nou,‘intelectualii publici’ ameninţă pe cei aleşi:  vor deveni ‘publici’, cu forţa,  într-o  cât mai grabnică republică  prezidenţială.

Oare!?


0 comentarii la “Intelectualii publici şi criza de rinichi”
  1. Mihaila Raul a spus:

    Intelectualii, chiar si cei „publici” sunt oglinda societatii in care traim, nici mai buni si nici mai rai decat cismarii, politicienii, doctorii, profesorii, maturatorii, etc. fiecare in domeniul sau. A se vedea manipularea grosolana facuta recent prin actori de prestigiu.
    Totusi, nu cred ca este locul potrivit pentru exprimarea unor pareri politice.
    Apoi, intelectualul roman a fost deseori „curva” in decursul istoriei. Aveti nevoie de dovezi? Vedeti recent cazuri gen Sadoveanu, Eugen Simion, Besoiu, si multi multi altii, unii dintre ei fiind pseudointelectuali. Vedeti turnatorii de la securitate care se considera intelectuali si acum ne dau lectii de morala, gen Culcer. In fapt este vorba de lupta de zi cu zi pentru a o duce mai bine. Si pentru asta se apeleaza la ipocrizie, linguseala si tot arsenalul care ne ingretoseaza.Mizeria umana nu tine cont de studii si cultura. Noi trebuie sa distingem adevarul de minciuna.

  2. ion pop a spus:

    Mai Antoniu mai ! Daca Basescu era j_dan ca si tine
    desigur ca acum i-l pupai in k_ur.
    ‘Geaba incerci sa-ti maschezi identitatea.
    Se vede „de la o posta” cine te plateste ca sa scrii
    ceea ce scrii .

  3. Antoniu a spus:

    Voi astia din Suceava aveti ceva cu evreii, tiganii si ungurii de sunteti asa revoltati pe ei? Ma bucur ca-ti place eseul. Nu-s evreu. Is roman ca si tine. Unde-s banii aia sa-i vaz si io, ‘tu-i!

  4. Anonim a spus:

Comentariul tau