turcescu-noul-dir-gen-adj-apia

Dacă vă mai amintiți, după scandalul dintre oieri și vânători, Achim Irimescu s-a declarat drept fiu de oier. Cu toate acestea, Dacian Cioloş a liniștit apele la vremea respectivă, spunând că suspendă articolele de lege care interziceau oierilor să pască pe terenuri în perioada de vânătoare, să aibă un număr nelimitat de câini sau vânătorilor să mai vâneze pe terenurile oierilor.

Sătul să mai asculte de propunerile lui Dacian Ciolos sau de numiri la conducerea centrală a APIA, Achim Irimescu, între o strânsoare a oilor și un pansament la spital, a început să-și aducă oamenii ascultători la minister şi la conducerea APIA.

De fel, el pare un ‘băiat salon’, lustruit la şcoala lui Vasile Pușcaș alias ‘Păun’, după arhivele CNSAS.

Nu este deloc îngrijorat că fosta conducere a APIA Central a fost decapitată de către DNA și nici de faptul că noua conducere este provizorie, cu mandate de șase luni, sau că rudele aflate în agenţie pot forma între ele, aproape în orice judeţ, câte un centru local sau judeţean APIA.

În loc să organizeze concursuri pentru a numi o conducere legitimă, pe o agenție construită din bani europeni și care funcționează după regulamente europene, preferă să-și aducă oamenii din sat, cum se spune, numindu-i sau schimbându-i la conducerea agenției după bunul plac.

Recent a numit un nou dir. gen. adj. APIA, în persoana unui tânăr pe nume Cornel Constantin Turcescu. Imediat, dir. gen. interimar APIA, Adrian Pintea, și-a lăudat fostul subaltern Cornel Constantin Turcescu. Tânărul provine de la APIA Vâlcea, unde, tatăl său, Constantin Gheorghe Turcescu, este dir. exec. adj., şi, până mai ieri, Adrian Pintea era dir.exec.

Băiatul a fost consilier la Primăria Vâlcea apoi în același an 2012 s-a trezit consilier asistent la APIA Vâlcea. Asta până în anul 2013 când cu ajutorul tatălui și a duhului sfânt a ajuns consilier asistent apoi consilier principal în APIA Central, cu casă și nevastă în București.

Discret, băiatul și soția acestuia nu au cont pe Facebook, nu care cumva necuratu’ să facă vreo legătură între el și pritenii lui tac’su de pe rețeaua de socializare, Grădinaru, Daminescu, Kerekes,etc., de la APIA Central sau cu Irimescu, ministru de loc din Vaideeni, localitate în care Turceştii au și niscaiva terenuri agricole moştenite.

Despre băiatul cu ‘pile’ toată lumea vorbește la superlativ, lucru de care nu ne îndoim. Cu o singură excepție: să-și declare PFA-ul agricol în declarația de avere şi interese, lucru pe care nu l-a făcut niciodată din 2012 de când are firma înființată, nici la primarie, nici la APIA.  În declaraţia de interese pe 2014, apare la pct 5.1 ca o scăpare,  cum că ar fi accesat Măsura 141 pe PFA+Cornel Constantin Turcescu în valoare de 7.500 euro pentru perioada 2012-2017.

Iată un exemplu de transparență, marca Irimescu, şi de ‘strânsoarea’ tinerilor talentați în posturi de conducere.

Din păcate, fermierii sunt interesaţi doar de subvenţii şi mai puţin interesaţi de sforile care se trag în această agenţie, despre incompatibilităţile dintre funcţia publică şi titularul unei firme cu profil agricol sau de structurile formate din rude care operează pe aceleaşi dosare, servicii şi direcţii, subordonându-se reciproc. Este cunoscut cazul fostului dir. gen. Sterghiu Nicolae care avea fiica sefă a serviciului control pe teren la APIA Constanţa şi ginerele şef centru local APIA în judetul Tulcea. Gurile rele spuneau că nimic din ceea ce se întampla acolo în perioada controalelor pe teren, nu era întâmplător.

Conducătorii marilor federaţii agricole fac scandal când ajung la control cu propria firmă, li se rezolvă cererea, probabil favorabil, după care uită ca prin farmec de ceilalţi membri. Or, aşa ceva nu s-ar putea întâmpla dacă nu ar exista reţeaua de rude şi prieteni de-ai lor, foarte înfipte pe treptele de acces, cu parole de lucru, în toate bazele de date ale APIA şi în toate judeţele.

Cum credeţi că străinii au cumpărat pământ românesc fără să-l identifice mai întâi la APIA, prin reţeaua de rude şi prieteni, pentru a solicita apoi subvenţii?

Faptul că guvernanţii se fac că nu ştiu cât teren deţin străinii în ţara noastră, reprezintă minciuni sfruntate. Pentru adormirea vigilenţei bietului fermier, aceiaşi guvernanţi au pus aceiaşi papagali pe care îi manevrează, să strângă semnături pentru a ‘nu ne vinde ţara’.

Nu mai tragem nicio concluzie pentru că stim că nimic nu se va schimba în ţara asta, fără o maciucă în cap, în sens figurativ, aplicată tuturor acelora care de ani de zile ne mint cu neruşinare.


2 Comments on “‘Ciobanul’ Irimescu își pune ‘câinii de pază’ la APIA”

You can track this conversation through its atom feed.

  1. ionut cretui says:

    când scapam de tehnocratii astia o sa avem trai bun

  2. ionut cretui says:

    asta e treaba dna-ului de aia ii platim prin reprezentantii nostri

Lasă un răspuns

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>