Archives for ianuarie, 2017

La APIA Hunedoara se lucrează de zor la finalizarea controlului prin teledetecție și a celui clasic pe teren. Întârzierea s-a datorat faptului că APIA nu a avut bani de achiziţionare a hărților de înaltă rezoluție și de foarte mare rezoluție. Cel puțin așa a afirmat conducerea agenției la data la care au acordat doar Lotul […]


‘..am venit să-i iau pe saşi. -Să trăiți, d-le Președinte, da’ luați-ne pe noi înainte!’ Acesta ar fi fost fost salutul de primire al Gărzii de Onoare de pe Aeroportul Otopeni, atunci când preşedintele Republicii Federale Germane a venit să negocieze cu Nicolae Ceaușescu cumpărarea saşilor din Transilvania. La acea dată, Klaus Iohannis a refuzat […]


Ca un făcut, exact în ziua în care Florian Coldea a fost suspendat de la conducerea operativă a SRI, Florin Ilia, managerul general Siveco, a declarat pentru Mediafax, fără să-l întrebe cineva, că softul APIA va funcționa și că de acum încolo nu vor mai fi probleme cu întârzierea plăților pentru fermieri. Ieșirea intempestivă a […]


O hotărâre de guvern, aflată în dezbatere publică pe site-ul MADR, preconiza o angajare a unui număr de 50 de funcționari la APIA pentru actualizarea LPIS. Noul ministru MADR, Petre Daea, consultându-se probabil cu soția sa, d-na Luchian Camelia, Director Direcția Management Resurse Umane din cadrul APIA, a considerat că nu se justifică suplimentarea personalului […]