APIA mută răspunderea în teritoriu pentru menținerea în funcție după 65 de ani

Problema menținerii în activitate a personalului trecut de 65 de ani din APIA nu privește doar dreptul individual al unor persoane de a continua munca. Ea privește mai ales raportul de subordonare administrativă dintre MADR și APIA, limitele în care o instituție subordonată poate interpreta dispozițiile ministerului și răspunderea celor care aprobă concret aceste mențineri.

Prin adresa nr. 162878 din 19.02.2026, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a stabilit pentru instituțiile din subordine măsuri de eficientizare și reducere a cheltuielilor, între care se află expres neaprobarea continuării activității după împlinirea vârstei de 65 de ani. Linia ministerului a fost, așadar, una clară de restrângere a acestor prelungiri.

Cu toate acestea, prin adresa transmisă ulterior centrelor județene, conducerea APIA a schimbat în mod practic modul de aplicare a dispoziției ministeriale. În locul unei aplicări unitare, APIA a lăsat problema la nivelul fiecărui centru județean, pe baza unei „analize instituționale”, iar directorii executivi au fost puși în situația de a aproba și înainta solicitări de menținere, dacă apreciază oportună această soluție.

Aici este contradicția de fond. Dacă MADR a transmis neaprobarea continuării activității după 65 de ani, APIA a transformat această măsură într-o procedură internă care permite aprobări punctuale în teritoriu. Astfel, ceea ce ministerul a formulat ca măsură restrictivă a devenit, la nivelul APIA, o chestiune de oportunitate administrativă.

Desigur, în apărarea acestor prelungiri se invocă Legea nr. 360/2023. Numai că această lege nu dă un drept automat și necondiționat de a rămâne în funcție până la 70 de ani. Ea vorbește despre opțiune și despre acordul anual al angajatorului. În cazul funcționarilor publici, și Codul administrativ tratează menținerea peste vârsta standard ca pe o situație excepțională, condiționată de cerere și aprobare. Prin urmare, nu există un drept absolut de a rămâne în funcție doar prin simpla invocare a legii pensiilor.

În același timp, adresa secretarului general al MADR clarifică un aspect important. Actele individuale deja emise și intrate în circuitul civil nu pot fi revocate simplu doar printr-o adresă ulterioară. Asta înseamnă că situația celor care aveau deja aprobări anterioare adresei ministrului este diferită de cea a persoanelor care solicită sau primesc menținerea după 19 februarie 2026. Dar această precizare nu validează aprobări noi date ulterior, contrare liniei ministeriale.

Cazul directorului executiv al APIA Maramureș, Urs Ioan Florin, este relevant exact din acest motiv. El pare să se afle într-o poziție juridică distinctă, întrucât avea o aprobare anterioară pentru continuarea activității. Dar, în același timp, este și conducătorul instituției care trebuie să aplice în teritoriu aceeași problemă pentru alți pensionari.

Aici discuția nu mai este doar despre pensie și prelungire. Devine o problemă de integritate administrativă. Cu atât mai mult cu cât în cazul lui Urs Ioan Florin există și un conflict de interese administrativ constatat de ANI și menținut de instanță, în legătură cu aprobarea unor plăți pentru o societate la care deținea acțiuni. În plus, potrivit propriei declarații de interese, el figurează și ca reprezentant MADR într-un consiliu de administrație. În aceste condiții, faptul că aceeași persoană este simultan beneficiar al propriei mențineri în funcție, director executiv și reprezentant declarat al MADR ridică o problemă serioasă de imparțialitate, obligație de abținere și verificare a compatibilității tuturor calităților exercitate.

Directorii executivi ai centrelor județene se află și ei într-o poziție delicată. Codul administrativ îi obligă să execute dispozițiile superiorilor ierarhici, dar le permite și le cere să formuleze în scris obiecții atunci când apreciază că o dispoziție este nelegală. Asta înseamnă că nu puteau nici să ignore adresa APIA, dar nici să execute mecanic aprobările fără a lăsa în scris propria poziție, dacă apreciau că există o contradicție între nota APIA și dispoziția MADR.

De aici apare și riscul lor. Dacă au aprobat sau au înaintat solicitări de menținere după 65 de ani fără rezerve scrise și fără sesizarea ierarhică a problemei, pot fi expuși unei răspunderi administrative, disciplinare sau patrimoniale într-un eventual control al Curții de Conturi, al ANFP, al Corpului de control al prim-ministrului sau al altor instituții competente.

Concluzia este simplă. Legea nr. 360/2023 nu dă un drept absolut de menținere în funcție până la 70 de ani. Ministrul Agriculturii a stabilit neaprobarea continuării activității după 65 de ani. APIA a transformat această măsură într-o procedură de aprobare lăsată la nivel județean. Iar cazul Urs Ioan Florin arată că, în anumite situații, nu mai discutăm doar despre pensionari, ci despre riscul ca interesul personal al unui conducător de instituție să se intersecteze cu aplicarea aceleiași reguli în teritoriu.

Problema reală nu mai este doar a celor care vor să rămână în funcție. Problema este a modului în care conducerea APIA a ales să gestioneze o dispoziție ministerială clară și a riscului ca, în final, răspunderea să fie suportată nu de cei care au creat această interpretare, ci de cei care au pus semnătura în teritoriu.