Cazul Adrian Pintea și golul din Codul administrativ.

Răspunsul primit de la Ministerul Dezvoltării arată că problema nu este doar una penală sau personală, ci una de arhitectură administrativă. Cum protejăm instituția fără a încălca prezumția de nevinovăție?

La 14 mai 2026 am transmis Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației o propunere de modificare a Codului administrativ, pornind de la cazul public al domnului Adrian Pintea, director general al APIA, față de care Direcția Națională Anticorupție a anunțat punerea în mișcare a acțiunii penale.

Precizez de la început ceea ce am menționat și în adresa transmisă ministerului. Nu discut vinovăția penală a domnului Adrian Pintea și nu anticipez în niciun fel soluția organelor judiciare. Prezumția de nevinovăție trebuie respectată integral.

Problema pe care am ridicat-o este însă alta. Poate o persoană care are calitatea de inculpat într-un dosar penal să conducă, în continuare, o instituție publică ce gestionează fonduri europene și naționale de amploare, fără ca legea administrativă să prevadă un mecanism clar de protejare temporară a instituției?

Astăzi am primit răspunsul Ministerului Dezvoltării.

MDLPA arată, firesc, că nu se poate pronunța asupra situației concrete a directorului general APIA, neavând atribuții în acest sens. Ministerul nu este organ judiciar și nu poate face aprecieri asupra unui dosar penal.

Partea importantă a răspunsului este însă alta. Ministerul indică faptul că actualul Cod administrativ prevede suspendarea de drept a raportului de serviciu abia în situația trimiterii în judecată, pentru anumite infracțiuni prevăzute de lege. Cu alte cuvinte, între momentul punerii în mișcare a acțiunii penale și momentul eventualei trimiteri în judecată există o zonă insuficient reglementată.

Această zonă nu este una teoretică. Ea privește funcționarea efectivă a administrației publice.

În cazul APIA, problema este cu atât mai sensibilă. Agenția gestionează plăți către fermieri, fonduri europene și naționale, acte administrative cu impact financiar major și raporturi instituționale cu organisme de control naționale și europene. De aceea, întrebarea nu este dacă o persoană este vinovată sau nevinovată penal, ci dacă instituția publică are suficiente garanții administrative până la clarificarea situației judiciare.

Propunerea mea nu a urmărit sancționarea administrativă a unei persoane înainte de finalizarea procesului penal. Dimpotrivă, am propus ca o asemenea măsură să nu fie calificată drept sancțiune și să nu reprezinte o constatare a vinovăției. Ea ar trebui să fie o măsură temporară, motivată, proporțională, cu menținerea drepturilor salariale și cu posibilitatea de contestare în instanță.

Scopul nu este pedepsirea persoanei, ci protejarea instituției.

Ministerul observă corect că orice intervenție legislativă înainte de trimiterea în judecată trebuie analizată cu atenție, cu respectarea echilibrului dintre interesul public, integritatea funcției publice, prezumția de nevinovăție și garanțiile procedurale ale funcționarului vizat. Aceasta este, de fapt, miza centrală.

Nu este nevoie de măsuri arbitrare. Este nevoie de reguli clare.

Răspunsul MDLPA mai conține un element important. Ministerul arată că propunerile vor fi analizate în contextul promovării unor modificări ale Codului administrativ și al transpunerii Directivei (UE) 2026/1021 privind combaterea corupției, împreună cu Agenția Națională a Funcționarilor Publici.

Aceasta nu înseamnă că propunerea mea a fost acceptată ca atare. Nici nu era de așteptat. O propunere civică sau profesională nu este un text final de lege. Ea este un punct de plecare.

Ministerul formulează și observații tehnice și anume necesitatea clarificării unor concepte, evitarea suprapunerilor procedurale, corelarea cu reglementările existente privind transferul, mutarea și comisiile de disciplină. Aceste observații sunt firești într-un proces legislativ. Important este că tema a intrat în circuitul instituțional.

Cazul Adrian Pintea scoate la iveală o problemă mai largă a administrației românești. Între pasivitatea totală și suspendarea automată trebuie să existe o soluție administrativă intermediară.

O asemenea soluție ar trebui să fie temporară, motivată, proporțională, supusă controlului instanței și orientată exclusiv spre protejarea interesului public.

Funcția publică nu aparține persoanei care o ocupă. Ea aparține instituției și, în ultimă instanță, cetățenilor.

Iar atunci când funcția publică gestionează bani europeni, subvenții agricole, decizii cu impact asupra fermierilor și credibilitatea României în fața instituțiilor europene, regula trebuie să fie limpede. Prezumția de nevinovăție protejează persoana, dar legea trebuie să protejeze și instituția.

Cazul Adrian Pintea nu este doar un caz penal. Este un test pentru Codul administrativ.

Și, poate, este momentul ca acest cod să fie completat acolo unde administrația publică a dovedit că legea nu face nimic.