De Ziua Justiției reforma începe cu întrebările incomode

Astăzi, în prima duminică a lunii iulie, România sărbătorește Ziua Justiției. Cu această ocazie, o judecătoare membră a Consiliului Superior al Magistraturii a publicat un text de reflecție- pe platforma Juridice.ro-, asupra unor aspecte ale sistemului judiciar care ar putea fi reformate. Inițiativa merită salutată. Orice exercițiu de autocunoaștere instituțională este binevenit, mai ales într-o perioadă în care încrederea publică în justiție reprezintă una dintre cele mai importante teme ale societății românești. Dar, citind aceste propuneri, nu am putut să nu-mi pun o întrebare simplă.

De ce acum?

Dacă sistemul judiciar simte astăzi nevoia unei reflecții asupra propriei funcționări, unde a fost această reflecție în ultimii ani, atunci când unele dintre cele mai controversate momente ale justiției române au produs fisuri serioase în încrederea cetățenilor? Reforma justiției nu poate începe doar cu reorganizări administrative sau cu modificări procedurale. Ea trebuie să înceapă prin asumarea propriilor vulnerabilități. În ultimii ani, opinia publică a asistat la litigii în care instanțele au obligat statul să plătească drepturi salariale de valori impresionante magistraților, drepturi recunoscute prin hotărâri pronunțate chiar de instanțele sistemului judiciar. Indiferent de temeiul juridic al acestor hotărâri, percepția publică a fost aceea a unui sistem care judecă propriile interese. Au existat apoi conflicte instituționale între autoritatea judecătorească și Guvern, dezbateri privind limitele competențelor constituționale și întrebări legitime despre echilibrul dintre puterile statului. În astfel de momente, independența justiției trebuie apărată, dar la fel de important este ca aceasta să evite orice aparență de substituire a rolului celorlalte autorități. La acestea se adaugă hotărâri intens mediatizate privind eliberarea unor persoane condamnate pentru fapte grave sau considerate lideri ai criminalității organizate. Fiecare soluție poate avea explicații juridice solide. Însă încrederea cetățeanului nu se construiește doar prin corectitudinea tehnică a unei hotărâri, ci și prin capacitatea sistemului de a explica și de a-și asuma efectele sociale ale propriilor decizii. De aceea, cred că reforma justiției nu poate însemna doar perfecționarea mecanismelor interne. Ea trebuie să însemne și disponibilitatea de a răspunde unor întrebări incomode. Cum poate fi evitată aparența că justiția își judecă propriile interese? Cum poate fi consolidată răspunderea instituțională fără a afecta independența judecătorului? Cum poate fi recâștigată încrederea publică atunci când aceasta este afectată nu de atacuri politice, ci de propriile decizii controversate ale sistemului? Aceste întrebări nu reprezintă un atac împotriva justiției. Dimpotrivă. Ele sunt expresia convingerii că independența și responsabilitatea nu sunt valori opuse, ci complementare. O justiție puternică nu este aceea care respinge orice critică. Este aceea care are suficientă autoritate morală pentru a se privi critic pe sine însăși. Poate că acesta este adevăratul sens al Zilei Justiției. Nu doar să celebrăm independența puterii judecătorești, ci să reflectăm sincer asupra modului în care aceasta poate deveni mai credibilă, mai transparentă și mai apropiată de cetățean. Fiindcă încrederea nu se obține prin declarații și nici prin aniversări. Ea se câștigă, zi de zi, prin hotărâri, prin echilibru și prin puterea unei instituții de a-și recunoaște propriile imperfecțiuni.