Antifrauda APIA, între titularul detașat și directorul „temporar”.

În APIA, cuvântul „temporar” pare să aibă o elasticitate pe care dicționarele n-au prevăzut-o. Pe 16 septembrie 2026, conducerea Agenției a emis Decizia nr. 1100 prin care Mihaelei Potop îi încetează exercitarea temporară a funcției publice de conducere vacante de director al Direcției antifraudă, control intern. Nu este, juridic vorbind, o destituire din funcția publică. Potop revine pe funcția sa de bază de șef serviciu, gradul II. Tocmai această formulare administrativă, aparent banală, ridică însă o întrebare pe care APIA ar trebui să o lămurească public. Cum poate cineva să fie prezentat ani de zile drept director al Antifraudei, pentru ca documentele instituției să ne arate, în cele din urmă, că titulara funcției sale este de fapt șef serviciu?

Mihaela Potop nu este o apariție recentă în APIA. A intrat în instituție în 2006, a ajuns în structura de antifraudă, apoi șef serviciu, iar din ianuarie 2017 apare ca director al Direcției Antifraudă, Control Intern. Declarațiile sale de avere confirmă continuitatea aparentă. În 2015 și 2016 se declară șef serviciu. În declarația din iunie 2017 apare deja „Director”. La fel în 2018, 2019, 2020, 2021, 2022, 2023, 2024 și, inclusiv la 6 iunie 2025, când semnează declarația de avere tot în calitate de director. Nu am identificat însă, în documentele publice consultate, vreun concurs câștigat de Mihaela Potop pentru ocuparea definitivă a funcției de director.

Ca să înțelegem povestea trebuie să ne întoarcem la omul care ocupa postul înaintea ei, Viorel Andrei Tufeanu. Declarația sa de avere din aprilie 2013 îl arată deja director la APIA. Un CV reprodus public în presă indică un traseu mai puțin obișnuit: Academia Națională de Informații, apoi, între 2007 și februarie 2013, cadru militar – ofițer în Serviciul Român de Informații, iar de la 1 aprilie 2013 director al Direcției Antifraudă, Control Intern și Supracontrol din APIA. Declarația sa de avere din 2013 confirmă cel puțin o parte importantă a acestei succesiuni. Tufeanu se declară director APIA, iar la veniturile anului anterior indică salarii primite de la UM 0247 Pitești.

Nu susțin că numirea sa din 2013 a fost ilegală și nici că acel concurs, dacă a existat în forma cerută de lege, a fost trucat. Pentru o asemenea afirmație ar trebui văzute anunțul de concurs, lista candidaților, punctajele, comisia și decizia de numire. Tocmai acestea sunt documentele care lipsesc deocamdată din tabloul public. Întrebarea legitimă rămâne însă. Cum a trecut un fost ofițer SRI, într-un interval foarte scurt după încetarea activității sale militare, direct la conducerea structurii care verifica antifrauda, controlul intern și supracontrolul uneia dintre instituțiile care administrau miliarde din fonduri europene și naționale?

În 2016, Tufeanu apare încă director la APIA. În 2017 îl găsim deja director la Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, iar documentele ulterioare îl mențin în sistemul de mediu. Presa a relatat că a fost detașat de la APIA. Aici se explică prima parte a ascensiunii Mihaelei Potop. Dacă titularul funcției era detașat, postul său de la APIA putea fi temporar vacant, iar alt funcționar putea exercita temporar conducerea. Potop apare director exact în această perioadă.

Există însă un detaliu care schimbă sensul întregii istorii. Declarațiile de avere ale lui Tufeanu au continuat să fie publicate în colecția APIA până în 2021. Iar acest lucru nu este lipsit de semnificație. Legislația declarațiilor de avere prevedea că, pe perioada detașării, declarația se depune la instituția de la care persoana a fost detașată. În iunie 2021, Tufeanu se declară șef serviciu la Garda Națională de Mediu, dar documentul său se regăsește încă între declarațiile publicate de APIA. Indiciul este puternic. Cel puțin o perioadă îndelungată, APIA ar fi rămas instituția sa de origine.

Dacă aceasta este situația, trebuie spus corect cât timp Tufeanu era titularul postului și era doar detașat, funcția de director de la APIA putea rămâne temporar vacantă, iar Potop putea exercita temporar atribuțiile de conducere. Problema începe în momentul în care Tufeanu încetează definitiv să mai fie titularul postului. De atunci nu mai vorbim despre postul titularului plecat temporar în altă instituție, ci despre o funcție vacantă care, în mod normal, trebuie ocupată potrivit regulilor aplicabile funcției publice.

Or tocmai această verigă lipsește din transparența APIA. Când a încetat detașarea lui Tufeanu? Când a devenit postul definitiv vacant? Prin ce act? Ce s-a întâmplat cu Mihaela Potop după acel moment? Câte decizii succesive de exercitare temporară au fost emise? Ce durată a avut fiecare? S-a organizat vreun concurs pentru postul de director? Dacă da, când, cu ce rezultat și de ce nu a fost ocupat? Dacă nu, de ce nu?

Decizia nr. 1100 din 16 septembrie 2026 ne oferă, fără să vrea, o parte din răspuns. Ea face trimitere la Decizia nr. 1433 din 31 decembrie 2025, prin care Mihaela Potop exercita temporar, începând cu 1 ianuarie 2026, „funcția publică de stat de conducere vacantă de director, gradul II”. Mai mult, aceeași decizie amintește Decizia nr. 1314 din 11 decembrie 2025 privind încetarea unei exercitări temporare anterioare și stabilirea drepturilor salariale corespunzătoare funcției de șef serviciu. Cu alte cuvinte, la sfârșitul anului 2025 situația este limpede. Mihaela Potop nu era titulara funcției de director. Era șef serviciu și conducea Direcția Antifraudă printr-o măsură temporară.

Și totuși, cu numai șase luni înainte, în declarația de avere din 6 iunie 2025, se prezenta fără alte explicații drept „Director”. Așa făcuse ani la rând. Pentru public, pentru fermieri și pentru cei care consultau site-ul APIA, Mihaela Potop era directorul Antifraudei. În dreptul administrativ al instituției, lucrurile par să fi fost mai complicate.

Această diferență dintre aparența publică și situația juridică reală este ceea ce APIA trebuie să explice. Nu este vorba despre o funcție oarecare. Vorbim despre Direcția Antifraudă, Control Intern — structura care ar trebui să verifice neregulile, să identifice vulnerabilitățile și să protejeze instituția și fondurile pe care le gestionează. Dacă tocmai această direcție a fost condusă ani în șir prin succesiuni de interimate și exercitări temporare, întrebarea nu mai privește doar cariera unei persoane. Privește modul în care APIA înțelege stabilitatea, independența și responsabilitatea propriei structuri de control.

Ironia nu-mi este străină. În august 2013, la numai câteva luni după instalarea lui Tufeanu, scriam pe acest blog „APIA rămasă în pană” și întrebam: „Ce rol a avut în acest caz Direcția antifraudă, control intern și supracontrol din cadrul APIA?”. Au trecut treisprezece ani și întrebarea s-a întors, doar că într-o formă și mai incomodă. Cine controlează Antifrauda atunci când trebuie explicat chiar modul în care este ocupată funcția de director al Antifraudei?

Peste toate acestea apare acum și informația, care trebuie verificată documentar înainte de a deveni afirmație, privind existența unui control recent al structurii de control a Ministerului Agriculturii la APIA și eventuale constatări nefavorabile. Coincidența temporală cu încetarea exercitării funcției de director de către Mihaela Potop este suficientă pentru a justifica întrebări, dar nu pentru a inventa o legătură cauzală. Tocmai de aceea raportul de control, obiectivele verificării, constatările și măsurile dispuse trebuie făcute publice.

Nu știm încă dacă Decizia nr. 1100 din 16 septembrie este consecința acelui control. Nu știm nici dacă Mihaela Potop a exercitat fără întrerupere, exclusiv temporar, funcția de director din 2017 până în 2026. Pentru a spune asta trebuie văzute toate deciziile. Știm însă ceva mult mai simplu și imposibil de cosmetizat. După ani în care APIA a prezentat-o public drept director al Antifraudei, propriul document din 2026 spune că funcția ei este șef serviciu și că postul de director era vacant și exercitat temporar.

Nouă ani mai târziu, „temporarul” a ajuns la capăt. Ar fi timpul ca APIA să explice și când a început, de câte ori a fost reînnoit, în ce temei a continuat și de ce o funcție atât de sensibilă nu a primit, la momentul la care postul a devenit efectiv vacant, un titular selectat printr-o procedură transparentă.

Pentru că într-o instituție care administrează bani europeni și controlează fraude, provizoratul poate fi o soluție administrativă. Când însă provizoratul începe să semene cu o formă de organizare, nu mai avem o simplă problemă de resurse umane. Avem o problemă de instituție.