„Banii aceștia veneau inclusiv pe bizoni, adică se dădea subvenție inclusiv pentru un animal sălbatic?” întreba recent reporterulTVR Cluj este limpede. Răspunsul directorului executiv APIA Cluj a fost la fel de limpede, dar pe lângă subiect. „Cum spuneam, beneficiază de ajutorul național tranzitoriu, se ia la anul de referință 2018.”
Aici e problema. „ANT, 2018” explică mecanica unei scheme, nu eligibilitatea bizonului. ANTZ este, într-adevăr, o plată decuplată, cu repere istorice, iar 2018 apare ca reper în logica schemei. Dar asta nu înseamnă că poți plăti orice animal doar fiindcă ai o dată de referință. În condițiile oficiale pentru ANTZ 8 există cerințe verificabile, efectiv minim la data de referință și, esențial, faptul că la data solicitării exploatația trebuie să aibă înregistrat în BND cel puțin un animal din specia bovine, identificat și înregistrat conform regulilor sanitar-veterinare. Cu alte cuvinte, „2018” nu spală realitatea, ci doar mută întrebarea în locul corect. Ce specie apare în registre și ce a fost autorizat la plată?.
De aceea, răspunsul „ANT, 2018” devine o eschivă atunci când în teren sunt văzute bizoni și cervide. Nu se lămurește cu explicații generale, ci cu date, schema bifată în cererea unică, codul de specie/categoria în sistem, animalele determinate la control, concluziile din rapoarte, sancțiunile, recuperările. Acolo e adevărul, nu în fraze care sună tehnic.
În plus, presa a relatat nu doar cadavre de bizoni, cerbi și căprioare, ci și cadavre de bubaline (bivoli). Asta deschide o ipoteză care merită verificată, nu folosită ca slogan. Bubalinele pot fi ancora zootehnică plătibilă într-o exploatație care, în rest, ține în țarcuri animale sălbatice ca zestre economică. Dacă ai nevoie să bifezi o specie incontestabil eligibilă în registre, o faci cu bovine/bubaline. Dacă, în paralel, ții bizoni și cervide, ele pot rămâne decor, paravan sau instrument indirect pentru alte plăți. Ipoteza se confirmă sau se infirmă simplu prin extrase din BND/SNIIA, schemele bifate și rapoartele de control.
Mi s-a relatat, de asemenea, că la o întâlnire recentă a foștilor conducători ai agenției s-ar fi spus, în discuții private, că în anii 2014–2015 ar fi existat presiuni interne pentru acceptarea unei cereri în care apăreau declarate și astfel de animale neuzuale. Nu tratez această relatare ca probă, ci ca un indiciu care trebuie testat documentar. Dacă a existat o tolerare administrativă inițială, iar apoi o intrare în regulă prin introducerea de bovine/bubaline în registre, atunci explicația „ANT, 2018” nu mai e o simplă lecție de scheme, ci o posibilă descriere a unui obicei prin împingerea realitații în sistem până când devine eligibilă pe hârtie.
În acest context, ideea apărută public că ar trebui sprijin din partea fermierilor din jur pentru hrănirea animalelor rămase e o aberație administrativă, chiar dacă uman poate părea de înțeles pe moment. Urgența salvează ce e viu, dar nu transferă răspunderea. Exploatația răspunde pentru bunăstare, hrană, condiții, iar dacă a cerut bani publici, răspunde și pentru adevărul din cerere. Rolul statului este să controleze, să sancționeze, să recupereze și să sesizeze organele competente, nu să dilueze responsabilitatea în comunitate.
Tocmai ca să scot cazul din folclor și să-l duc în document, am trimis azi o solicitare către APIA Cluj în baza Legii 544/2001, cerând clarificări punctuale ce scheme au fost bifate în ultimii trei ani, ce coduri de specie/categorie apar în sistem pentru animalele exploatației, când a fost ultimul control pe teren și ce a consemnat, ce sancțiuni s-au aplicat (inclusiv pe plățile pe suprafață finanțate din FEGA) și ce măsuri de recuperare au fost demarate dacă s-au efectuat plăți înainte de constatarea neregulilor.
Concluzia e simplă. „ANT, 2018” nu este răspuns la întrebarea despre bizoni. Este o formulă care mută discuția de la eligibilitate la contabilitate. Iar într-un stat normal, când apar cadavre și apar bani, instituția nu are voie să se refugieze într-un an de referință. Are obligația să arate schema, codul de specie, controlul, sancțiunea, recuperarea. Restul sunt vorbe care acoperă urme.


No Comments on “„ANT, 2018” – formula care evită întrebarea despre bizoni și bani”
You can track this conversation through its atom feed.