Cine plătește corupția de la APIA Argeș?

Când două directoare sunt condamnate definitiv pentru trucarea unui concurs într-o instituție publică, instituția se trezește instant și își face curățenie, recuperează banii și taie răul din rădăcină.

În România, însă, mai ales în instituțiile unde „procedura” a ajuns scut pentru orice mizerie, se întâmplă altceva. Se dau răspunsuri aiurea, se invocă analize, se amână, se speră că lumea obosește. Iar dacă lumea obosește, rămâne ca în bancul ăla vechi în care hoțul pleacă, paguba rămâne și contribuabilul plătește.

Cazul de la APIA Argeș nu mai e demult un simplu dosar. E o radiografie de sistem. Avem o condamnare definitivă, un concurs fraudat și o persoană care a intrat pe acel concurs și a rămas în instituție, bani publici plătiți ani la rând ca salarii, bani publici plătiți pe avocați în apărarea inculpatelor și un răspuns oficial care, în loc să fie act administrativ, e vorbărie goală.

Scriu asta ca avertizor în interes public. Nu mă interesează răfuielile personale. Mă interesează legalitatea și banii publici.

Tribunalul Argeș a pronunțat Sentința penală nr. 86 din 20 februarie 2025. Turcescu Mariana a fost condamnată la 2 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. 1 lit. b din Legea 78/2000, adică folosirea (directă sau indirectă) de informații nedestinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite. Delureanu Anamaria Alexandra a fost condamnată la 1 an și 6 luni, pentru complicitate. Curtea de Apel Pitești, la 20 ianuarie 2026, a respins apelurile ca nefondate. Din momentul acela nu mai există „în lucru”, nu mai există „neclar”, nu mai există „așteptăm”.

APIA confirmă oficial, în răspunsul dat în baza Legii 544/2001, că a suportat cheltuieli de asistență juridică în temeiul art. 427 din Codul administrativ, 208.250 lei pentru Turcescu Mariana și 50.000 lei pentru Delureanu Alexandra. Total 258.250 lei. Un sfert de milion de lei din bani publici. Nu discut aici principiul sprijinului juridic pentru un funcționar cât timp dosarul e pe rol. Discut momentul de după condamnarea definitivă, când sprijinul trebuie să se transforme în recuperare, cu acte, termene și executare efectivă. Dacă nu se recuperează, instituția rămâne cu prejudiciul în spate, iar contribuabilul devine plătitorul final al unui dosar de corupție.

În acest tablou apare un detaliu care, dacă se confirmă documentar, este de o gravitate extremă și trebuie lămurit public. În perioada în care s-au aprobat și plătit aceste onorarii de asistență juridică, director general al APIA ar fi fost Turcescu Cornel, soțul inculpatei Turcescu Mariana. Dacă a fost așa, discutăm despre o vulnerabilitate majoră de integritate și despre un conflict de interese în sensul cel mai direct, fie el și „cosmetizat” instituțional. Dacă nu a fost așa, APIA are obligația să lămurească limpede cine a avizat, cine a semnat și cine a ordonanțat la plată. Într-o instituție publică, adevărul nu se cere pe încredere ci se probează cu documente.

Concursul fraudat a produs efecte reale și măsurabile. Beneficiara indicată ca persoană angajată în urma concursului viciat este Dumitrache Alina Viorela. APIA comunică, tot oficial, sumele plătite ca drepturi salariale pentru perioada martie 2021 – ianuarie 2026 sumele de 482.088 lei venit brut și 279.615 lei venit net încasat. Aceste cifre sunt recunoscute chiar de instituție.

Aici este, în opinia mea, miezul cel mai grav al poveștii. Nu doar că două persoane au fost condamnate pentru folosirea de informații nedestinate publicității în contextul unui concurs. Ci faptul că efectul practic al acelei fapte a rămas instalat și normalizat în instituție. Dacă fapta reținută de instanță a urmărit obținerea pentru altul de foloase necuvenite, atunci acel „altul” devine cheia integrității administrative. În limbaj simplu, înseamnă că o persoană a fost avantajată prin acces la informații nepublice înainte de probă, ceea ce, în esență, echivalează cu „răspunsuri înainte de examen”. Eu nu inventez detalii de tabloid și nu mă leg de folclorul cu „plicul” dacă nu există document public care să-l descrie exact așa. Spun doar atât că logica infracțiunii pentru care s-a pronunțat condamnarea definitivă este tocmai aceea a furnizării de informații nepublice pentru a obține un folos necuvenit. Iar când beneficiul este un post într-o instituție care gestionează fonduri comunitare și fonduri de la bugetul național, problema nu mai este locală. Devine problemă de siguranță administrativă și de încredere publică.

În situația asta, e inacceptabil ca APIA să răspundă la întrebările despre eliminarea efectelor concursului fraudat și despre recuperarea sumelor cu o formulă de genul „măsurile vor fi analizate și stabilite în conformitate cu prevederile legale aplicabile, în urma finalizării tuturor procedurilor administrative și juridice incidente”. După o condamnare definitivă, o asemenea propoziție nu mai este prudență. Este tergiversare. Iar tergiversarea, în astfel de cazuri, are întotdeauna același rezultat. Se intră în ceață, se diluează răspunderea, se ajunge la „nu se mai poate”, iar cu puțin noroc birocratic se atinge și prescripția. Asta nu este administrație. Este apărare pasivă a unui rezultat fraudat.

De aceea, formulez clar ce trebuie să se întâmple, fără baletul semantic al agenției.

APIA trebuie să comunice actele concrete emise pentru recuperarea celor 258.250 lei, cu număr, dată, temei, debit stabilit și stadiul executării. Nu cu intenții, promisiuni sau „vom întreprinde”. Dacă există recuperare, ea trebuie să fie deja transpusă în acte și în demersuri reale.

APIA trebuie să comunice măsurile administrative luate pentru eliminarea efectelor concursului fraudat, cu termene și responsabilități. Nu există „analiză” care să țină loc de decizie. În absența unei decizii, instituția validează efectele fraudei prin pasivitate.

APIA trebuie să lămurească public, cu documente, situația aprobărilor și plăților, inclusiv ipoteza în care directorul general Turcescu Cornel a fost în funcție în perioada plăților și a aprobat ori a ordonanțat cheltuielile de asistență juridică într-un dosar în care soția sa era inculpată. Dacă lucrurile sunt curate, documentele le curăță. Dacă nu sunt, atunci avem o problemă care depășește Centrul județean Argeș.

Iar în privința lui Dumitrache Alina Viorela, dacă există indicii solide că a acceptat avantajul în cunoștință de cauză, atunci discuția nu se mai poate închide cu „a rămas angajată pentru că e complicat”. Aici e miza integrității. O persoană intrată printr-un concurs viciat, cu avantaj necuvenit, ajunge să gestioneze, în timp, dosare, fluxuri și decizii care au legătură cu bani europeni și bani naționali. Nu e o simplă nedreptate morală ci un risc instituțional.

De aceea, în urma acestui caz, consider obligatorie sesizarea instituțiilor care au rolul de control și coordonare. Ministerul Agriculturii (MADR), ca autoritate coordonatoare, trebuie să ceară un raport complet, cu termene și măsuri, nu cu fraze generale. Curtea de Conturi trebuie să verifice prejudiciul și recuperarea, inclusiv cheltuielile de asistență juridică și efectele financiare ale concursului viciat. ANFP trebuie să se pronunțe asupra măsurilor administrative necesare într-un caz de concurs fraudat, pentru că vorbim despre funcție publică, nu despre o firmă privată. Iar DNA trebuie sesizat ori de câte ori există elemente privind menținerea și protejarea efectelor unei fapte de corupție, inclusiv prin pasivitate instituțională, dacă aceasta capătă contur de acoperire sau favorizare.

Eu scriu asta ca avertizor public și îmi asum tonul. Am ajuns la CEDO tocmai pentru că în România avertizorii sunt împinși la margine când spun lucrurilor pe nume, iar instituțiile se apără pe ele însele, nu legea. În cazul APIA Argeș, adevărul nu mai stă în interpretări ci într-o hotărâre definitivă și în cifre oficiale, 258.250 lei la avocați și 482.088 lei brut pentru salarii și condamnări definitive.

Și o tăcere administrativă împachetată frumos în cuvântul „analiză”.

Dacă APIA vrea să contrazică cele de mai sus, o invit să o facă public, cu acte. Până atunci, pentru mine, acesta rămâne un exemplu de manual despre cum se poate captura o instituție prin amânări, formule și lipsa de asumare. Într-o țară care pretinde că administrează corect bani europeni, asta nu e doar rușinos. Este periculos!.