Teldrum a aparut in 2007, anul aderarii Romaniei la UE, cu suprafata de 5959,23 ha declarata la APIA Teleorman. Suprafata provenea, am putea zice, de la Agroindustriala SA Turnu Magurele, firma falimentara, cumparata ‘la pont’ de catre Teldrum. Insa, dupa ‘ prospectiunile’ Rise Project, constatam ca cele peste 5.000 ha de pamant aflate in zestrea Agroindustriala SA, fusesera retrocedate proprietarilor de drept, in momentul cererii de subventie din 2007 depusa la APIA Teleorman de catre Teldrum.

Si atunci, ne intrebam, de unde a avut Teldrum atat de mult teren in 2007 de a declarat 5959,23 ha?

La momentul 2007 nicio firma sau fermier nu stia sa citeasca o harta format A0. Functionarii Apia au fost instruiti incepand cu 2006 sa se orienteze pe astfel de harti, dar si sa-i invete pe fermieri cum pot sa-si identifice terenul. Astfel de harti aveau si primariile din toate comunele tarii. Intr-un cuvant, si unii si altii se cam uitau ca mata in calendar.

Majoritatea fermierilor a inceput sa afle de faptul ca pot beneficia de subventii abia din 2008. Pana in 2009, cand a aparut IPA Online, softul geografic APIA(operational din 2010), toate identificarile s-au facut cu o precizie foarte mica.

Altii, gata pregatiti si bine informati de catre unii din APIA Central, au inceput sa declare suprafete mari, cu gandul ca, in anii urmatori, cei care isi vor revendica dreptul de proprietate sa semneze contracte de arenda cu cei care le-au ocupat si lucrat in mod abuziv terenul. Astfel de firme au stiut din timp, inainte de anul aderarii, exact ceea ce se va intampla, si si-au achizitionat utilaje agricole, astfel incat, noii proprietari care isi vor revendica terenul, sa renunte la subventie si sa prefere arenda ‘generoasa’ impusa de arendas.

In anul 2008, Teldrum a declarat la APIA 5989,37 ha. Datorita actualizarii blocurilor fizice prin inlocuirea hartilor satelitare vechi cu altele noi, Teldrum a declarat in 2009 o suprafata de 5451,77 ha.

In 11.05. 2010 Teldrum declara 5201,07 ha si imediat, conform Rise Project, a facut in 26.05.2010 un imprumut la Unicredit Tiriac de 18.000.000 lei, imprumut garantat din bani publici, de Consiliul Judetean Teleorman, CNADR –Regionala de Drumuri si Poduri Bucuresti, Consiliul Judetean Constanta si Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura-Centrul Judetean Teleorman.

APIA Teleorman s-a constituit debitor-constitutor  persoana juridica, prin ‘ cesionarea drepturilor de creanta prezente si viitoare nascute din schema de plata unica pe suprafata din 2010…’ invocand art. 36 din Legea 99/1999 si contractual dintre Unicredit si Teldrum de imprumut din 26.05.2010, fara sa invoce conventia APIA-Unicredit Tiriac,daca aceasta a existat la acea vreme, prin care agentia elibereaza adeverinte pentru ca fermierul sa faca imprumutul punte, exclusiv pentru finantarea capitalului de lucru in agricultura. Nu pentru asfaltat!

Daca nu a existat conventia APIA-Unicredit la acea data, Apia nu avea dreptul sa elibereze adeverinta necesara firmei Teldrum pentru imprumutul bancar. Mai ales ca era vorba despre fonduri comunitare. Nu vorbesc de celelalte institutii ale statului devenite garante pentru imprumutul bancar al Teldrum.

Pentru aceasta, Teldrum a fost nevoita sa-si comunice automat la APIA contul bancar deschis la Unicredit, urmand ca viitoarea subventie pe 2010 sa-i revina bancii.

In 2011 Teldrum a declarat la APIA 5197,67 ha, data la care ar trebui verificat daca a fost returnat creditul bancar de 18.000.000 lei. Daca nu, suprafata declarata in documentul eliberat pentru banca, in momentul cesionarii in 2010, trebuia sa fie identica cu suprafata declarata  la APIA in 2011.

In 2012 Teldrum a declarat la APIA suprafata de 624,72 ha. Firma trebuia sanctionata pentru nerespectarea Bunelor Conditii Agricole si de Mediu in Romania, GAEC 5-Nu este permisa  arderea miristilor si a resturilor vegetale pe terenul arabil, conform Ordinului MADR nr.30/8.02.2010, ceea ce trebuia sa fie un factor de risc pentru APIA. Dar acest lucru nu s-a intamplat, ceea ce, ar fi generat  un factor de risc si pentru banca.

Si era vorba de peste 100 ha!

Teldrum nu a fost niciodata la control clasic sau prin teledetectie. Situata in 2014 sub lotul de teledetectie cu 603, 63 ha, culmea, a scapat de control.  Oricum, se vede de la o posta faptul ca firma a fost protejata de catre APIA Teleorman. Si nu numai. In 2013 a declarat 620,19 ha, in 2015, 565,01 ha si in 2016, 50,58 ha.

Incepand cu 2017 nu a mai depus nicio cerere, suprafetele ei regasindu-se in marea majoritate la firmele satelite: SC Gransiloz, SC Zooveg 2010, SC Agrotrust sau SC Romcip.

In perioada 2008-2013 Teldrum a beneficiat de 2.202.679 Euro.


No Comments on “Maπa Teldrum”

You can track this conversation through its atom feed.

No one has commented on this entry yet.

Lasă un răspuns

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>