Am scris despre Adrian Pintea din 2016 iar statul a reacționat în 2026

La 23 iulie 2026, pe portalul instanțelor de judecată a apărut dosarul nr. 30372/3/2026, înregistrat la Tribunalul București. Adrian Pintea și Romeo Șoldea figurează ca inculpați, iar Autoritatea Națională Fitosanitară are calitatea de parte civilă. Dosarul se află în procedura de cameră preliminară și are ca obiect infracțiuni de corupție.

Pentru cine descoperă acum acest caz, Adrian Pintea este directorul general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură trimis în judecată de procurorii DNA. Pentru mine, însă, povestea nu începe în 2026. Am scris despre el încă din 2016, când a ajuns la conducerea APIA într-o perioadă în care instituția era deja afectată de anchete penale, schimbări repetate de directori și intervenții politice. Timp de zece ani am urmărit felul în care s-a consolidat o carieră administrativă construită la granița dintre funcția publică și puterea politică.

Nu am avut nevoie de un rechizitoriu pentru a observa că în APIA se formase un mecanism de promovare și protejare a oamenilor apropiați conducerii. Nu am avut nevoie nici de confirmarea unui procuror pentru a întreba de ce funcțiile importante ale unei instituții care gestionează miliarde de euro erau ocupate prin numiri succesive, detașări, transferuri și reveniri convenabile. Am pus aceste întrebări public, cu nume și documente, într-o perioadă în care statul nu părea interesat să le pună.

În octombrie 2016 publicam articolul intitulat „Dottore Pintea Viteazul”. Adrian Pintea fusese adus la conducerea centrală a APIA de ministrul Agriculturii de atunci, Achim Irimescu. Venea de la APIA Vâlcea și ajungea la vârful unei instituții a cărei conducere fusese grav afectată de dosare penale. În locul unei reconstrucții instituționale bazate pe concursuri transparente, competență și răspundere, APIA continua să fie condusă prin soluții provizorii care deveneau permanente.

Am scris atunci despre traseul său profesional, despre revenirea într-o funcție de conducere după un litigiu cu instituția și despre prezentarea sa academică. Unele dintre formulările mele de atunci purtau ironia unui autor care vedea cum administrația își fabrică prestigiul prin titluri, funcții și promovări. Dincolo de ironie exista însă o întrebare serioasă. Ce criterii reale justificau ascensiunea celor care ajungeau să conducă instituția?

Câteva săptămâni mai târziu am publicat articolul „Ciobanul Irimescu își pune câinii de pază la APIA”. Scriam despre promovarea unor oameni proveniți din aceeași zonă administrativă și despre felul în care relațiile profesionale formate la APIA Vâlcea păreau să se prelungească la nivel central. Nu susțineam că simpla cunoaștere dintre oameni reprezintă o faptă ilegală. Arătam că o instituție publică devine vulnerabilă atunci când loialitatea personală începe să cântărească mai mult decât competența verificată prin proceduri transparente.

Tot în 2016 am analizat declarațiile lui Adrian Pintea privind controalele APIA și am semnalat problemele din organizarea controlului clasic și a celui prin teledetecție. Cunoșteam sistemul din interior. Știam cât de important este un control corect pentru fermier, dar și pentru protejarea fondurilor europene. O eroare prezentată public drept simplă cifră poate însemna, în realitate, întârzieri la plată, sancțiuni, contestații și procese. De aceea am refuzat să privesc funcția de director general ca pe una decorativă.

Anii au trecut, dar întrebările au rămas. În decembrie 2021 am scris despre cazul directorului general adjunct al APIA, Bogdan Dumitru Dumitrașcu, cercetat într-un dosar privind presupuse fapte de corupție legate de angajări. Am arătat atunci că acesta coordona și conducea activitatea agenției împreună cu directorul general Adrian Pintea. Nu am afirmat că răspunderea penală a unui subordonat se transferă automat asupra șefului său. Am întrebat însă ce răspundere administrativă poartă conducătorul unei instituții atunci când asemenea practici se dezvoltă chiar în apropierea centrului de decizie.

În 2022, într-un articol despre cazul de la APIA Argeș, i-am recomandat lui Adrian Pintea să renunțe la campaniile de imagine și să răspundă prin fapte. Am scris atunci că retragerea din funcție ar putea deveni un act de onoare dacă asupra conducerii s-ar aduna suspiciuni serioase de abuz. Nu ceream condamnarea cuiva în presă. Ceream o formă de responsabilitate publică pe care administrația românească o evită aproape întotdeauna.

În anii următori am continuat să scriu despre stimulente salariale, aplicații informatice, conduceri județene contestate, incompatibilități și rețele de influență. Adrian Pintea a trecut de la conducerea APIA la funcția de secretar de stat în Ministerul Agriculturii. Mișcarea nu a fost o desprindere de sistem, ci o urcare în ierarhia lui. Din nou, aceeași întrebare a rămas fără răspuns. Cum ajung oamenii să controleze instituțiile pe care anterior le-au condus și cine verifică felul în care își exercită influența asupra foștilor subordonați?

Tocmai în perioada în care era secretar de stat s-ar fi produs faptele pentru care Adrian Pintea a fost trimis acum în judecată. Potrivit DNA, în decembrie 2024 acesta l-ar fi determinat pe Romeo Șoldea, directorul general al Autorității Naționale Fitosanitare, să realizeze transferul unui cunoscut de la Camera Deputaților la ANF. Transferul s-ar fi făcut în numai șapte zile, deși instituția avea obligația publicării unui anunț cu cel puțin 30 de zile înainte de verificarea competențelor profesionale.

Persoana transferată ar fi fost încadrată inițial pe o funcție de consilier superior cu atribuții de secretariat, după care ar fi fost mutată definitiv, împreună cu postul, la Oficiul Județean Fitosanitar Botoșani, în localitatea sa de domiciliu. Acolo ar fi primit atribuții de control tehnic fitosanitar, deși, potrivit procurorilor, nu avea studiile de specialitate și nici pregătirea profesională necesară în domeniul agricol, horticol, biologic sau chimic.

Prejudiciul indicat în cursul urmăririi penale a fost de 148.542 de lei, reprezentând salariile brute încasate în perioada 9 decembrie 2024 – 8 octombrie 2025. Adrian Pintea este acuzat de instigare la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru altul, în formă continuată. Romeo Șoldea este acuzat de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru altul, tot în formă continuată.

Acestea sunt acuzațiile procurorilor și trebuie prezentate ca atare. Trimiterea în judecată nu înseamnă condamnare, iar Adrian Pintea și Romeo Șoldea beneficiază de prezumția de nevinovăție. Instanța va verifica legalitatea probelor și a actelor de urmărire penală, apoi va decide dacă acuzațiile sunt sau nu întemeiate. Un articol responsabil nu poate înlocui procesul penal și nu trebuie să pronunțe o hotărâre înaintea judecătorului.

Prezumția de nevinovăție nu ne obligă însă să ignorăm realitatea administrativă. Ea protejează persoana împotriva unei condamnări anticipate. Nu obligă statul să lase neschimbată o situație care poate afecta încrederea publicului și funcționarea unei instituții. Cu atât mai mult atunci când este vorba despre conducerea APIA, agenția care gestionează subvențiile agricole și relația financiară cu sute de mii de fermieri.

La sfârșitul lunii aprilie 2026, Adrian Pintea a părăsit, la cerere, funcția de secretar de stat și s-a întors la conducerea APIA. La 8 mai 2026, DNA a anunțat punerea în mișcare a acțiunii penale. Omul plecase din minister și revenise la agenția pe care o condusese ani întregi, ca și cum schimbarea funcției ar fi închis orice discuție despre răspundere.

Atunci am publicat articolul „Adrian Pintea s-a întors la APIA. După el a venit DNA-ul”. Am spus limpede că problema nu este doar penală. Era o problemă de credibilitate instituțională și de protejare a unei agenții care administrează fonduri publice și europene. APIA nu poate deveni locul în care un demnitar revine atunci când părăsește Guvernul, indiferent de împrejurările în care a exercitat funcția politică.

La 14 mai 2026 am transmis Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației o propunere de modificare a Codului administrativ. Am observat că legea permitea unui funcționar public aflat într-o poziție de conducere să rămână la conducerea instituției chiar și după punerea în mișcare a acțiunii penale pentru fapte legate de exercitarea unei funcții publice. Suspendarea intervenea abia după trimiterea în judecată.

Nu am propus sancționarea anticipată a funcționarului și nici încălcarea prezumției de nevinovăție. Am propus o măsură administrativă temporară, motivată și proporțională, cu păstrarea drepturilor salariale și posibilitatea contestării sale în instanță. Persoana trebuia protejată, dar și instituția avea dreptul la protecție.

Ministerul a recunoscut că problema merită analizată în cadrul viitoarelor modificări ale Codului administrativ. La 30 iunie 2026 am publicat articolul „Cazul Adrian Pintea și golul din Codul administrativ”. Am arătat că între pasivitatea totală și suspendarea automată trebuie să existe o soluție legală echilibrată. Nu era o inițiativă împotriva lui Adrian Pintea. Era o propunere născută dintr-un caz concret care arăta slăbiciunea legii.

La 23 iulie 2026, trimiterea în judecată a făcut posibil ceea ce punerea în mișcare a acțiunii penale nu permisese. Adrian Pintea și Romeo Șoldea au fost suspendați din funcțiile publice de conducere. Măsura este administrativă și temporară. Nu reprezintă o sancțiune și nu stabilește vinovăția celor doi. Este însă prima reacție instituțională efectivă.

Statul a avut nevoie de un rechizitoriu pentru a face ceea ce prudența administrativă ar fi trebuit să îi permită să facă mai devreme. A așteptat ca procurorii să încheie urmărirea penală și să trimită dosarul în instanță. Până atunci, conducerea uneia dintre cele mai importante agenții din România a rămas în mâinile unui funcționar acuzat de procurori că ar fi folosit influența funcției de secretar de stat pentru a obține angajarea și mutarea unui cunoscut.

Nu mă bucură trimiterea în judecată a lui Adrian Pintea. Nu privesc acest moment ca pe o victorie personală și nici ca pe o răzbunare a celui care a avertizat timp de zece ani. Un dosar penal la vârful APIA nu reprezintă victoria nimănui. Este încă un eșec al administrației românești, care nu a știut să se curețe prin propriile mecanisme și a așteptat din nou intervenția procurorilor.

Ceea ce mă preocupă este distanța dintre primul avertisment și prima reacție reală a statului. Eu am scris în 2016. Statul a reacționat în 2026. Între aceste două momente au trecut zece ani în care Adrian Pintea a condus APIA, a devenit secretar de stat, a exercitat autoritate asupra unor instituții din subordinea Ministerului Agriculturii și s-a întors apoi la conducerea agenției.

În acești ani, întrebările au existat. Articolele au rămas publice. Cazurile din instituție s-au succedat. Oameni din conducerea APIA sau din structurile sale teritoriale au ajuns în anchete, în procese ori în situații de incompatibilitate. Cu toate acestea, sistemul a continuat să funcționeze după aceeași logică a numirilor, transferurilor, revenirilor și protecțiilor politice.

Poate că instanța va constata că Adrian Pintea nu este vinovat. Trebuie să acceptăm această posibilitate cu aceeași onestitate cu care prezentăm acuzațiile. Chiar și într-o asemenea situație, întrebarea administrativă va rămâne. Cum a fost posibil ca un transfer despre care procurorii susțin că a încălcat reguli elementare să treacă prin mecanismele unei instituții publice fără ca propriile controale să îl oprească?

Un stat funcțional nu trebuie să aștepte dosarul penal pentru a descoperi o procedură nelegală. Nu trebuie să aștepte rechizitoriul pentru a proteja prestigiul unei instituții. Nu trebuie să lase întreaga răspundere în seama procurorului și a judecătorului. Controlul managerial, auditul intern, disciplina administrativă și transparența ocupării funcțiilor există tocmai pentru ca neregulile să fie oprite înainte de a deveni infracțiuni.

Cazul Adrian Pintea nu este numai despre un transfer și nici numai despre suma indicată drept prejudiciu. Este despre felul în care puterea administrativă poate fi folosită pentru a deschide uși care rămân închise pentru oamenii fără relații. Este despre funcții create, mutate sau adaptate în jurul unei persoane. Este despre diferența dintre cetățeanul obligat să respecte fiecare termen și omul apropiat puterii pentru care procedura poate fi comprimată în câteva zile.

Dosarul aflat acum la Tribunalul București își va urma cursul. Camera preliminară va verifica legalitatea sesizării instanței și a probelor. Dacă procesul va începe, judecătorii vor stabili adevărul judiciar. Eu nu cer decât ca instituțiile să nu uite ce a făcut posibilă această situație și să nu reducă totul la răspunderea a doi oameni.

Dacă după încheierea procesului sistemul rămâne neschimbat, un alt director și un alt demnitar vor putea repeta același traseu. Vor apărea alte transferuri urgente, alte posturi mutate și alte justificări administrative. Peste câțiva ani, statul va spune din nou că trebuie să aștepte procurorii.

Am scris despre Adrian Pintea din 2016 pentru că am cunoscut APIA și am înțeles pericolul transformării unei agenții de plăți într-un teritoriu al influențelor personale și politice. Am continuat să scriu atunci când tăcerea ar fi fost mai comodă. Nu am avut puterea de a dispune controale și nici autoritatea de a suspenda conducători. Am avut numai dreptul de a vorbi, drept pe care a trebuit să îl apăr până la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

În 2026, statul a reacționat. A făcut-o târziu, după ce dosarul penal a ajuns în instanță. Rămâne de văzut dacă această reacție va produce doar o suspendare temporară sau va obliga administrația să își privească propriile slăbiciuni.

Pentru Adrian Pintea și Romeo Șoldea urmează judecata. Pentru instituțiile care i-au numit, i-au menținut și le-au permis să exercite puterea ar trebui să înceapă evaluarea propriei răspunderi. Altfel, statul nu va fi învățat nimic din acești zece ani.