Ieri, 15 decembrie 2025, Marea Cameră a Curții Europene a Drepturilor Omului a pronunțat o hotărâre istorică și definitivă în cauza Danileț împotriva României, confirmând încă o dată că libertatea de exprimare a magistraților este un pilon fundamental al statului de drept, protejat de articolul 10 din Convenție. Această victorie nu este doar a unui om care a fost hărțuit sistematic de un sistem opac, ci este victoria tuturor celor care au refuzat să tacă în fața abuzurilor. Cristi Danileț a reușit să anuleze la CEDO sancțiunile absurde aplicate de un Consiliu Superior al Magistraturii care, în loc să garanteze independența justiției, a acționat ca un instrument de represalii. Gravitatea situației este amplificată de dezvăluirile făcute astăzi de domnul Danileț, care a scos la iveală un fapt halucinant. Agentul guvernamental al României a fost susținut activ în acest proces de un judecător fără calitate procesuală și, șocant, de avocatul Victor Alistar din partea Transparency International România. Este de neconceput ca un reprezentant al unei organizații mondiale care militează pentru transparență și integritate să ofere consultanță statului împotriva unui avertizor de integritate, poziționându-se astfel împotriva însăși misiunii pe care pretinde că o apără.
Această complicitate instituțională scoate în evidență piramida de putere descrisă de magistrații onești în anchetele Recorder, un sistem controlat de facto de gruparea Liei Savonea, a cărei influență toxică se ramifică de la Înalta Curte de Casație și Justiție până la Curtea de Apel București și CSM. Cristi Danileț a supraviețuit nu doar acestor mașinațiuni, ci și excluderilor din magistratură, câștigând fiecare proces în parte și demonstrând o reziliență profesională și morală inegalabilă. În calitate de avertizor de integritate recunoscut oficial și câștigător al propriului proces la CEDO în anul 2022, în cauza Poienaru împotriva României, înțeleg profund mecanismele prin care statul încearcă să strivească vocile critice. Atât eu, cât și Cristi Danileț, am simțit pe propria piele forța disproporționată a unui sistem vindicativ, iar faptul că amândoi am găsit dreptatea doar la Strasbourg este un rechizitoriu dur la adresa justiției interne.
În acest context critic, consider că singura persoană care are legitimitatea morală, competența juridică și curajul necesar pentru a prelua portofoliul de Ministru al Justiției este Cristi Danileț. Nu avem nevoie de politicieni de paie sau de tehnocrați docili, ci de un om care a dovedit că nu poate fi șantajat, intimidat sau exclus. Reforma reală a justiției nu se poate face cu cei care au tăcut complice sau au beneficiat de pe urma sistemului Savonea, ci cu cei care l-au înfruntat și l-au învins. Numirea lui Cristi Danileț în funcția de ministru ar fi semnalul definitiv că epoca impunității și a baronatului în justiție a apus, iar România este gata să își onoreze obligațiile asumate în fața partenerilor europeni și, mai presus de toate, în fața propriilor cetățeni.
În contextul poziției publice asumate de judecătoarea Raluca Mocanu de la Curtea de Apel București, care a luat apărarea magistraților ce au demascat nereguli grave din interiorul justiției, poziție susținută ulterior de peste 800 de magistrați și dublată de manifestări publice în mai multe orașe ale țării împotriva conducerii piramidale a justiției, personificate de Lia Savonea și de cercul său de influență, se pune firesc întrebarea ce poate face, concret și legal, Președintele României, Nicușor Dan, și ce instrumente are la dispoziție Guvernul condus de Ilie Bolojan?
România se află într-un moment de tensiune instituțională care nu mai poate fi redus la o dispută de persoane sau la un conflict de orgolii. Avem, pe de o parte, o masă critică de judecători și procurori care reclamă capturarea mecanismelor de conducere ale sistemului judiciar, iar pe de altă parte, o conducere a CSM și o influență dominantă a ICCJ percepute ca fiind opace, autoreferențiale și ostile oricărei forme reale de transparență. În acest cadru, rolul autorităților politice nu este acela de a face dreptate în locul instanțelor, ci de a restabili echilibrul constituțional și funcționarea loială a instituțiilor.
Președintele României nu este șeful justiției, dar este garantul independenței acesteia. Această formulă, aparent abstractă, are conținut juridic precis. Președintele prezidează ședințele CSM la care participă, are dreptul de a cere reexaminarea hotărârilor CSM în anumite limite și, mai ales, are un rol esențial în numirile la vârful parchetelor și în validarea judecătorilor Înaltei Curți. Dincolo de aceste prerogative formale, președintele dispune de o forță constituțională majoră având legitimitatea democratică directă. Nicușor Dan poate solicita public explicații CSM, poate cere rapoarte detaliate privind funcționarea Inspecției Judiciare, poate convoca dezbateri instituționale și poate refuza să gireze, prin tăcere, practici care subminează încrederea publică în justiție. Un președinte care tace într-un asemenea moment devine parte a problemei. Unul care vorbește ferm, în limitele Constituției, poate deveni catalizatorul unei reforme reale.
În ceea ce privește Guvernul, rolul său este adesea subestimat sau caricaturizat. Executivul nu are voie să intervină în dosare și nici în soluțiile pronunțate de instanțe, dar are atribuții decisive în arhitectura normativă a sistemului judiciar. Guvernul inițiază proiecte de lege, inclusiv de modificare a legilor justiției, poate propune reorganizarea Inspecției Judiciare, poate corecta derapaje legislative care au permis hipertrofierea puterii unor structuri interne și poate condiționa politic și bugetar funcționarea instituțiilor de respectarea principiilor de transparență și responsabilitate. Un premier precum Ilie Bolojan, cunoscut pentru abordarea administrativă directă și pentru intoleranța față de structuri greoaie și ineficiente, are posibilitatea de a impune o agendă de reformă care să readucă justiția în limitele unui serviciu public în slujba cetățeanului, nu al unor clici interne.
Este esențial de subliniat că nici președintele, nici guvernul nu pot și nu trebuie să dea ordine judecătorilor. Dar pot și trebuie să creeze cadrul în care magistrații onești să nu mai fie marginalizați, intimidați sau sancționați informal pentru curajul de a vorbi. Sprijinul public exprimat de sute de magistrați nu este un act de indisciplină, ci un semnal de alarmă democratic intern, rar întâlnit și extrem de grav prin ceea ce spune despre starea sistemului.
În fond, miza nu este Lia Savonea ca persoană și nici un nume anume din vârful ierarhiei judiciare. Miza este dacă România acceptă ideea unei justiții autiste, închise, în care controlul se exercită de sus în jos, sau dacă revine la spiritul Constituției, unde puterile statului se controlează reciproc, iar independența nu înseamnă impunitate. Președintele Nicușor Dan și Guvernul Bolojan nu pot rezolva singuri criza, dar pot alege dacă o ignoră sau dacă își asumă rolul constituțional de a apăra statul de drept. În acest moment, neutralitatea nu mai este o opțiune, este doar o formă mascată de complicitate.
Astăzi, 10 decembrie, de Ziua Internațională a Drepturilor Omului – ziua în care, în 1948, Adunarea Generală a ONU a adoptat Declarația Universală a Drepturilor Omului – se împlinesc trei ani de la hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Poienaru împotriva României.Pentru mine, aceste două repere nu sunt doar date din calendar, ci dovada că drepturile scrise pe hârtie prind viață doar atunci când cineva decide să nu mai tacă, chiar cu prețul propriei cariere și al liniștii familiei.
În 2008 eram consilier superior în cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), instituție care gestionează bani publici și fonduri europene pentru fermieri. Am început să scriu pe un blog personal și, în paralel, să-mi informez superiorii despre neregulile pe care le constatasem în procedurile interne și în gestionarea plăților, nereguli care puteau aduce sancțiuni României și prejudicii agricultorilor. Pentru că în interior nu am primit răspunsuri reale, am sesizat și Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF), iar o parte din problemele ridicate de mine au fost confirmate ulterior de rapoartele de audit ale Comisiei Europene.
Reacția instituției n-a fost să corecteze neregulile, ci să-l reducă la tăcere pe cel care le-a semnalat. După o anchetă disciplinară declanșată exclusiv pe baza articolelor mele de pe blog și a dezvăluirilor din presă, sancțiunea aplicată a fost maximă, destituirea din funcția publică. Instanțele naționale au validat această sancțiune, fără să analizeze concret afirmațiile mele și fără să verifice dacă nu cumva eram protejat de legislația privind avertizorii de integritate și de art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
La 15 noiembrie 2022, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a spus ceea ce justiția din țară a refuzat să vadă că destituirea mea a fost o ingerință disproporționată în libertatea de exprimare și că dezvăluirile mele priveau chestiuni evidente de interes public – modul în care sunt gestionate fondurile agricole, numirile în funcții și recrutarea în APIA. Curtea a constatat că instanțele din România nu au pus în balanță interesul public al informațiilor cu eventualul prejudiciu de imagine, nu au analizat statutul meu de avertizor de integritate în lumina Legii nr. 571/2004 și au ignorat jurisprudența CEDO privind protecția celor care semnalează încălcări ale legii în interiorul instituțiilor publice.
Despăgubirile acordate de Curte de 7.500 de euro pentru prejudiciul moral și cheltuielile de judecată nu au fost pentru mine o victorie financiară, ci o confirmare a faptului că nu am greșit atunci când am ales să pun interesul public deasupra confortului personal. Am spus, într-un interviu din 2022, că „nu se mai moare ca pe vremuri atunci când lupți pentru aflarea adevărului”. Rămân la aceeași idee. Nu am murit, deși am pierdut funcția, veniturile familiei au scăzut, scandalul a intrat în casă, iar etichetele puse de sistem m-au urmărit ani de zile. Dar adevărul juridic a fost stabilit.
Avertizarea de integritate nu este răzbunare personală, nu este scandal, nu este ambiția unui funcționar frustrat. Conform Legii nr. 571/2004 și noii Legi nr. 361/2022 privind protecția avertizorilor în interes public, avertizarea este un demers făcut cu bună-credință pentru a apăra legalitatea, buna administrare a fondurilor publice, drepturile cetățenilor și buna funcționare a instituțiilor. România are, pe hârtie, un cadru legislativ avansat pentru protecția avertizorilor. În practică însă, mulți dintre cei care îndrăznesc să vorbească sunt în continuare izolați, sancționați, marginalizați. Cazul meu nu este o excepție, ci doar unul dintre dosarele ajunse până la Strasbourg.
Astăzi, când reportajul Recorder „Justiția capturată” a adus în fața publicului mărturii ale unor judecători și procurori despre mecanismele prin care dosarele de corupție sunt împinse spre prescriere sau achitare, discuția despre avertizare de integritate nu mai poate fi limitată la simpli funcționari.
Magistrați cu nume și funcții concrete, dar și magistrați care au ales anonimatul, descriu un sistem de influență, dependențe și complicități la vârful instanțelor. Faptul că aceste voci există arată că, în interiorul Justiției, conștiința profesională nu a murit. Faptul că ele sunt încă, numeric, prea puține arată însă dimensiunea fricii și a presiunilor.
O „justiție capturată” nu înseamnă doar câțiva șefi de instanță sau câteva nume sonore, ci un mecanism în care tăcerea celor onești devine combustibil pentru abuzurile celorlalți. Când majoritatea onestă este redusă la postura de spectator, independența justiției se transformă din garanție pentru cetățeni în privilegiu pentru rețele de influență. De aceea, discuția despre libertatea de exprimare a funcționarilor publici, inclusiv a magistraților, nu este un lux teoretic, ci o condiție de supraviețuire pentru statul de drept.
Jurisprudența CEDO arată limpede că salariații statului de la funcționari la judecători au nu doar dreptul, ci și o anumită obligație morală de a denunța nereguli grave care afectează interesul public, mai ales atunci când mecanismele interne de control nu funcționează. În cauza mea, Curtea a reținut, printre altele, că am încercat mai întâi să folosesc canalele interne, că informațiile divulgate priveau chestiuni de interes public major și că sancțiunea aplicată a fost excesivă în raport cu scopul invocat de autorități. Aceleași principii se aplică, mutatis mutandis, și celor care poartă roba. Libertatea lor de exprimare nu este un capriciu, ci o garanție pentru societate că abuzul nu este acoperit cu tăcere.
Nu le cer nimănui să repete traseul meu, să îndure aceleași pierderi sau să meargă până la Strasbourg. Fiecare om își cunoaște propriile limite, propriile responsabilități familiale, propriile vulnerabilități. Fără oameni dispuși să își asume un cost personal pentru interesul public, niciun text de lege fie el și Convenția Europeană a Drepturilor Omului sau Declarația Universală nu va schimba, de unul singur, un sistem discreționar în unul democratic.Pentru cei care lucrează în instituții ale statului inclusiv în sistemul judiciar, mesajul meu, ca avertizor de integritate care a trecut prin toate treptele unei represalii și a ajuns, în final, la o hotărâre CEDO favorabilă, este simplu: nu confundați loialitatea față de instituție cu loialitatea față de abuz. Loialitatea legitimă este față de lege, față de drepturile omului, față de cetățenii pe care îi deserviți. Restul este doar oportunism travestit în „disciplina sistemului”.
Când am ales să vorbesc, am știut că îmi risc cariera și liniștea familiei. Ceea ce nu am știut atunci, dar știu astăzi, este că tăcerea m-ar fi costat mult mai mult, propria conștiință. De aceea îmi asum public, și în această zi simbolică, fraza pe care am spus-o și în 2022. Nu se mai moare ca pe vremuri atunci când lupți pentru aflarea adevărului!. Se suferă, se pierde, se coboară, dar tocmai această suferință, asumată în interes public, este cea care face posibilă, în timp, transformarea unei societăți.
Dacă hotărârea Poienaru împotriva României va rămâne doar un PDF uitat pe site-ul CEDO sau în Monitorul Oficial, atunci tot drumul acesta va fi, în bună măsură, irosit.Dacă însă ea va fi înțeleasă ca un precedent care apără libertatea de exprimare a celor care semnalează nereguli, inclusiv în justiție, atunci sacrificiul personal își găsește sensul. Nu am căutat niciodată să devin simbol. Am vrut doar ca, în fața unui sistem discreționar, să nu fiu complice prin tăcere. Restul îl las în seama celor care, în fiecare zi, decid dacă drepturile omului sunt o temă de discurs sau o realitate trăită în sala de judecată, în biroul unui funcționar, în viața concretă a oamenilor pe care statul ar trebui să-i servească, nu să-i îngenuncheze.
În timp ce Guvernul condus de Ilie Bolojan vorbește despre reducerea aparatului administrativ și despre o reformă reală a statului, în unele instituții ale subordonaților săi se întâmplă exact contrariul. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), instituție care gestionează miliarde de euro din fondurile comunitare destinate fermierilor, pare să fi transformat reforma administrativă într-o operațiune de creștere salarială mascată, invocând „deblocarea” unei legi care, în esență, trebuia să eficientizeze activitatea, nu să o îngreuneze.
Un document intern, semnat de directorul general Gabriela Nicoleta Andrei, informează personalul că „situația punerii în aplicare a Legii nr. 314/2024 a fost deblocată” și că urmează „concretizarea etapelor necesare pentru aplicare”. Mesajul, aparent banal, ascunde însă o realitate administrativă mai complexă. Legea 314/2024 aprobă reorganizarea instituțiilor din subordinea Ministerului Agriculturii, însă la APIA această „deblocare” înseamnă transformarea unor funcții de conducere inferioare — precum „șef birou” — în funcții superioare, de „șef serviciu”, fără o justificare obiectivă a nevoii administrative.
Cu alte cuvinte, în timp ce premierul vorbește despre comasări de direcții și reducerea funcțiilor de conducere, APIA pare să aplice o reformă inversă, sporind numărul și importanța acestora. Pretextul este că agenția gestionează fonduri europene și ar necesita „personal de înaltă calificare”, dar în realitate, aceste transformări înseamnă doar creșteri salariale semnificative. Potrivit datelor publice, salariul unui șef birou la APIA a ajuns în martie 2024 la aproximativ 12.520 lei brut, iar cel al unui șef serviciu depășește deja 14.000 lei, în baza OUG 128/2023.
Această ordonanță, adoptată la sfârșitul anului trecut, a introdus grile salariale speciale pentru anumite funcții de conducere și a permis ministerelor și agențiilor să aplice „în mod etapizat” aceste majorări. APIA a profitat rapid de acest cadru legal, fără a demonstra însă că a îmbunătățit performanța administrativă sau calitatea serviciilor oferite fermierilor. Dimpotrivă, multe centre județene continuă să funcționeze cu scheme supradimensionate, cu dublări de funcții și cu o birocratizare excesivă a controalelor și plăților.
Prin Legea 314/2024, Ministerul Agriculturii ar fi trebuit să simplifice structura APIA și să elimine suprapunerile. În practică, s-a făcut exact opusul. S-au redefinit funcțiile, s-au creat noi niveluri de conducere și s-au consolidat privilegii salariale. Această metodă, perfidă dar legală la prima vedere, contrazice spiritul reformei administrative promovat de actualul guvern. În loc de raționalizare, avem cosmetizare, în loc de reducerea ierarhiei, avem o inflație de funcții.
Transformarea unui post de „șef birou” în „șef serviciu” nu este un simplu artificiu terminologic. Ea presupune o modificare în statul de funcții, o creștere de rang și de responsabilitate, dar și o diferență salarială consistentă. Legea și Codul administrativ cer ca asemenea transformări să se facă doar atunci când există o justificare reală, un volum crescut de activitate și o structură aprobată de ANFP. În absența acestor condiții, o astfel de reîncadrare poate fi considerată nelegală și chiar abuzivă.
Dincolo de aspectul formal, rămâne o întrebare de fond. Cui folosește această „deblocare” și ce efect are asupra fermierilor? În niciun caz nu simplifică birocrația, nu reduce timpul de procesare a cererilor și nu aduce transparență în modul de gestionare a fondurilor FEGA și FEADR. Dimpotrivă, crește presiunea bugetară și distorsionează echitatea între funcționari. În timp ce inspectorii de teren, spre exemplu, rămân cu aceleași salarii și responsabilități, structurile de conducere își consolidează privilegiile.
Ca avertizor de integritate și fost funcționar public, consider că asemenea practici ar trebui supuse unei analize riguroase din partea Curții de Conturi, ANFP și Ministerului Finanțelor. Dacă transformările de posturi și majorările salariale s-au făcut fără respectarea criteriilor legale — fără aviz ANFP, fără reorganizare reală și fără o justificare obiectivă a nevoii instituționale — ele pot fi contestate și chiar invalidate. Într-un eventual litigiu, se poate ridica inclusiv o excepție de neconstituționalitate privind modul în care OUG 128/2023 și Legea 314/2024 sunt aplicate discreționar, încălcând principiul egalității de tratament și al eficienței administrative.
Guvernul promite o administrație suplă și meritocratică, dar permite unor instituții ca APIA să-și perpetueze birocrația sub pretextul gestionării fondurilor europene. Reforma adevărată nu se face prin creșteri salariale mascate și titulaturi umflate, ci prin reducerea ineficienței, eliminarea politizării și recompensarea competenței reale. Cât timp Legea 314/2024 devine instrumentul de autoprotecție al unor structuri care ar fi trebuit restructurate, România va continua să trăiască paradoxul unei administrații care se reformează doar pe hârtie, dar care în realitate se îngrașă din banii contribuabililor și ai Uniunii Europene.
2 octombrie 2025 a adus, la Tribunalul Maramureș, două soluții pe fond (nr. 921/2025 și 922/2025) în favoarea lui Codrea Vasile, tatăl Mariei Iuga. Instanța a anulat acte administrative emise de APIA – Centrul Județean Maramureș pentru campaniile 2011–2012 și 2013–2014 (decizii de plată cu reduceri/sancțiuni și procese-verbale de stabilire a creanțelor), a respins capetele de cerere nepotrivite (scuze publice, daune morale), dar a obligat instituția la cheltuieli de judecată semnificative: 10.756 lei în primul dosar și 13.204 lei în al doilea, plus sume punctuale între părțile chemate personal. Dincolo de cifre, mesajul e simplu. Când actele administrative se fac pe scurtătură, legea le oprește.
Scriu asta fără să atac instituțiile. Dimpotrivă o instituție sănătoasă nu se teme de verificare, de reguli, de control. Aceste două hotărâri sunt dovada că justiția din România nu e de carton. Când ai răbdare, probe și nervi de oțel, dreptatea își găsește drumul. Și da, cred că aceste soluții sunt necesare nu doar pentru reclamant, ci pentru oricine a simțit pe pielea lui cum procedura devine uneori paravan pentru abuz.
Aici se leagă povestea Mariei Iuga. În 2016, după o evaluare cu „nesatisfăcător” semnată de Țiple Liliana Cristina, șefa Biroului APIA – Centrul Local Sighetu Marmației, Maria a fost dată afară. N-a plecat capul. A mers în instanță, a adunat documente, a rezistat. Curtea de Apel Cluj, în mai 2018, i-a dat dreptate. A anulat raportul de evaluare, a dispus reintegrarea și plata salariilor de la data destituirii. Presa a documentat atunci contextul mai larg, constatări ale ANI privind conflicte administrative la Țiple Liliana Cristina și la Ioan Urs (director al APIA Maramureș la acel moment), respectiv trimiterea în judecată, de către DNA, a soțului lui Țiple într-o cauză privind obținerea pe nedrept a unor fonduri. Nu fac aici procesul cuiva. Spun doar că instituțiile de control au văzut destule cât să pună reflectorul pe practici îngrijorătoare. Iar instanțele au sancționat ceea ce s-a dovedit nelegal.
Pentru mine, cazul Maria Iuga nu e doar o victorie personală, e un manual de reziliență pentru funcționarii care refuză să-și vândă conștiința și pentru beneficiarii loviți de decizii discutabile. A arătat, în fapt, cum arată o luptă cinstită împotriva nedreptăților și cât de scump se plătește demnitatea în sistem. A arătat că poți să spui „nu” atunci când ți se cere să închizi ochii. A arătat că Țiple Liliana Cristina și Urs Ioan Florin nu sunt doar nume dintr-o organigramă, ci repere într-o discuție publică despre legalitate, integritate și responsabilitate în administrarea banilor europeni.
Cele două hotărâri pentru Codrea Vasile completează acest tablou. Pe de o parte, instanța a spus limpede că actele trebuie motivate, probele trebuie să stea în picioare, procedura trebuie respectată. Pe de altă parte, a delimitat corect. Justiția repară și corectează, nu transformă sala de judecată în tribuna scuzelor publice sau a răfuielilor personale. E o lecție pentru toți cei care gestionează fonduri FEGA/FEADR. Singura protecție reală este aplicarea strictă a regulilor, de la controlul pe teren până la decizia finală.
Mulți spun că a crede în justiție, după ani de termene, e naivitate. Eu cred că e combustibil. Nu pentru scandal, ci pentru ordine în stat, în instituții, în viețile oamenilor. Când un judecător spune „anulat”, nu câștigă un om și pierde altul. Câștigă statul de drept. Iar într-o țară unde „merge și-așa” încă bântuie hârtiile, fiecare anulare a unui act nelegal e un pas înainte pentru noi toți.
Pentru fermieri loviți de reduceri, sancțiuni și creanțe întemeiate precar, drumul există. Instanța verifică temeinicia și legalitatea, nu „semnătura” sau „funcția”. Pentru funcționarii împinși la margine cu evaluări folosite ca instrument de presiune, modelul Iuga arată că se poate. Pentru APIA și pentru orice instituție publică, miza e să rămână verticală atunci când apar întrebări, nu să se închidă în reflexe defensive.
Două hotărâri într-o zi. O victorie după șapte ani. Și aceeași idee care nu se clintește. Dreptatea nu e un moft, e infrastructura invizibilă a unei țări normale.
Mulțumesc, Maria Iuga, pentru încăpățânarea de a rămâne dreaptă. Felicitări, Codrea Vasile, pentru curajul de a merge până la capăt.
Câtă vreme vor exista oameni care nu cedează, justiția nu are voie să cedeze nici ea.
Astăzi, Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, își plânge Arhiepiscopul Major, Cardinalul Lucian, păstor al blândeții și al demnității, care și-a purtat întreaga viață misiunea cu simplitate evanghelică și tărie martirică.
Pentru mine, amintirea sa este legată de un moment de cumpănă, în martie 2002, la Ocna Mureș, când izbucnise conflictul dintre ortodocși și greco-catolici pe tema lăcașului de cult. Ușile bisericii erau ferecate, interiorul era ocupat de ortodocși, iar atmosfera era tensionată. Am amintit celor prezenți că mulți fuseseră elevi ai părinților mei și că violența nu are loc în comunitate. Când le-am spus că sunt botezat greco-catolic, că părinții mei nu au trecut niciodată la ortodocși și că la noi acasă se slujea în taină cu preoți abia ieșiți din închisorile comuniste, aduși de sora tatălui meu – sora Tereza –, liniștea s-a așternut peste cei adunați.
După acel episod, la Alba Iulia nu am fost primiți, însă la Blaj ușa ne-a fost deschisă. În fața Preasfințitului Lucian m-am prezentat simplu, ca nepot al sorei Tereza, și l-am numit „Părinte”. Un jurnalist m-a corectat, spunând că formula nu este cea oficială. Dar Preasfințitul Lucian, cu blândețea sa inconfundabilă, a spus: „Este corect, pentru că eu sunt Părinte.” Aceste cuvinte, rostite cu seninătate, mi-au rămas ca o pecete pentru toată viața.
Dar amintirea Cardinalului Lucian nu este doar personală. Ea se leagă de solidaritatea unei întregi generații care a înțeles să apere drepturile greco-catolicilor. În martie 2002, un apel deschis adresat Înalt Preasfințitului Arhiepiscop Ortodox de Alba Iulia, Andrei Andreicuț, semnat de mari personalități culturale și civice – Doina Cornea, Monica Macovei, Nicolae Balotă, Nicolae Breban, Lidia Bote Marino, Adrian Marino, Ion Pop, Viorica Lascu, Adrian Popescu, Mircea Toma, Ioan Mureșan, Ioan Făgețan, Aurel Pantea, Ion Moldovan, Antoniu Poienaru, Pr. Cristian Barta – spunea limpede:
„Cultivarea nedreptăţii este întotdeauna generatoare de tensiuni care denaturează relaţiile inter-umane şi contribuie la crearea unui climat de instabilitate. Nu credem că subminarea stabilităţii transilvane prin provocări şi nerespectarea drepturilor greco-catolicilor slujeşte intereselor naţiunii române. De aceea vă întrebăm, Înalt Preasfințite, de ce nu doriţi să fie linişte şi bună înţelegere la noi acasă?”
Cardinalul Lucian a fost atunci glasul echilibrului, al păcii și al adevărului. El a înțeles că mărturisirea credinței părinților nu este o revendicare formală, ci o datorie de conștiință. A apărat dreptul Bisericii Greco-Catolice cu fermitate, dar și cu blândețea unui păstor care știa că adevărata autoritate se naște din iubire.
Astăzi, când s-a mutat la Domnul, îi rămânem datori cu rugăciunea și cu fidelitatea față de credința pe care a apărat-o și a mărturisit-o. Pentru mine, el rămâne pentru totdeauna Părintele care, într-o clipă de neînțelegere, a rostit cel mai simplu și mai adevărat cuvânt: „Eu sunt Părinte.”
Dumnezeu să-l odihnească în pace pe Cardinalul Lucian, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică!
Noua conducere a APIA a debutat în primăvară cu promisiuni de transparență, dialog și stabilitate instituțională. În realitate, la primul test serios – o propunere structurată de reorganizare, formulată legal și argumentat în sprijinul eficientizării instituției – răspunsul APIA a fost steril, defensiv și birocratic. Nu doar că nu s-a răspuns punctual propunerilor, dar s-a invocat riscul pierderii acreditării și s-a transmis o poziție de tip „nu ține de competența noastră”, pasând totul către MADR. Este o formă de evitare a oricărei dezbateri reale pe conținut, o fugă de responsabilitate, în contradicție directă cu mesajele publice ale directoarei generale Gabriela Nicoleta Andrei.
Aceasta, în debutul său instituțional, se prezenta fermierilor cu mesaje de deschidere și respect față de munca din teren, promițând transparență și dialog. Acel ton s-a evaporat însă în momentul în care APIA a fost solicitată oficial să analizeze un proiect concret de reformă, redactat profesionist, structurat în baza Codului Administrativ și a regulamentelor europene în vigoare. Răspunsul APIA, semnat în numele conducerii, evită cu grijă orice asumare: invocă doar cadrul general legal, menționează Legea 52/2003 privind transparența decizională și citează riscurile teoretice pentru acreditare, fără să contrapună niciun argument tehnic, juridic sau managerial. Nu oferă nicio alternativă, nu propune un calendar, nu invită la dialog, nu creează spațiu pentru o dezbatere publică autentică. Tonul este de-a dreptul pasiv-agresiv, în completă opoziție cu ceea ce opinia publică a fost lăsată să creadă că urmează să se întâmple în mandatul actualei conduceri.
Am propus o reformă în sprijinul Guvernului Ilie Bolojan, tocmai pentru că înțeleg contextul economic în care ne aflăm: avem nevoie de restructurare, de tăierea risipei, de eficiență instituțională și de reducerea aparatului administrativ inutil. Nu e o vendetă personală, ci un demers legitim și profesionist în interes public. Reforma APIA pe care o susțin vizează simplificarea structurilor, comasarea funcțiilor, externalizarea serviciilor non-critice, limitarea mandatelor, concursuri reale cu arbitraj european, eliminarea conflictelor de interese și, mai ales, oprirea risipei din bugetul național și fondurile europene. Este o reformă gândită etapizat, compatibilă cu cerințele DG AGRI și perfect legală în temeiul Codului administrativ și al regulamentelor PAC 2023–2027. Nu este o distrugere, ci o reașezare pe principii de eficiență și transparență.
Am formulat acest proiect după o carieră profesională în APIA și după ce am câștigat un proces de referință la CEDO pentru apărarea avertizării publice în interes general. Cunosc din interior problemele acestei instituții, de la suprapunerea atribuțiilor, la promovările nejustificate și până la rețelele de influență care au înlocuit competența cu apartenența. Știu foarte bine cum au fost acordate stimulente salariale în mod inechitabil, cum s-au cosmetizat raportările prin aplicații IT menite să susțină plăți nejustificate către șefi care nu aveau nicio legătură cu măsurile FEADR. Am prezentat toate aceste fapte în articole anterioare, cu documente, și le susțin public, tocmai pentru că instituțiile competente pot și trebuie să le verifice.
Este de neînțeles cum o instituție care afirmă că e deschisă reformei răspunde sec și formal unei propuneri care are scopul de a sprijini guvernul în reducerea cheltuielilor bugetare și în modernizarea unei agenții esențiale pentru fermierii români. În loc de dialog, APIA a transmis o replică standard, cu citate din lege și avertismente privind riscurile presupuse, dar fără nicio disponibilitate reală de a analiza conținutul. Mai mult decât atât, reacția publică a directoarei generale în fața unui articol de presă care propunea reforme reale a fost una stupefiantă: a emis un comunicat în care califică drept „dezinformare” orice idee de proiect de reorganizare, confundând deliberat un articol de presă cu un act normativ oficial. E un gest de neînțelegere a democrației, a libertății presei și a spiritului reformei administrative.
Sunt convins că premierul Ilie Bolojan nu va rămâne indiferent la acest tip de autoapărare birocratică. Reforma APIA trebuie să fie tratată ca o prioritate guvernamentală, cu etape clare, audit extern, reacreditare europeană și cu un singur obiectiv: eficiență în cheltuirea banilor publici. Nu există nicio justificare pentru menținerea unei structuri supraponderale, alimentate de rețele de influență și de formule de promovare care ocolesc meritul. În calitate de cetățean, specialist, avertizor public și fost consilier superior în APIA, îmi păstrez dreptul și obligația de a semnala derapajele și de a susține profesional reformele de care administrația românească are nevoie. Dacă APIA nu este reformată radical acum, în acest moment politic favorabil, riscul nu este doar unul de ineficiență, ci de decredibilizare totală a unei agenții vitale pentru absorbția fondurilor europene.
Susțin reforma, susțin reducerea risipei, susțin curățenia. Am documentele, am expertiza și am buna-credință.
Mingea e la Guvern.
APIA entre l’image et la réforme
La nouvelle direction de l’APIA est arrivée ce printemps avec des promesses de transparence, de dialogue et de stabilité institutionnelle. En pratique, lors du premier test sérieux — une proposition structurée de réorganisation, rédigée légalement afin de rendre l’agence plus efficace — la réponse officielle a été stérile, défensive et bureaucratique. Non seulement l’APIA a évité de répondre au fond, mais elle a invoqué le risque de perdre l’accréditation et a renvoyé l’entière responsabilité au ministère de l’Agriculture. C’est une manière d’éluder tout véritable débat de fond — un refus d’assumer qui contredit la communication publique de la directrice générale, Gabriela Nicoleta Andrei.
Au début de son mandat, elle s’est adressée aux agriculteurs avec un discours d’ouverture et de respect, promettant transparence et dialogue. Ce ton s’est évanoui dès que l’APIA a été formellement saisie d’un plan concret de réforme fondé sur le Code administratif et la réglementation européenne en vigueur. La réponse, signée au nom de la direction, évite soigneusement tout engagement : elle se réfère au cadre légal général, à la loi sur la transparence et brandit — de manière théorique — des risques d’accréditation, sans offrir le moindre contre-argument technique, juridique ou managérial. Aucune alternative, aucun calendrier, aucune invitation au dialogue, aucun espace pour un débat public réel. Le ton est passif-agressif, en décalage avec ce que le public était en droit d’attendre de l’actuelle direction.
J’ai avancé cette réforme en appui au gouvernement d’Ilie Bolojan précisément parce que le contexte économique l’exige : restructuration, lutte contre le gaspillage, efficacité institutionnelle et allègement d’une administration devenue pesante. Il ne s’agit pas d’une vendetta personnelle, mais d’une démarche légitime et professionnelle d’intérêt général. La réforme de l’APIA que je soutiens vise la simplification des structures, la consolidation des fonctions, l’externalisation des services non essentiels, la limitation des mandats, de vrais concours avec regard européen, l’élimination des conflits d’intérêts et, surtout, l’arrêt du gaspillage de l’argent des contribuables roumains et des fonds européens. C’est une réforme progressive, compatible avec les exigences de la DG AGRI et parfaitement conforme au Code administratif et au cadre PAC 2023–2027. Ce n’est pas une démolition, mais une remise à plat fondée sur l’efficacité et la transparence.
J’ai rédigé ce projet après une carrière au sein de l’APIA et après avoir gagné une affaire emblématique devant la Cour européenne des droits de l’homme en défense de l’alerte éthique d’intérêt public. Je connais l’institution de l’intérieur : chevauchements de responsabilités, promotions non justifiées, réseaux d’influence remplaçant la compétence. Je sais aussi comment des primes ont été allouées de manière opaque et inégale, avec des rapports « lissés » par des outils informatiques destinés à justifier des paiements indus à des cadres sans lien avec les mesures FEADER. J’ai documenté ces points dans des articles antérieurs avec pièces à l’appui et je les maintiens publiquement pour que les autorités compétentes puissent — et doivent — vérifier. Je ne formule pas ici d’accusations pénales ; je demande un audit externe indépendant et la publication intégrale de tous les actes et accords encadrant ces primes.
Il est incompréhensible qu’une institution qui se dit ouverte à la réforme réponde de façon plate et formelle à une proposition conçue pour aider le gouvernement à réduire le gaspillage budgétaire et à moderniser une agence clé pour les agriculteurs roumains. Au lieu d’un dialogue, l’APIA envoie une lettre standard, citations légales à l’appui et avertissements hypothétiques, sans aucune volonté réelle d’examiner le contenu. Plus grave, la réaction publique de la directrice générale à un article de presse proposant des réformes concrètes a été de qualifier toute idée de réorganisation de « fake news », confondant un article journalistique avec un acte juridique officiel. C’est une méconnaissance de la démocratie, de la liberté de la presse et de l’esprit même de la réforme administrative.
Je suis convaincu que le Premier ministre Ilie Bolojan ne se satisfera pas de cette autodéfense bureaucratique. La réforme de l’APIA doit devenir une priorité gouvernementale, avec étapes claires, audit externe, réaccréditation européenne et un seul objectif : l’efficacité dans l’usage de l’argent public. Rien ne justifie le maintien d’une structure hypertrophiée, nourrie par des réseaux d’influence et des modalités de promotion contournant le mérite. En tant que citoyen, spécialiste, lanceur d’alerte d’intérêt général et ancien conseiller supérieur au sein de l’APIA, je conserve le droit et le devoir de signaler les dérives et de soutenir professionnellement les réformes dont l’administration roumaine a besoin. Si l’APIA n’est pas réformée maintenant, dans une fenêtre politique propice, le risque n’est pas seulement l’inefficacité mais la perte de crédibilité d’une agence essentielle à l’absorption des fonds européens.
Je soutiens la réforme. Je soutiens la réduction du gaspillage. Je soutiens le grand ménage. J’ai les documents, l’expertise et la bonne foi.
La balle est dans le camp du Gouvernement.
În toamna lui 2013, o firmă românească controlată de un cetățean italian cu domiciliu în Monaco vinde aproape 290,41 hectare de teren arabil la Nana către fiica președintelui în funcție, printr-un credit ipotecar acordat de banca statului. La scurt timp, întreaga suprafață este arendată unei companii nou-înființate, care solicită subvenții APIA. Un an mai târziu, Parchetul pune sechestru pe zeci de loturi din aceeași masă funciară; în 2022, cauza se prescrie, iar o parte din sechestre se ridică. Între timp, vehiculele comerciale implicate intră în lichidare sau faliment. Documentele din dosar și cronologia ridică întrebarea dacă am asistat la un montaj imobiliar cu potențială spălare de bani transfrontalieră și/sau la utilizarea necuvenită a fondurilor UE?
Cronologia pe documente
aug.–sept. 2013: CEC Bank primește, aprobă (în câteva zile) și încheie contractul de credit ipotecar (~1,3 mil. EUR) pentru cumpărarea a ~290,41 ha. Beneficiar: Ioana Băsescu. Garanția principală: terenul achiziționat.[1]
sept.–nov. 2013: SC BERFIGE SRL – societate imobiliară din București, controlată de Fioravante Bertola – vinde ~290,41 ha către Ioana Băsescu (contract în copie: 2.904.101 mp).[2]
oct. 2013: se înființează Agro Green Nana SRL și preia prin arendă suprafața de ~290 ha de la Ioana Băsescu.[3]
2014: Agro Green Nana declară la APIA 290,41 ha (bloc fizic 67) și solicită plăți pe schemele de suprafață; există indicii privind plata avansului.[4]
2014: Parchetul instituie sechestru asigurător pe loturi din masa de 290 ha; în cel puțin 30 de Cărți Funciare din OCPI Călărași se notează sechestru și ulterioare litigii.[5]
2016: în Franța, la societatea imobiliară CASTEL MONTE CARLO (legată de Bertola) este numit un administrator provizoriu, semn de contencios/insolvență în gestiune.[6]
2022: în dosarul „Nana” intervine prescripția; instanțe ridică sechestre pe mai multe loturi din perimetru.[7]
2023: Agro Green Nana SRL intră în faliment (procedură simplificată).[8]
Actorii și urmele în registre
Fioravante Bertola – cetățean italian, domiciliu în Monaco; numele apare în bazele Offshore Leaks publicate de ICIJ. Această mențiune NU echivalează cu vinovăție, dar indică legături cu vehicule offshore.
SC BERFIGE SRL (RO) – imobiliare; sediu în București (Str. Erou George Stanciu 3, bl. V90, sc.3, et.7, ap.86). După tranzacție, societatea intră în lichidare în România.
Ioana Băsescu – cumpără ~290,41 ha cu finanțare CEC; pe multe parcele se notează sechestru în CF; după 2022, pe unele loturi se ridică sechestrul.
Agro Green Nana SRL – înființată în 2013, arendează întregul perimetru; solicită subvenții APIA; în 2023 intră în faliment.
CASTEL MONTE CARLO (FR) – societate civilă imobiliară; istoric de măsuri provizorii în 2016; statusul ulterior necesită confirmare din registrul francez/BODACC.
„Coincidențele” care cer răspuns
- Sincronizarea creditului CEC cu tranzacția și apariția Agro Green Nana sugerează un aranjament pregătit din timp și un canal decizional bancar accelerat.
- Structura garanțiilor ipotecare ridică întrebări privind acoperirea integrală a expunerii băncii de stat.
- Lanțul de posesie și cadastru: existența a zeci de CF-uri pe perimetrul de 290 ha indică parcelare și posibilă circulație pe bucăți după ridicarea sechestrului.
- Legături transfrontaliere ale vânzătorului (Monaco/Franța/offshore) și lichidarea rapidă a vehiculului din România.
- Bani UE: solicitările de plată APIA pe terenuri ulterioar sechestrate pot intra în sfera protecției intereselor financiare ale Uniunii (PIF).
Competențe instituționale
EPPO (Parchetul European) are competență dacă există prejudiciu asupra bugetului UE (fraudă cu subvenții, spălare a produsului acestor infracțiuni). OLAF/DLAF pot deschide verificări administrative pe plăți APIA, iar DNA rămâne competent pentru corupție/abuz la nivel național; ONPCSB și parchetele pentru spălare de bani fără componentă PIF.
Ce trebuie verificat (FOIA/solicitări oficiale)
- Dosarul de credit CEC (nota de aprobare, garanții, evaluări, comitete de risc).
- Registrul Comerțului (RO): dosarul de lichidare al BERFIGE SRL (bilanț de lichidare și distribuție).
- RCS/BODACC (FR): istoricul CASTEL MONTE CARLO (eventual radiere/lichidare cu dată certă).
- OCPI Călărași- lista completă a CF-urilor pentru cele 290 ha + istoricul înscrierilor (sechestru/radiere/vânzări).
- APIA- extrase de plăți 2014–2015 pentru Agro Green Nana (SAPS/alte scheme, IBAN beneficiar).
- ECRIS-hotărârile 2021–2023 privind menținerea sechestrului, prescripție și ridicare.
Diagramă – traseul firmelor, banilor și actelor
Drept la replică și notă legală
Acest material se bazează pe documente publice, hotărâri consultate și acte prezentate mai sus. Mențiunile privind persoane și companii sunt prezentate ca fapte sau întrebări legitime de interes public, fără concluzii definitive de vinovăție. Orice persoană sau instituție menționată are drept de replică, pe care îl voi publica integral.
Note :
- CEC Bank – cerere 30.08.2013; aprobare 06.09; contract 09.09; condițiile exacte de creditare se cer oficial.
- Contract vânzare-cumpărare: extras în imaginea de mai sus (2.904.101 mp ≈ 290,41 ha).
- Agro Green Nana SRL – înființare 2013; arendă integrală 290 ha.
- APIA 2014 – declarație de suprafață pe 290,41 ha (bloc fizic 67); confruntă cu extrasele de plată.
- OCPI Călărași – minim 30 CF cu notări de sechestru și litigii; a se anexa lista completă la solicitare.
- CASTEL MONTE CARLO (FR) – verificare în RCS/BODACC pentru confirmarea statutului final.
- Prescripție 2022 & ridicări de sechestre – hotărâri consultabile în ECRIS.
- Faliment Agro Green Nana – portalul instanțelor/BUC; a se atașa copia sentinței.
Reproducerea este liberă cu citarea sursei.
Domnule prim-ministru, Ilie Bolojan,
În calitatea mea de avertizor de integritate, cetățean responsabil și profesionist cu o cunoaștere profundă a funcționării interne a Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), am semnalat în repetate rânduri necesitatea unei reforme reale a acestei instituții. Am transmis un set detaliat de observații și un proiect complet de hotărâre de guvern menit să asigure eficiență bugetară și administrativă. Cu toate acestea, nu am primit niciun răspuns, nicio reacție, nicio confirmare că propunerile mele sunt luate în considerare.
Imaginea unui inspector APIA care acceptă fără reținere ospitalitatea unui fermier controlat — o scenă devenită simbol al corupției endemice — nu este o anomalie, ci pare a fi o practică larg răspândită. Aceasta reflectă o cultură instituțională profund viciată, marcată de complicitate și lipsă de integritate morală. APIA, concepută ca un pilon al guvernanței europene, pare a se fi transformat într-un mecanism care facilitează deturnarea fondurilor publice către interese private.
Domnule prim-ministru, aveți la dispoziție toate instrumentele necesare pentru a trece de la discursul despre eficiență administrativă la acțiuni concrete. Vă solicit să cereți Corpului dumneavoastră de control să investigheze centrele județene APIA, în special controalele efectuate pe pășuni alpine, de deal, fânețe și alte terenuri agricole care atrag fonduri FEGA și FEADR. Este imperativ să fie verificat traseul unor posibile mite, de la fermier la inspector, de la inspector la șeful de serviciu, apoi la directorul executiv și, în unele cazuri, până la nivel de director general. Trebuie clarificat câți inspectori efectuează controale reale în teren, câți lucrează doar din birou și câți primesc suplimente salariale nejustificate, fără a servi interesul public.
Declarațiile de avere și interese ale angajaților APIA trebuie corelate cu stilul lor de viață și cu patrimoniul acumulat. De la ceasuri de lux, autoturisme scumpe și proprietăți în marile orașe, până la presupuse „cedări de folosință” fictive sau angajarea rudelor în funcții paralele, toate aceste aspecte trebuie investigate. Este esențial să se stabilească cine a facilitat ascensiunea unor cariere bazate nu pe competență, ci pe relații și obediență.
După realizarea unui audit național al acestor practici, vă îndemn să sesizați Parchetul General, Direcția Națională Anticorupție, DIICOT, dacă este cazul, și, în mod special, Procurorul European (EPPO), având în vedere că fondurile europene sunt în joc. România are obligația legală de a proteja aceste resurse nu doar prin documente și formalități, ci prin măsuri concrete, care să includă demiteri și sancțiuni. Rapoartele OLAF, investigațiile jurnalistice și semnalările avertizorilor de integritate indică fără echivoc faptul că, în multe județe, APIA funcționează ca o rețea de favoruri, cu directori numiți pe criterii politice, inspectori promovați prin relații și fonduri direcționate către ferme conectate la rețele de partid sau de familie.
Este timpul ca acest sistem viciat să fie destructurat. Reformele nu pot fi limitate la ordonanțe de urgență sau schimbări birocratice; ele cer voință politică fermă, verificări riguroase în teren și sancțiuni publice exemplare. În absența acestor măsuri, inspectorii corupți vor continua să profite de fondurile europene, în timp ce fermierii onești sunt supuși unor controale arbitrare, iar contribuabilul rămâne, ca de obicei, principalul păgubit.
Aștept în continuare un răspuns la propunerea mea de restructurare a APIA. Până atunci, sper ca imaginea inspectorului care se înfruptă fără scrupule din banii publici să vă convingă mai mult decât toate documentele pe care vi le-am transmis.
Articolul de față, urmărește să scoată la lumină o realitate tulburătoare din administrația agricolă românească, promovări fulminante, mobilitate instituțională suspectă și relații bazate exclusiv pe influență și nepotism, sub masca unei false meritocrații. Este vorba despre un sistem în care competența este înlocuită de relații personale și politice, iar traseele profesionale sunt croite exclusiv prin conexiuni obscure în instituții publice esențiale precum Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) și Agenția Națională pentru Zootehnie (ANZ).
Am documentat cazuri concrete, în care promovările accelerate în structurile agricole de stat s-au realizat în absența unor merite profesionale reale. Funcționari publici cu trasee instituționale sinuoase, dar cu legături solide în mediul politic și familial, au fost plasați în funcții de conducere fără o minimă justificare legată de performanță sau rezultate. Astfel de numiri sfidează orice logică administrativă și reflectă un model instituțional bazat pe arbitrariu și obediență, nu pe competență și integritate.
Fenomenul este dublat de apariția unor personaje apropiate de centre de putere politică, infiltrate în funcții cheie în cadrul sistemului public agricol. Aceste persoane beneficiază de acumulări rapide de bunuri, de avansări inexplicabile și de o protecție instituțională care le plasează deasupra legii și a oricărei evaluări obiective. Observăm un mecanism informal și profund corupt care subminează principiile de transparență, echitate și meritocrație în administrația publică.
În acest context, propunerea lui Ilie Bolojan de a suspenda temporar transferurile și detașările în instituțiile publice poate fi considerată o recunoaștere tacită a problemelor sistemice. Însă, fără un cadru normativ clar de evaluare a performanței și fără un sistem eficient de protejare a funcționarilor onești, asemenea măsuri riscă să fie doar gesturi de fațadă.
Din propria experiență, ca avertizor de integritate și cetățean activ în demascarea acestor abuzuri, am văzut cum funcționarii fără „spate” politic sunt marginalizați, hărțuiți sau eliminați profesional, chiar și atunci când au câștigat în instanță dreptul la reabilitare. Cererile lor legitime de transfer sau reintegrare sunt refuzate prin interpretări abuzive ale regulamentelor, în timp ce alții sunt mutați sau promovați discreționar, fără nicio justificare.
Apostolii APIA nu sunt apostoli ai meritocrației și nici ai integrității morale, ci apostoli ai influenței, pilelor și relațiilor obscure care compromit funcționarea instituțiilor publice și afectează direct interesele fermierilor și ale contribuabililor.
Este momentul ca autoritățile statului să acționeze ferm, cu transparență și responsabilitate, pentru eliminarea acestor practici corupte și restabilirea unei administrații agricole întemeiate pe competență și merit autentic.
Comentarii recente