Personajul Statu-Palmă-Barbă-Cot  este  „un personaj fictiv din mitologia basmului românesc. Așa cum sugerează numele, personajul este un bătrân pitic cu statură de o palmă și bărbă lungă de un cot. De obicei, el apare în narațiune ca o figură supranaturală care ajută personajele principale, le ghidează, le vorbește, sau doar este observat de ele, fiind prins mai tot timpul în vreun trunchi de copac.”

Am putea asemui personajul din poveste cu ministrul MADR, Petre Daea. Site-ul MADR face mai nou,  un loc generos pozelor  cu vizitele tovărășești ale ministrului și întâlnirile acestuia cu responsabilii agriculturii pentru a pune țara la cale. Dacă până mai ieri de pe site-ul ministerului accesai agențiile din subordine, acum trebuie să le cauți cu lumânarea.

M-am pus în situația unui simplu fermier, tânăr și dornic de afirmare, care a aflat că Agenția Domeniilor Statului(ADS) pune la bătaie în arendă sau concesiune suprafețe libere de contract . Am intrat pe site-ul ministerului pentru a accesa ADS-ul, dar acolo am dat de pozele lui DAEA, față, verso și profil. Am intrat apoi pe un site de căutare reușind să găsesc accesul la ADS pe domeniilestatului.ro. Aici, prin căutări succesive(greoaie),  găsesc informația din 1 aprilie 2017, într-un fișier Excel, cu situația terenurilor din județul Hunedoara, prezentate mai   jos:

 

După cum veți observa, căutările unui astfel de fermier, care își dorește măcar o informație rapidă și concisă pentru a acționa, nu se opresc aici.

Județul Hunedoara fiind un județ cu un relief care se pretează mai puţin la suprafețe arabile, are totuși  49,56 ha de teren arabil, disponibile pentru a fi arendate sau concesionate, fiind în proprietatea statului . Numai că, statul nostru, ‘fidel’ cetățeanului, îmi spune că suprafaţa cu pricina este dată spre folosinţă Oficiului Județean de Consultanţă  Agricolă(OJCA), o entitate care, din punct de vedere juridic, nu mai există.

Ce-i de făcut, se întreabă același fermier al județului Hunedoara, și cum poate afla cine gestionează această suprafață?

Pentru a veni în sprijinul lui am căutat noi. OJCA s-a transformat în Camera Agricolă Hunedoara, având un site atât de neprietenos încât și un elev din clasa primară își dă seama că nu poate naviga lejer pentru a obține o informație utilă: pagini care se încarcă greu, erori de editare pagină,etc., cameraagricolahunedoara.ro.

Și, ce să vezi, aici nu se găsește nicio informație cu privire la situația suprafeței ADS administrată de OJCA, prin Camera Agricolă Hunedoara! Îți pui în mod firesc întrebarea,  cum ai putea și cu cine ar trebui să vorbești despre enigmatica suprafață, pentru a-ți pregăti eventual documentele și a participa la vreo licitație.

Camera Agricolă, la ‘Anunţuri ‘, prezintă rezultatele unui concurs de consilier din 2016. La ‘ Conducere’ ți se umple pagina cu poza unui individ care se suprapune peste prima pagină, ș.a.m.d.

Camera este în subordinea Consiliului Județean Hunedoara. Mai fac un pas și intru pe pagina consiliului observând  că există o comisie, şi anume, COMISIA NR.1  de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanțe, agricultură, silvicultură, administrarea domeniului public și privat al județului , din care face parte, printre alții, și un coleg de-al meu de liceu, Mârza Florin: 1. Iovănescu Alin-Cosmin Președinte 2. Bălănesc Doinița-Maria Vicepreședinte 3. Dunca Victoria-Alina Secretar 4. Suciu Ancuţa-Elena Membru 5. Ciodaru Iulian-Dacian Membru 6. Circo Aurel-Vasile Membru 7. Hodor Petru Membru 8. Stănescu Vetuţa Membru 9. Mârza Florin Membru 10. Burlec-Martin Ionel Membru 11. Gligor Dorin-Oliviu Membru 12. Hojda Ion Membru 13. Gherman Petre Lucian Membru.

M-am gândit  să-l caut pe Florin pentru a-l convinge ca împreună cu întreaga comisie să determine ca informația de la ADS să fie transpusă imediat pe Camera Agricolă, pentru a-l informa pe tânărul fermier,  din prezentul scenariu, despre suprafața cu pricina și îndruma, eventual, spre vreo entitate juridică pentru ca acesta să poată participa la licitație.

Renunțând la idee, mi-am adus aminte de existenţa Direcției Agricole Județene Hunedoara(DAJ), daj.hd.ro. Am intrat pe acest site și am căutat informații despre cele 55,59 ha dar nu am găsit nimic. DAJ Hunedoara reprezintă ministerul lui DAEA în teritoriu.

V-am prezentat, dragi cititori, pe scurt, modul în care statul te ajută să te dezvolți. Dacă ar încasa taxele și impozitele  cu aceeași dificultate cu care te ‘ajută’ să le produci, ar fi echitabil. Numai că, sovietica nu doarme, vorba unui înțelept. Statul ăsta  a scăpat, probabil, de bandiții de comuniști și securiști, dar nu înțelegem de ce noile generații de politicieni dovedesc o indiferenţă susceptibilă de același banditism.

Narațiunea noastră nu este un basm, iar de personaje supranaturale prinse în ministere sau instituțiile din teritoriu, ca într-un trunchi de copac, nu mai avem nevoie.


No Comments on “Statu(l)-palmă-barbă-cot”

You can track this conversation through its atom feed.

No one has commented on this entry yet.

Lasă un răspuns

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>