Astăzi, 10 decembrie, de Ziua Internațională a Drepturilor Omului – ziua în care, în 1948, Adunarea Generală a ONU a adoptat Declarația Universală a Drepturilor Omului – se împlinesc trei ani de la hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Poienaru împotriva României.Pentru mine, aceste două repere nu sunt doar date din calendar, ci dovada că drepturile scrise pe hârtie prind viață doar atunci când cineva decide să nu mai tacă, chiar cu prețul propriei cariere și al liniștii familiei.
În 2008 eram consilier superior în cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), instituție care gestionează bani publici și fonduri europene pentru fermieri. Am început să scriu pe un blog personal și, în paralel, să-mi informez superiorii despre neregulile pe care le constatasem în procedurile interne și în gestionarea plăților, nereguli care puteau aduce sancțiuni României și prejudicii agricultorilor. Pentru că în interior nu am primit răspunsuri reale, am sesizat și Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF), iar o parte din problemele ridicate de mine au fost confirmate ulterior de rapoartele de audit ale Comisiei Europene.
Reacția instituției n-a fost să corecteze neregulile, ci să-l reducă la tăcere pe cel care le-a semnalat. După o anchetă disciplinară declanșată exclusiv pe baza articolelor mele de pe blog și a dezvăluirilor din presă, sancțiunea aplicată a fost maximă, destituirea din funcția publică. Instanțele naționale au validat această sancțiune, fără să analizeze concret afirmațiile mele și fără să verifice dacă nu cumva eram protejat de legislația privind avertizorii de integritate și de art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
La 15 noiembrie 2022, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a spus ceea ce justiția din țară a refuzat să vadă că destituirea mea a fost o ingerință disproporționată în libertatea de exprimare și că dezvăluirile mele priveau chestiuni evidente de interes public – modul în care sunt gestionate fondurile agricole, numirile în funcții și recrutarea în APIA. Curtea a constatat că instanțele din România nu au pus în balanță interesul public al informațiilor cu eventualul prejudiciu de imagine, nu au analizat statutul meu de avertizor de integritate în lumina Legii nr. 571/2004 și au ignorat jurisprudența CEDO privind protecția celor care semnalează încălcări ale legii în interiorul instituțiilor publice.
Despăgubirile acordate de Curte de 7.500 de euro pentru prejudiciul moral și cheltuielile de judecată nu au fost pentru mine o victorie financiară, ci o confirmare a faptului că nu am greșit atunci când am ales să pun interesul public deasupra confortului personal. Am spus, într-un interviu din 2022, că „nu se mai moare ca pe vremuri atunci când lupți pentru aflarea adevărului”. Rămân la aceeași idee. Nu am murit, deși am pierdut funcția, veniturile familiei au scăzut, scandalul a intrat în casă, iar etichetele puse de sistem m-au urmărit ani de zile. Dar adevărul juridic a fost stabilit.
Avertizarea de integritate nu este răzbunare personală, nu este scandal, nu este ambiția unui funcționar frustrat. Conform Legii nr. 571/2004 și noii Legi nr. 361/2022 privind protecția avertizorilor în interes public, avertizarea este un demers făcut cu bună-credință pentru a apăra legalitatea, buna administrare a fondurilor publice, drepturile cetățenilor și buna funcționare a instituțiilor. România are, pe hârtie, un cadru legislativ avansat pentru protecția avertizorilor. În practică însă, mulți dintre cei care îndrăznesc să vorbească sunt în continuare izolați, sancționați, marginalizați. Cazul meu nu este o excepție, ci doar unul dintre dosarele ajunse până la Strasbourg.
Astăzi, când reportajul Recorder „Justiția capturată” a adus în fața publicului mărturii ale unor judecători și procurori despre mecanismele prin care dosarele de corupție sunt împinse spre prescriere sau achitare, discuția despre avertizare de integritate nu mai poate fi limitată la simpli funcționari.
Magistrați cu nume și funcții concrete, dar și magistrați care au ales anonimatul, descriu un sistem de influență, dependențe și complicități la vârful instanțelor. Faptul că aceste voci există arată că, în interiorul Justiției, conștiința profesională nu a murit. Faptul că ele sunt încă, numeric, prea puține arată însă dimensiunea fricii și a presiunilor.
O „justiție capturată” nu înseamnă doar câțiva șefi de instanță sau câteva nume sonore, ci un mecanism în care tăcerea celor onești devine combustibil pentru abuzurile celorlalți. Când majoritatea onestă este redusă la postura de spectator, independența justiției se transformă din garanție pentru cetățeni în privilegiu pentru rețele de influență. De aceea, discuția despre libertatea de exprimare a funcționarilor publici, inclusiv a magistraților, nu este un lux teoretic, ci o condiție de supraviețuire pentru statul de drept.
Jurisprudența CEDO arată limpede că salariații statului de la funcționari la judecători au nu doar dreptul, ci și o anumită obligație morală de a denunța nereguli grave care afectează interesul public, mai ales atunci când mecanismele interne de control nu funcționează. În cauza mea, Curtea a reținut, printre altele, că am încercat mai întâi să folosesc canalele interne, că informațiile divulgate priveau chestiuni de interes public major și că sancțiunea aplicată a fost excesivă în raport cu scopul invocat de autorități. Aceleași principii se aplică, mutatis mutandis, și celor care poartă roba. Libertatea lor de exprimare nu este un capriciu, ci o garanție pentru societate că abuzul nu este acoperit cu tăcere.
Nu le cer nimănui să repete traseul meu, să îndure aceleași pierderi sau să meargă până la Strasbourg. Fiecare om își cunoaște propriile limite, propriile responsabilități familiale, propriile vulnerabilități. Fără oameni dispuși să își asume un cost personal pentru interesul public, niciun text de lege fie el și Convenția Europeană a Drepturilor Omului sau Declarația Universală nu va schimba, de unul singur, un sistem discreționar în unul democratic.Pentru cei care lucrează în instituții ale statului inclusiv în sistemul judiciar, mesajul meu, ca avertizor de integritate care a trecut prin toate treptele unei represalii și a ajuns, în final, la o hotărâre CEDO favorabilă, este simplu: nu confundați loialitatea față de instituție cu loialitatea față de abuz. Loialitatea legitimă este față de lege, față de drepturile omului, față de cetățenii pe care îi deserviți. Restul este doar oportunism travestit în „disciplina sistemului”.
Când am ales să vorbesc, am știut că îmi risc cariera și liniștea familiei. Ceea ce nu am știut atunci, dar știu astăzi, este că tăcerea m-ar fi costat mult mai mult, propria conștiință. De aceea îmi asum public, și în această zi simbolică, fraza pe care am spus-o și în 2022. Nu se mai moare ca pe vremuri atunci când lupți pentru aflarea adevărului!. Se suferă, se pierde, se coboară, dar tocmai această suferință, asumată în interes public, este cea care face posibilă, în timp, transformarea unei societăți.
Dacă hotărârea Poienaru împotriva României va rămâne doar un PDF uitat pe site-ul CEDO sau în Monitorul Oficial, atunci tot drumul acesta va fi, în bună măsură, irosit.Dacă însă ea va fi înțeleasă ca un precedent care apără libertatea de exprimare a celor care semnalează nereguli, inclusiv în justiție, atunci sacrificiul personal își găsește sensul. Nu am căutat niciodată să devin simbol. Am vrut doar ca, în fața unui sistem discreționar, să nu fiu complice prin tăcere. Restul îl las în seama celor care, în fiecare zi, decid dacă drepturile omului sunt o temă de discurs sau o realitate trăită în sala de judecată, în biroul unui funcționar, în viața concretă a oamenilor pe care statul ar trebui să-i servească, nu să-i îngenuncheze.
În timp ce Guvernul condus de Ilie Bolojan vorbește despre reducerea aparatului administrativ și despre o reformă reală a statului, în unele instituții ale subordonaților săi se întâmplă exact contrariul. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), instituție care gestionează miliarde de euro din fondurile comunitare destinate fermierilor, pare să fi transformat reforma administrativă într-o operațiune de creștere salarială mascată, invocând „deblocarea” unei legi care, în esență, trebuia să eficientizeze activitatea, nu să o îngreuneze.
Un document intern, semnat de directorul general Gabriela Nicoleta Andrei, informează personalul că „situația punerii în aplicare a Legii nr. 314/2024 a fost deblocată” și că urmează „concretizarea etapelor necesare pentru aplicare”. Mesajul, aparent banal, ascunde însă o realitate administrativă mai complexă. Legea 314/2024 aprobă reorganizarea instituțiilor din subordinea Ministerului Agriculturii, însă la APIA această „deblocare” înseamnă transformarea unor funcții de conducere inferioare — precum „șef birou” — în funcții superioare, de „șef serviciu”, fără o justificare obiectivă a nevoii administrative.
Cu alte cuvinte, în timp ce premierul vorbește despre comasări de direcții și reducerea funcțiilor de conducere, APIA pare să aplice o reformă inversă, sporind numărul și importanța acestora. Pretextul este că agenția gestionează fonduri europene și ar necesita „personal de înaltă calificare”, dar în realitate, aceste transformări înseamnă doar creșteri salariale semnificative. Potrivit datelor publice, salariul unui șef birou la APIA a ajuns în martie 2024 la aproximativ 12.520 lei brut, iar cel al unui șef serviciu depășește deja 14.000 lei, în baza OUG 128/2023.
Această ordonanță, adoptată la sfârșitul anului trecut, a introdus grile salariale speciale pentru anumite funcții de conducere și a permis ministerelor și agențiilor să aplice „în mod etapizat” aceste majorări. APIA a profitat rapid de acest cadru legal, fără a demonstra însă că a îmbunătățit performanța administrativă sau calitatea serviciilor oferite fermierilor. Dimpotrivă, multe centre județene continuă să funcționeze cu scheme supradimensionate, cu dublări de funcții și cu o birocratizare excesivă a controalelor și plăților.
Prin Legea 314/2024, Ministerul Agriculturii ar fi trebuit să simplifice structura APIA și să elimine suprapunerile. În practică, s-a făcut exact opusul. S-au redefinit funcțiile, s-au creat noi niveluri de conducere și s-au consolidat privilegii salariale. Această metodă, perfidă dar legală la prima vedere, contrazice spiritul reformei administrative promovat de actualul guvern. În loc de raționalizare, avem cosmetizare, în loc de reducerea ierarhiei, avem o inflație de funcții.
Transformarea unui post de „șef birou” în „șef serviciu” nu este un simplu artificiu terminologic. Ea presupune o modificare în statul de funcții, o creștere de rang și de responsabilitate, dar și o diferență salarială consistentă. Legea și Codul administrativ cer ca asemenea transformări să se facă doar atunci când există o justificare reală, un volum crescut de activitate și o structură aprobată de ANFP. În absența acestor condiții, o astfel de reîncadrare poate fi considerată nelegală și chiar abuzivă.
Dincolo de aspectul formal, rămâne o întrebare de fond. Cui folosește această „deblocare” și ce efect are asupra fermierilor? În niciun caz nu simplifică birocrația, nu reduce timpul de procesare a cererilor și nu aduce transparență în modul de gestionare a fondurilor FEGA și FEADR. Dimpotrivă, crește presiunea bugetară și distorsionează echitatea între funcționari. În timp ce inspectorii de teren, spre exemplu, rămân cu aceleași salarii și responsabilități, structurile de conducere își consolidează privilegiile.
Ca avertizor de integritate și fost funcționar public, consider că asemenea practici ar trebui supuse unei analize riguroase din partea Curții de Conturi, ANFP și Ministerului Finanțelor. Dacă transformările de posturi și majorările salariale s-au făcut fără respectarea criteriilor legale — fără aviz ANFP, fără reorganizare reală și fără o justificare obiectivă a nevoii instituționale — ele pot fi contestate și chiar invalidate. Într-un eventual litigiu, se poate ridica inclusiv o excepție de neconstituționalitate privind modul în care OUG 128/2023 și Legea 314/2024 sunt aplicate discreționar, încălcând principiul egalității de tratament și al eficienței administrative.
Guvernul promite o administrație suplă și meritocratică, dar permite unor instituții ca APIA să-și perpetueze birocrația sub pretextul gestionării fondurilor europene. Reforma adevărată nu se face prin creșteri salariale mascate și titulaturi umflate, ci prin reducerea ineficienței, eliminarea politizării și recompensarea competenței reale. Cât timp Legea 314/2024 devine instrumentul de autoprotecție al unor structuri care ar fi trebuit restructurate, România va continua să trăiască paradoxul unei administrații care se reformează doar pe hârtie, dar care în realitate se îngrașă din banii contribuabililor și ai Uniunii Europene.
2 octombrie 2025 a adus, la Tribunalul Maramureș, două soluții pe fond (nr. 921/2025 și 922/2025) în favoarea lui Codrea Vasile, tatăl Mariei Iuga. Instanța a anulat acte administrative emise de APIA – Centrul Județean Maramureș pentru campaniile 2011–2012 și 2013–2014 (decizii de plată cu reduceri/sancțiuni și procese-verbale de stabilire a creanțelor), a respins capetele de cerere nepotrivite (scuze publice, daune morale), dar a obligat instituția la cheltuieli de judecată semnificative: 10.756 lei în primul dosar și 13.204 lei în al doilea, plus sume punctuale între părțile chemate personal. Dincolo de cifre, mesajul e simplu. Când actele administrative se fac pe scurtătură, legea le oprește.
Scriu asta fără să atac instituțiile. Dimpotrivă o instituție sănătoasă nu se teme de verificare, de reguli, de control. Aceste două hotărâri sunt dovada că justiția din România nu e de carton. Când ai răbdare, probe și nervi de oțel, dreptatea își găsește drumul. Și da, cred că aceste soluții sunt necesare nu doar pentru reclamant, ci pentru oricine a simțit pe pielea lui cum procedura devine uneori paravan pentru abuz.
Aici se leagă povestea Mariei Iuga. În 2016, după o evaluare cu „nesatisfăcător” semnată de Țiple Liliana Cristina, șefa Biroului APIA – Centrul Local Sighetu Marmației, Maria a fost dată afară. N-a plecat capul. A mers în instanță, a adunat documente, a rezistat. Curtea de Apel Cluj, în mai 2018, i-a dat dreptate. A anulat raportul de evaluare, a dispus reintegrarea și plata salariilor de la data destituirii. Presa a documentat atunci contextul mai larg, constatări ale ANI privind conflicte administrative la Țiple Liliana Cristina și la Ioan Urs (director al APIA Maramureș la acel moment), respectiv trimiterea în judecată, de către DNA, a soțului lui Țiple într-o cauză privind obținerea pe nedrept a unor fonduri. Nu fac aici procesul cuiva. Spun doar că instituțiile de control au văzut destule cât să pună reflectorul pe practici îngrijorătoare. Iar instanțele au sancționat ceea ce s-a dovedit nelegal.
Pentru mine, cazul Maria Iuga nu e doar o victorie personală, e un manual de reziliență pentru funcționarii care refuză să-și vândă conștiința și pentru beneficiarii loviți de decizii discutabile. A arătat, în fapt, cum arată o luptă cinstită împotriva nedreptăților și cât de scump se plătește demnitatea în sistem. A arătat că poți să spui „nu” atunci când ți se cere să închizi ochii. A arătat că Țiple Liliana Cristina și Urs Ioan Florin nu sunt doar nume dintr-o organigramă, ci repere într-o discuție publică despre legalitate, integritate și responsabilitate în administrarea banilor europeni.
Cele două hotărâri pentru Codrea Vasile completează acest tablou. Pe de o parte, instanța a spus limpede că actele trebuie motivate, probele trebuie să stea în picioare, procedura trebuie respectată. Pe de altă parte, a delimitat corect. Justiția repară și corectează, nu transformă sala de judecată în tribuna scuzelor publice sau a răfuielilor personale. E o lecție pentru toți cei care gestionează fonduri FEGA/FEADR. Singura protecție reală este aplicarea strictă a regulilor, de la controlul pe teren până la decizia finală.
Mulți spun că a crede în justiție, după ani de termene, e naivitate. Eu cred că e combustibil. Nu pentru scandal, ci pentru ordine în stat, în instituții, în viețile oamenilor. Când un judecător spune „anulat”, nu câștigă un om și pierde altul. Câștigă statul de drept. Iar într-o țară unde „merge și-așa” încă bântuie hârtiile, fiecare anulare a unui act nelegal e un pas înainte pentru noi toți.
Pentru fermieri loviți de reduceri, sancțiuni și creanțe întemeiate precar, drumul există. Instanța verifică temeinicia și legalitatea, nu „semnătura” sau „funcția”. Pentru funcționarii împinși la margine cu evaluări folosite ca instrument de presiune, modelul Iuga arată că se poate. Pentru APIA și pentru orice instituție publică, miza e să rămână verticală atunci când apar întrebări, nu să se închidă în reflexe defensive.
Două hotărâri într-o zi. O victorie după șapte ani. Și aceeași idee care nu se clintește. Dreptatea nu e un moft, e infrastructura invizibilă a unei țări normale.
Mulțumesc, Maria Iuga, pentru încăpățânarea de a rămâne dreaptă. Felicitări, Codrea Vasile, pentru curajul de a merge până la capăt.
Câtă vreme vor exista oameni care nu cedează, justiția nu are voie să cedeze nici ea.
Astăzi, Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, își plânge Arhiepiscopul Major, Cardinalul Lucian, păstor al blândeții și al demnității, care și-a purtat întreaga viață misiunea cu simplitate evanghelică și tărie martirică.
Pentru mine, amintirea sa este legată de un moment de cumpănă, în martie 2002, la Ocna Mureș, când izbucnise conflictul dintre ortodocși și greco-catolici pe tema lăcașului de cult. Ușile bisericii erau ferecate, interiorul era ocupat de ortodocși, iar atmosfera era tensionată. Am amintit celor prezenți că mulți fuseseră elevi ai părinților mei și că violența nu are loc în comunitate. Când le-am spus că sunt botezat greco-catolic, că părinții mei nu au trecut niciodată la ortodocși și că la noi acasă se slujea în taină cu preoți abia ieșiți din închisorile comuniste, aduși de sora tatălui meu – sora Tereza –, liniștea s-a așternut peste cei adunați.
După acel episod, la Alba Iulia nu am fost primiți, însă la Blaj ușa ne-a fost deschisă. În fața Preasfințitului Lucian m-am prezentat simplu, ca nepot al sorei Tereza, și l-am numit „Părinte”. Un jurnalist m-a corectat, spunând că formula nu este cea oficială. Dar Preasfințitul Lucian, cu blândețea sa inconfundabilă, a spus: „Este corect, pentru că eu sunt Părinte.” Aceste cuvinte, rostite cu seninătate, mi-au rămas ca o pecete pentru toată viața.
Dar amintirea Cardinalului Lucian nu este doar personală. Ea se leagă de solidaritatea unei întregi generații care a înțeles să apere drepturile greco-catolicilor. În martie 2002, un apel deschis adresat Înalt Preasfințitului Arhiepiscop Ortodox de Alba Iulia, Andrei Andreicuț, semnat de mari personalități culturale și civice – Doina Cornea, Monica Macovei, Nicolae Balotă, Nicolae Breban, Lidia Bote Marino, Adrian Marino, Ion Pop, Viorica Lascu, Adrian Popescu, Mircea Toma, Ioan Mureșan, Ioan Făgețan, Aurel Pantea, Ion Moldovan, Antoniu Poienaru, Pr. Cristian Barta – spunea limpede:
„Cultivarea nedreptăţii este întotdeauna generatoare de tensiuni care denaturează relaţiile inter-umane şi contribuie la crearea unui climat de instabilitate. Nu credem că subminarea stabilităţii transilvane prin provocări şi nerespectarea drepturilor greco-catolicilor slujeşte intereselor naţiunii române. De aceea vă întrebăm, Înalt Preasfințite, de ce nu doriţi să fie linişte şi bună înţelegere la noi acasă?”
Cardinalul Lucian a fost atunci glasul echilibrului, al păcii și al adevărului. El a înțeles că mărturisirea credinței părinților nu este o revendicare formală, ci o datorie de conștiință. A apărat dreptul Bisericii Greco-Catolice cu fermitate, dar și cu blândețea unui păstor care știa că adevărata autoritate se naște din iubire.
Astăzi, când s-a mutat la Domnul, îi rămânem datori cu rugăciunea și cu fidelitatea față de credința pe care a apărat-o și a mărturisit-o. Pentru mine, el rămâne pentru totdeauna Părintele care, într-o clipă de neînțelegere, a rostit cel mai simplu și mai adevărat cuvânt: „Eu sunt Părinte.”
Dumnezeu să-l odihnească în pace pe Cardinalul Lucian, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică!
Noua conducere a APIA a debutat în primăvară cu promisiuni de transparență, dialog și stabilitate instituțională. În realitate, la primul test serios – o propunere structurată de reorganizare, formulată legal și argumentat în sprijinul eficientizării instituției – răspunsul APIA a fost steril, defensiv și birocratic. Nu doar că nu s-a răspuns punctual propunerilor, dar s-a invocat riscul pierderii acreditării și s-a transmis o poziție de tip „nu ține de competența noastră”, pasând totul către MADR. Este o formă de evitare a oricărei dezbateri reale pe conținut, o fugă de responsabilitate, în contradicție directă cu mesajele publice ale directoarei generale Gabriela Nicoleta Andrei.
Aceasta, în debutul său instituțional, se prezenta fermierilor cu mesaje de deschidere și respect față de munca din teren, promițând transparență și dialog. Acel ton s-a evaporat însă în momentul în care APIA a fost solicitată oficial să analizeze un proiect concret de reformă, redactat profesionist, structurat în baza Codului Administrativ și a regulamentelor europene în vigoare. Răspunsul APIA, semnat în numele conducerii, evită cu grijă orice asumare: invocă doar cadrul general legal, menționează Legea 52/2003 privind transparența decizională și citează riscurile teoretice pentru acreditare, fără să contrapună niciun argument tehnic, juridic sau managerial. Nu oferă nicio alternativă, nu propune un calendar, nu invită la dialog, nu creează spațiu pentru o dezbatere publică autentică. Tonul este de-a dreptul pasiv-agresiv, în completă opoziție cu ceea ce opinia publică a fost lăsată să creadă că urmează să se întâmple în mandatul actualei conduceri.
Am propus o reformă în sprijinul Guvernului Ilie Bolojan, tocmai pentru că înțeleg contextul economic în care ne aflăm: avem nevoie de restructurare, de tăierea risipei, de eficiență instituțională și de reducerea aparatului administrativ inutil. Nu e o vendetă personală, ci un demers legitim și profesionist în interes public. Reforma APIA pe care o susțin vizează simplificarea structurilor, comasarea funcțiilor, externalizarea serviciilor non-critice, limitarea mandatelor, concursuri reale cu arbitraj european, eliminarea conflictelor de interese și, mai ales, oprirea risipei din bugetul național și fondurile europene. Este o reformă gândită etapizat, compatibilă cu cerințele DG AGRI și perfect legală în temeiul Codului administrativ și al regulamentelor PAC 2023–2027. Nu este o distrugere, ci o reașezare pe principii de eficiență și transparență.
Am formulat acest proiect după o carieră profesională în APIA și după ce am câștigat un proces de referință la CEDO pentru apărarea avertizării publice în interes general. Cunosc din interior problemele acestei instituții, de la suprapunerea atribuțiilor, la promovările nejustificate și până la rețelele de influență care au înlocuit competența cu apartenența. Știu foarte bine cum au fost acordate stimulente salariale în mod inechitabil, cum s-au cosmetizat raportările prin aplicații IT menite să susțină plăți nejustificate către șefi care nu aveau nicio legătură cu măsurile FEADR. Am prezentat toate aceste fapte în articole anterioare, cu documente, și le susțin public, tocmai pentru că instituțiile competente pot și trebuie să le verifice.
Este de neînțeles cum o instituție care afirmă că e deschisă reformei răspunde sec și formal unei propuneri care are scopul de a sprijini guvernul în reducerea cheltuielilor bugetare și în modernizarea unei agenții esențiale pentru fermierii români. În loc de dialog, APIA a transmis o replică standard, cu citate din lege și avertismente privind riscurile presupuse, dar fără nicio disponibilitate reală de a analiza conținutul. Mai mult decât atât, reacția publică a directoarei generale în fața unui articol de presă care propunea reforme reale a fost una stupefiantă: a emis un comunicat în care califică drept „dezinformare” orice idee de proiect de reorganizare, confundând deliberat un articol de presă cu un act normativ oficial. E un gest de neînțelegere a democrației, a libertății presei și a spiritului reformei administrative.
Sunt convins că premierul Ilie Bolojan nu va rămâne indiferent la acest tip de autoapărare birocratică. Reforma APIA trebuie să fie tratată ca o prioritate guvernamentală, cu etape clare, audit extern, reacreditare europeană și cu un singur obiectiv: eficiență în cheltuirea banilor publici. Nu există nicio justificare pentru menținerea unei structuri supraponderale, alimentate de rețele de influență și de formule de promovare care ocolesc meritul. În calitate de cetățean, specialist, avertizor public și fost consilier superior în APIA, îmi păstrez dreptul și obligația de a semnala derapajele și de a susține profesional reformele de care administrația românească are nevoie. Dacă APIA nu este reformată radical acum, în acest moment politic favorabil, riscul nu este doar unul de ineficiență, ci de decredibilizare totală a unei agenții vitale pentru absorbția fondurilor europene.
Susțin reforma, susțin reducerea risipei, susțin curățenia. Am documentele, am expertiza și am buna-credință.
Mingea e la Guvern.
APIA entre l’image et la réforme
La nouvelle direction de l’APIA est arrivée ce printemps avec des promesses de transparence, de dialogue et de stabilité institutionnelle. En pratique, lors du premier test sérieux — une proposition structurée de réorganisation, rédigée légalement afin de rendre l’agence plus efficace — la réponse officielle a été stérile, défensive et bureaucratique. Non seulement l’APIA a évité de répondre au fond, mais elle a invoqué le risque de perdre l’accréditation et a renvoyé l’entière responsabilité au ministère de l’Agriculture. C’est une manière d’éluder tout véritable débat de fond — un refus d’assumer qui contredit la communication publique de la directrice générale, Gabriela Nicoleta Andrei.
Au début de son mandat, elle s’est adressée aux agriculteurs avec un discours d’ouverture et de respect, promettant transparence et dialogue. Ce ton s’est évanoui dès que l’APIA a été formellement saisie d’un plan concret de réforme fondé sur le Code administratif et la réglementation européenne en vigueur. La réponse, signée au nom de la direction, évite soigneusement tout engagement : elle se réfère au cadre légal général, à la loi sur la transparence et brandit — de manière théorique — des risques d’accréditation, sans offrir le moindre contre-argument technique, juridique ou managérial. Aucune alternative, aucun calendrier, aucune invitation au dialogue, aucun espace pour un débat public réel. Le ton est passif-agressif, en décalage avec ce que le public était en droit d’attendre de l’actuelle direction.
J’ai avancé cette réforme en appui au gouvernement d’Ilie Bolojan précisément parce que le contexte économique l’exige : restructuration, lutte contre le gaspillage, efficacité institutionnelle et allègement d’une administration devenue pesante. Il ne s’agit pas d’une vendetta personnelle, mais d’une démarche légitime et professionnelle d’intérêt général. La réforme de l’APIA que je soutiens vise la simplification des structures, la consolidation des fonctions, l’externalisation des services non essentiels, la limitation des mandats, de vrais concours avec regard européen, l’élimination des conflits d’intérêts et, surtout, l’arrêt du gaspillage de l’argent des contribuables roumains et des fonds européens. C’est une réforme progressive, compatible avec les exigences de la DG AGRI et parfaitement conforme au Code administratif et au cadre PAC 2023–2027. Ce n’est pas une démolition, mais une remise à plat fondée sur l’efficacité et la transparence.
J’ai rédigé ce projet après une carrière au sein de l’APIA et après avoir gagné une affaire emblématique devant la Cour européenne des droits de l’homme en défense de l’alerte éthique d’intérêt public. Je connais l’institution de l’intérieur : chevauchements de responsabilités, promotions non justifiées, réseaux d’influence remplaçant la compétence. Je sais aussi comment des primes ont été allouées de manière opaque et inégale, avec des rapports « lissés » par des outils informatiques destinés à justifier des paiements indus à des cadres sans lien avec les mesures FEADER. J’ai documenté ces points dans des articles antérieurs avec pièces à l’appui et je les maintiens publiquement pour que les autorités compétentes puissent — et doivent — vérifier. Je ne formule pas ici d’accusations pénales ; je demande un audit externe indépendant et la publication intégrale de tous les actes et accords encadrant ces primes.
Il est incompréhensible qu’une institution qui se dit ouverte à la réforme réponde de façon plate et formelle à une proposition conçue pour aider le gouvernement à réduire le gaspillage budgétaire et à moderniser une agence clé pour les agriculteurs roumains. Au lieu d’un dialogue, l’APIA envoie une lettre standard, citations légales à l’appui et avertissements hypothétiques, sans aucune volonté réelle d’examiner le contenu. Plus grave, la réaction publique de la directrice générale à un article de presse proposant des réformes concrètes a été de qualifier toute idée de réorganisation de « fake news », confondant un article journalistique avec un acte juridique officiel. C’est une méconnaissance de la démocratie, de la liberté de la presse et de l’esprit même de la réforme administrative.
Je suis convaincu que le Premier ministre Ilie Bolojan ne se satisfera pas de cette autodéfense bureaucratique. La réforme de l’APIA doit devenir une priorité gouvernementale, avec étapes claires, audit externe, réaccréditation européenne et un seul objectif : l’efficacité dans l’usage de l’argent public. Rien ne justifie le maintien d’une structure hypertrophiée, nourrie par des réseaux d’influence et des modalités de promotion contournant le mérite. En tant que citoyen, spécialiste, lanceur d’alerte d’intérêt général et ancien conseiller supérieur au sein de l’APIA, je conserve le droit et le devoir de signaler les dérives et de soutenir professionnellement les réformes dont l’administration roumaine a besoin. Si l’APIA n’est pas réformée maintenant, dans une fenêtre politique propice, le risque n’est pas seulement l’inefficacité mais la perte de crédibilité d’une agence essentielle à l’absorption des fonds européens.
Je soutiens la réforme. Je soutiens la réduction du gaspillage. Je soutiens le grand ménage. J’ai les documents, l’expertise et la bonne foi.
La balle est dans le camp du Gouvernement.
În toamna lui 2013, o firmă românească controlată de un cetățean italian cu domiciliu în Monaco vinde aproape 290,41 hectare de teren arabil la Nana către fiica președintelui în funcție, printr-un credit ipotecar acordat de banca statului. La scurt timp, întreaga suprafață este arendată unei companii nou-înființate, care solicită subvenții APIA. Un an mai târziu, Parchetul pune sechestru pe zeci de loturi din aceeași masă funciară; în 2022, cauza se prescrie, iar o parte din sechestre se ridică. Între timp, vehiculele comerciale implicate intră în lichidare sau faliment. Documentele din dosar și cronologia ridică întrebarea dacă am asistat la un montaj imobiliar cu potențială spălare de bani transfrontalieră și/sau la utilizarea necuvenită a fondurilor UE?
Cronologia pe documente
aug.–sept. 2013: CEC Bank primește, aprobă (în câteva zile) și încheie contractul de credit ipotecar (~1,3 mil. EUR) pentru cumpărarea a ~290,41 ha. Beneficiar: Ioana Băsescu. Garanția principală: terenul achiziționat.[1]
sept.–nov. 2013: SC BERFIGE SRL – societate imobiliară din București, controlată de Fioravante Bertola – vinde ~290,41 ha către Ioana Băsescu (contract în copie: 2.904.101 mp).[2]
oct. 2013: se înființează Agro Green Nana SRL și preia prin arendă suprafața de ~290 ha de la Ioana Băsescu.[3]
2014: Agro Green Nana declară la APIA 290,41 ha (bloc fizic 67) și solicită plăți pe schemele de suprafață; există indicii privind plata avansului.[4]
2014: Parchetul instituie sechestru asigurător pe loturi din masa de 290 ha; în cel puțin 30 de Cărți Funciare din OCPI Călărași se notează sechestru și ulterioare litigii.[5]
2016: în Franța, la societatea imobiliară CASTEL MONTE CARLO (legată de Bertola) este numit un administrator provizoriu, semn de contencios/insolvență în gestiune.[6]
2022: în dosarul „Nana” intervine prescripția; instanțe ridică sechestre pe mai multe loturi din perimetru.[7]
2023: Agro Green Nana SRL intră în faliment (procedură simplificată).[8]
Actorii și urmele în registre
Fioravante Bertola – cetățean italian, domiciliu în Monaco; numele apare în bazele Offshore Leaks publicate de ICIJ. Această mențiune NU echivalează cu vinovăție, dar indică legături cu vehicule offshore.
SC BERFIGE SRL (RO) – imobiliare; sediu în București (Str. Erou George Stanciu 3, bl. V90, sc.3, et.7, ap.86). După tranzacție, societatea intră în lichidare în România.
Ioana Băsescu – cumpără ~290,41 ha cu finanțare CEC; pe multe parcele se notează sechestru în CF; după 2022, pe unele loturi se ridică sechestrul.
Agro Green Nana SRL – înființată în 2013, arendează întregul perimetru; solicită subvenții APIA; în 2023 intră în faliment.
CASTEL MONTE CARLO (FR) – societate civilă imobiliară; istoric de măsuri provizorii în 2016; statusul ulterior necesită confirmare din registrul francez/BODACC.
„Coincidențele” care cer răspuns
- Sincronizarea creditului CEC cu tranzacția și apariția Agro Green Nana sugerează un aranjament pregătit din timp și un canal decizional bancar accelerat.
- Structura garanțiilor ipotecare ridică întrebări privind acoperirea integrală a expunerii băncii de stat.
- Lanțul de posesie și cadastru: existența a zeci de CF-uri pe perimetrul de 290 ha indică parcelare și posibilă circulație pe bucăți după ridicarea sechestrului.
- Legături transfrontaliere ale vânzătorului (Monaco/Franța/offshore) și lichidarea rapidă a vehiculului din România.
- Bani UE: solicitările de plată APIA pe terenuri ulterioar sechestrate pot intra în sfera protecției intereselor financiare ale Uniunii (PIF).
Competențe instituționale
EPPO (Parchetul European) are competență dacă există prejudiciu asupra bugetului UE (fraudă cu subvenții, spălare a produsului acestor infracțiuni). OLAF/DLAF pot deschide verificări administrative pe plăți APIA, iar DNA rămâne competent pentru corupție/abuz la nivel național; ONPCSB și parchetele pentru spălare de bani fără componentă PIF.
Ce trebuie verificat (FOIA/solicitări oficiale)
- Dosarul de credit CEC (nota de aprobare, garanții, evaluări, comitete de risc).
- Registrul Comerțului (RO): dosarul de lichidare al BERFIGE SRL (bilanț de lichidare și distribuție).
- RCS/BODACC (FR): istoricul CASTEL MONTE CARLO (eventual radiere/lichidare cu dată certă).
- OCPI Călărași- lista completă a CF-urilor pentru cele 290 ha + istoricul înscrierilor (sechestru/radiere/vânzări).
- APIA- extrase de plăți 2014–2015 pentru Agro Green Nana (SAPS/alte scheme, IBAN beneficiar).
- ECRIS-hotărârile 2021–2023 privind menținerea sechestrului, prescripție și ridicare.
Diagramă – traseul firmelor, banilor și actelor
Drept la replică și notă legală
Acest material se bazează pe documente publice, hotărâri consultate și acte prezentate mai sus. Mențiunile privind persoane și companii sunt prezentate ca fapte sau întrebări legitime de interes public, fără concluzii definitive de vinovăție. Orice persoană sau instituție menționată are drept de replică, pe care îl voi publica integral.
Note :
- CEC Bank – cerere 30.08.2013; aprobare 06.09; contract 09.09; condițiile exacte de creditare se cer oficial.
- Contract vânzare-cumpărare: extras în imaginea de mai sus (2.904.101 mp ≈ 290,41 ha).
- Agro Green Nana SRL – înființare 2013; arendă integrală 290 ha.
- APIA 2014 – declarație de suprafață pe 290,41 ha (bloc fizic 67); confruntă cu extrasele de plată.
- OCPI Călărași – minim 30 CF cu notări de sechestru și litigii; a se anexa lista completă la solicitare.
- CASTEL MONTE CARLO (FR) – verificare în RCS/BODACC pentru confirmarea statutului final.
- Prescripție 2022 & ridicări de sechestre – hotărâri consultabile în ECRIS.
- Faliment Agro Green Nana – portalul instanțelor/BUC; a se atașa copia sentinței.
Reproducerea este liberă cu citarea sursei.
Domnule prim-ministru, Ilie Bolojan,
În calitatea mea de avertizor de integritate, cetățean responsabil și profesionist cu o cunoaștere profundă a funcționării interne a Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), am semnalat în repetate rânduri necesitatea unei reforme reale a acestei instituții. Am transmis un set detaliat de observații și un proiect complet de hotărâre de guvern menit să asigure eficiență bugetară și administrativă. Cu toate acestea, nu am primit niciun răspuns, nicio reacție, nicio confirmare că propunerile mele sunt luate în considerare.
Imaginea unui inspector APIA care acceptă fără reținere ospitalitatea unui fermier controlat — o scenă devenită simbol al corupției endemice — nu este o anomalie, ci pare a fi o practică larg răspândită. Aceasta reflectă o cultură instituțională profund viciată, marcată de complicitate și lipsă de integritate morală. APIA, concepută ca un pilon al guvernanței europene, pare a se fi transformat într-un mecanism care facilitează deturnarea fondurilor publice către interese private.
Domnule prim-ministru, aveți la dispoziție toate instrumentele necesare pentru a trece de la discursul despre eficiență administrativă la acțiuni concrete. Vă solicit să cereți Corpului dumneavoastră de control să investigheze centrele județene APIA, în special controalele efectuate pe pășuni alpine, de deal, fânețe și alte terenuri agricole care atrag fonduri FEGA și FEADR. Este imperativ să fie verificat traseul unor posibile mite, de la fermier la inspector, de la inspector la șeful de serviciu, apoi la directorul executiv și, în unele cazuri, până la nivel de director general. Trebuie clarificat câți inspectori efectuează controale reale în teren, câți lucrează doar din birou și câți primesc suplimente salariale nejustificate, fără a servi interesul public.
Declarațiile de avere și interese ale angajaților APIA trebuie corelate cu stilul lor de viață și cu patrimoniul acumulat. De la ceasuri de lux, autoturisme scumpe și proprietăți în marile orașe, până la presupuse „cedări de folosință” fictive sau angajarea rudelor în funcții paralele, toate aceste aspecte trebuie investigate. Este esențial să se stabilească cine a facilitat ascensiunea unor cariere bazate nu pe competență, ci pe relații și obediență.
După realizarea unui audit național al acestor practici, vă îndemn să sesizați Parchetul General, Direcția Națională Anticorupție, DIICOT, dacă este cazul, și, în mod special, Procurorul European (EPPO), având în vedere că fondurile europene sunt în joc. România are obligația legală de a proteja aceste resurse nu doar prin documente și formalități, ci prin măsuri concrete, care să includă demiteri și sancțiuni. Rapoartele OLAF, investigațiile jurnalistice și semnalările avertizorilor de integritate indică fără echivoc faptul că, în multe județe, APIA funcționează ca o rețea de favoruri, cu directori numiți pe criterii politice, inspectori promovați prin relații și fonduri direcționate către ferme conectate la rețele de partid sau de familie.
Este timpul ca acest sistem viciat să fie destructurat. Reformele nu pot fi limitate la ordonanțe de urgență sau schimbări birocratice; ele cer voință politică fermă, verificări riguroase în teren și sancțiuni publice exemplare. În absența acestor măsuri, inspectorii corupți vor continua să profite de fondurile europene, în timp ce fermierii onești sunt supuși unor controale arbitrare, iar contribuabilul rămâne, ca de obicei, principalul păgubit.
Aștept în continuare un răspuns la propunerea mea de restructurare a APIA. Până atunci, sper ca imaginea inspectorului care se înfruptă fără scrupule din banii publici să vă convingă mai mult decât toate documentele pe care vi le-am transmis.
Articolul de față, urmărește să scoată la lumină o realitate tulburătoare din administrația agricolă românească, promovări fulminante, mobilitate instituțională suspectă și relații bazate exclusiv pe influență și nepotism, sub masca unei false meritocrații. Este vorba despre un sistem în care competența este înlocuită de relații personale și politice, iar traseele profesionale sunt croite exclusiv prin conexiuni obscure în instituții publice esențiale precum Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) și Agenția Națională pentru Zootehnie (ANZ).
Am documentat cazuri concrete, în care promovările accelerate în structurile agricole de stat s-au realizat în absența unor merite profesionale reale. Funcționari publici cu trasee instituționale sinuoase, dar cu legături solide în mediul politic și familial, au fost plasați în funcții de conducere fără o minimă justificare legată de performanță sau rezultate. Astfel de numiri sfidează orice logică administrativă și reflectă un model instituțional bazat pe arbitrariu și obediență, nu pe competență și integritate.
Fenomenul este dublat de apariția unor personaje apropiate de centre de putere politică, infiltrate în funcții cheie în cadrul sistemului public agricol. Aceste persoane beneficiază de acumulări rapide de bunuri, de avansări inexplicabile și de o protecție instituțională care le plasează deasupra legii și a oricărei evaluări obiective. Observăm un mecanism informal și profund corupt care subminează principiile de transparență, echitate și meritocrație în administrația publică.
În acest context, propunerea lui Ilie Bolojan de a suspenda temporar transferurile și detașările în instituțiile publice poate fi considerată o recunoaștere tacită a problemelor sistemice. Însă, fără un cadru normativ clar de evaluare a performanței și fără un sistem eficient de protejare a funcționarilor onești, asemenea măsuri riscă să fie doar gesturi de fațadă.
Din propria experiență, ca avertizor de integritate și cetățean activ în demascarea acestor abuzuri, am văzut cum funcționarii fără „spate” politic sunt marginalizați, hărțuiți sau eliminați profesional, chiar și atunci când au câștigat în instanță dreptul la reabilitare. Cererile lor legitime de transfer sau reintegrare sunt refuzate prin interpretări abuzive ale regulamentelor, în timp ce alții sunt mutați sau promovați discreționar, fără nicio justificare.
Apostolii APIA nu sunt apostoli ai meritocrației și nici ai integrității morale, ci apostoli ai influenței, pilelor și relațiilor obscure care compromit funcționarea instituțiilor publice și afectează direct interesele fermierilor și ale contribuabililor.
Este momentul ca autoritățile statului să acționeze ferm, cu transparență și responsabilitate, pentru eliminarea acestor practici corupte și restabilirea unei administrații agricole întemeiate pe competență și merit autentic.
Într-o administrație publică care își revendică meritocrația și neutralitatea politică, ascensiunea domnului Irimescu Traian la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Vâlcea rămâne un exemplu discutabil de promovare accelerată, dublată de opacitate administrativă și suspiciuni rezonabile privind influențele familiale. Acesta este fratele fostului ministru al Agriculturii, Irimescu Achim, cu influență majoră în structurile cheie din agricultură, atât în plan național cât și european.
Într-un interviu acordat presei agricole pe 7 noiembrie 2016, Achim Irimescu declara explicit că are „doi frați juriști și o soră fără facultate”, precizând totodată că își petrecea frecvent vacanțele la Vaideeni, în județul Vâlcea, localitatea de baștină. Traian Irimescu este unul dintre acești frați – identificabil prin nume, profesie și proveniență – și se afla, chiar în anul interviului, în plin proces de promovare în cadrul APIA, ajuns deja consilier asistent după doar doi ani de la angajare. Traiectoria sa administrativă merită o atenție detaliată: în 2014, la vârsta de 58 de ani, este angajat la APIA Vâlcea pe postul de consilier debutant, venind din zona privată, de la firma Digital Cable Systems SRL. Doi ani mai târziu, în 2016, este promovat consilier asistent. În 2019 urmează o altă avansare, în funcția de consilier principal, iar în 2022 este numit consilier superior.
Această evoluție contrazice standardele obișnuite de promovare în funcția publică, care impun stagii minime și criterii clare de competență profesională. Din punct de vedere legal, avansările trebuie susținute de evaluări, concursuri și justificări administrative transparente. În cazul de față, nu există nicio mențiune publică privind aceste etape sau existența unor concursuri reale pentru ocuparea funcțiilor.
Mai grav, în anul 2022, când este deja numit consilier superior, Traian Irimescu nu are declarația de avere și interese publicată pe site-ul APIA, așa cum impune legea. Documentele apar doar pe site-ul vechi al Agenției Naționale de Integritate, ceea ce sugerează un posibil acord tacit între funcționar și instituție pentru a omite această obligație legală de transparență. În cuprinsul declarației de avere, la secțiunea „Clădiri”, domnul Irimescu figurează ca moștenitor în cotă de 1/4 al unei case de locuit de 77 mp în Vaideeni, împreună cu Irimescu Achim, Uba Gabriela și Gruia Iuliana. Existența acestei coproprietăți imobiliare, atestată oficial, întărește natura relației de familie între titularul funcției de ministru și beneficiarul ascensiunii administrative din APIA.
Tot în 2022, în contextul vârstei de peste 65 de ani, CNSAS emite o adeverință (nr. 7808/25.10.2023) care confirmă că domnul Traian Irimescu nu a fost lucrător sau colaborator al fostei Securități. Această verificare este, potrivit art. 465 lit. k din Codul administrativ, obligatorie pentru funcționarii publici care continuă activitatea după pensionare. Faptul că ea a fost emisă indică clar că raportul de serviciu al acestuia a fost prelungit administrativ după împlinirea vârstei standard de pensionare.
Apariția unui comentariu anonim pe blogul personal în iulie 2025, care sugerează că domnul Irimescu frecventa rar serviciul și ar fi beneficiat de favoruri neoficiale, întărește percepția publică deja consolidată de lipsa de transparență și de ascensiunea bruscă a acestuia. În răspunsul meu, am menționat, fără echivoc, că promovarea sa a fost facilitată în epoca în care fratele său deținea funcții de conducere în MADR, iar Adrian Pintea – susținut la rândul său de Achim Irimescu – i-ar fi fost aliat în cariera instituțională.
Într-un stat de drept, astfel de situații nu pot fi ignorate. Este dreptul publicului să afle cine a semnat prelungirea activității după 65 de ani, daca a cumulat sau nu domnul Irimescu salariul cu pensia în perioada 2022–2025, daca au fost respectate toate condițiile legale privind promovarea și ocuparea funcțiilor publice în acest caz si de ce APIA Vâlcea nu a publicat declarațiile de avere și interese în mod legal?
În absența unui răspuns ferm și transparent din partea APIA, ANFP sau MADR, cazul rămâne emblematic pentru infiltrarea relațiilor de familie în mecanismul funcției publice. O investigație administrativă riguroasă ar trebui să clarifice dacă în această carieră s-au respectat toate normele legale sau dacă avem de-a face, încă o dată, cu o administrare duplicitară, în care influențele personale cântăresc mai mult decât legea și competența.
Numirea Gabrielei Nicoleta Andrei în funcția de director general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reprezintă încă un episod nefericit în lunga serie a politizării și capturării instituționale din România. Fără concursuri sau transparență, Andrei a parcurs rapid traseul profesional de la șef birou juridic la firma de jocuri de noroc Alpha Games SRL („păcănele”), apoi consilier local la comuna Hotarele, județul Giurgiu, până la poziția de director general APIA, propulsată politic și prin transferuri succesive. Toate informațiile prezentate provin exclusiv din declarațiile de avere si interese, fapt care, probabil, surprinde actuala directoare, ce pare să manifeste o suspiciune exagerată față de toți de când ocupă această funcție publică.
În mod deloc surprinzător, CV-ul actualei directoare APIA lipsește ostentativ de pe pagina oficială a instituției, ca o formă discretă de a evita întrebări incomode privind competențele și traseul profesional, fiind singurul director general din APIA aflat în această situație.
Recent, am publicat două articole prin care, ca fost consilier superior în APIA și câștigător al procesului Poienaru vs România la CEDO, am propus soluții concrete și radicale pentru reforma și eficientizarea instituției, măsuri menite să elimine suprapunerea atribuțiilor, nepotismul, clientelismul politic și risipa fondurilor publice.
În loc să analizeze în mod profesionist aceste soluții și să le integreze într-o dezbatere constructivă la nivelul APIA, Gabriela Nicoleta Andrei a ales să reacționeze într-un mod abject și defensiv. Directoarea generală a transmis tuturor centrelor județene și locale o circulară în care îi instruiește pe funcționarii publici, prin ample citate din Codul Administrativ, cum să-și delimiteze „opiniile personale” de „pozițiile oficiale” ale APIA. Documentul nu propune nicio soluție reală pentru rezolvarea problemelor grave ale instituției, ci indică doar o preocupare exagerată pentru imaginea proprie și controlul discursului public al angajaților, semănând mai degrabă cu o încercare de intimidare voalată.
Ulterior, directoarea generală APIA emite un comunicat stupefiant, pe care îl redau integral aici, pentru ca publicul și decidenții politici să observe clar abordarea acesteia față de critica obiectivă și propunerile argumentate profesional:
„Față de apariția și propagarea în spațiul public a unui text prezentat drept un proiect de hotărâre inițiat de Guvernul României privind reorganizarea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), care, în fapt, reprezintă o știre falsă, ce conține informații neadevărate, alarmiste și profund denigratoare la adresa instituției noastre, conducerea instituției aduce prompt și ferm următoarele precizări:
Nu există niciun proiect de act normativ aflat în lucru, în avizare sau în consultare publică, care să prevadă „reorganizarea APIA”.Aceste informații nu au nicio bază legală, nu provin din surse oficiale și reprezintă un caz evident de dezinformare publică.
Vă mulțumesc!
Gabriela Nicoleta ANDREI, Director general”
Acest comunicat este o demonstrație clară a incapacității de înțelegere a mecanismelor democratice elementare și a libertății presei. Un articol de presă, chiar și unul cu propuneri precise, nu se confundă cu un act normativ și nici nu pretinde a fi un proiect oficial de lege sau hotărâre de guvern. Reacția defensivă, neprofesionistă și exagerată a directoarei APIA nu face altceva decât să arate lipsa totală de experiență managerială și administrativă.
Într-un context economic complicat în care noul guvern condus de Ilie Bolojan propune ajustări și reforme dure pentru echilibrarea economiei și eficientizarea instituțiilor publice, comportamentul doamnei Andrei este cu atât mai nepotrivit. Funcționarii APIA, presa, societatea civilă și guvernul au nevoie de transparență și profesionalism, nu de instrucțiuni bizare și comunicări panicarde despre „fake news”.
Reforma APIA trebuie să fie profundă și reală, cu reduceri structurale, externalizări obiective, eliminarea nepotismului și concursuri reale, cu participarea Comisiei Europene. Aceste lucruri au fost clar și explicit propuse în articolele mele, care nu sunt altceva decât un apel responsabil și fundamentat profesional la acțiune concretă.
Guvernul României, condus de Ilie Bolojan, trebuie să decidă urgent dacă dorește menținerea actualei stări de fapt dominată de politizare, nepotism și lipsă de transparență sau să implementeze rapid măsurile pentru reformarea radicală și eficientizarea APIA.
Între timp, poate că directoarea Gabriela Nicoleta Andrei va reflecta serios la rolul ei instituțional și va înțelege că problemele reale ale APIA nu pot fi rezolvate prin intimidări și comunicate absurde, ci prin dialog real și profesional cu cei care doresc binele acestei instituții fundamentale pentru agricultura românească.
From “slot machines” to the leadership of APIA, or how to mistake an article for a draft law
The appointment of Gabriela Nicoleta Andrei as General Director of the Agency for Payments and Intervention in Agriculture (APIA) marks yet another unfortunate episode in Romania’s long-running saga of politicization and institutional capture. With no public competition or transparency, Andrei has quickly moved from head of legal affairs at the gambling company Alpha Games SRL (“slot machines”), to local councilor in the commune of Hotarele (Giurgiu County), and finally to General Director of APIA — politically propelled and advanced through successive transfers. All the information presented comes exclusively from statements of assets and interests a fact that likely surprises the current director, who seems to display exaggerated suspicion toward everyone since taking on this public role.
Unsurprisingly, the current APIA director’s CV is conspicuously absent from the official website, seemingly to avoid uncomfortable questions about her qualifications and career path. She is the only APIA general director in this situation.
Recently, I published two articles, as a former APIA senior advisor and winner of the Poienaru vs. Romania case at the European Court of Human Rights (ECHR), in which I proposed concrete and radical solutions for reforming and streamlining the agency measures intended to eliminate overlapping duties, nepotism, political clientelism, and wasteful spending.
Instead of professionally analyzing these proposals and incorporating them into a constructive debate at APIA, Gabriela Nicoleta Andrei chose to respond in a vile and defensive manner. She issued a circular to all county and local APIA centers instructing public servants, through lengthy quotations from the Administrative Code, how to separate “personal opinions” from “official APIA positions.” The document offers no real solutions to the serious institutional problems but reflects an exaggerated concern for personal image and controlling public discourse, bordering on veiled intimidation.
Subsequently, the APIA General Director released an astonishing press statement, which I reproduce in full to show the public and political decision-makers her approach to objective criticism and professionally grounded proposals:
“Regarding the emergence and spread in the public space of a text presented as a draft government decision concerning the reorganization of the Agency for Payments and Intervention in Agriculture (APIA), which, in reality, is a fake news story containing false, alarmist and deeply defamatory information about our institution, the management of the agency firmly makes the following clarifications:
There is no draft normative act being developed, under approval, or in public consultation that proposes the ‘reorganization of APIA’.
These claims have no legal basis, do not come from official sources, and clearly represent a case of public disinformation.
Thank you!
Gabriela Nicoleta ANDREI, General Director”
This press statement clearly demonstrates a lack of understanding of basic democratic mechanisms and freedom of the press. A media article even one that includes concrete proposals is not a law, and does not claim to be an official government draft. Her defensive, unprofessional, and exaggerated reaction reveals a total lack of managerial and administrative experience.
In a difficult economic context, where the new government led by Prime Minister Ilie Bolojan is proposing significant reforms to balance the economy and improve institutional efficiency, Ms. Andrei’s behavior is all the more inappropriate. APIA employees, the press, civil society, and government officials need transparency and professionalism not strange directives or panicked communications about so called fake news.
The reform of APIA must be real and deep: with structural cuts, objective outsourcing, elimination of nepotism, and genuine competitions that involve the European Commission. These measures were clearly and professionally proposed in my articles, which are nothing more than a responsible and expert call for concrete action.
The Romanian Government, led by Ilie Bolojan, must urgently decide whether it wants to preserve the current reality characterized by politicization, nepotism, and a lack of transparency or implement without delay the proposed measures to radically reform and optimize APIA.
Meanwhile, perhaps Director Gabriela Nicoleta Andrei will seriously reflect on her institutional role and realize that the real problems of APIA cannot be solved through intimidation and absurd communiqués, but through genuine professional dialogue with those who want the best for this essential institution in Romanian agriculture.
Comentarii recente