Archives for “Identificarea parcelelor”

Prezentele considerente se adreseaza fermierilor care isi vor depune cererea de subventie in Campania Apia 2018, dar si functionarilor Apia din toate centrele locale si judetene. Nu toti fermierii stiu sa utilizeze aplicatia IPA Online si in cele mai multe cazuri apeleaza la functionarii Apia. Acestia ii ajuta conform instructiunilor Apia, in timpul serviciului, sau in […]


Mai sunt câteva zile până în 18 iulie 2017, dată la care APIA trebuie să rezolve supradeclarările blocurilor fizice și suprapunerile parcelelor declarate în aceste blocuri fizice sau în altele care nu au supradeclarări. Nimic mai prost decât așa ceva! Adică, începând cu data de 1 iulie 2017, inspectorii de teren şi-au încărcat GPS-urile pentru […]


APIA, de ani buni, îți dă cu generozitate posibilitatea să iei subvenţii din fonduri comunitare și bugetul național. Adică, îți dă cu o mână dar te poate face debitor şi să te dea pe mâna ANAF sau DNA, cât ai clipi. Cazul semnalat de mine aici, cu referire la pârâta Arhiepiscopia Tomisului în contradictoriu cu […]


Descendent dintr-o familie de oieri, Achim Irimescu e pus pe fapte mari. Vrea, cu orice preț, să resusciteze institutele de cercetare falimentare din subordinea ministerului pe care îl conduce. Pe site-ul ministerului este o hotărâre în dezbatere publică ‘pentru aprobarea procedurii privind asigurarea fondurilor necesare întocmirii proiectelor de amenajamente pastorale, precum și pentru modificarea și […]


Observatiile Curtii de Conturi a Romaniei, la Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale-MADR, scot in evidenta jaful la bugetul national, comis de fosta conducere a acestui minister. Nicolae Vacaroiu, poreclit ‘saniuta’, citeaza din Raportul public pe 2014, la pag. 87 : ‘pana la finalizarea misiunii de audit, reprezentantii MADR nu au pus la dispozitia auditorilor publici […]


Primarul din comuna Ghelari, jud. Hunedoara, face o miscare inteligenta, ajutand indirect fermierii subventionati de catre APIA sa-si identifice parcelele ‘fara echivoc’ in 2016. Ioan Bulbucan si echipa sa, asa cum prezinta articolul din cotidianul Servus Hunedoara, au accesat un fond comunitar pentru cartografierea intregii comune. Ministerul Agriculturii, APIA si ANCPI se chinuie de ani […]


Era gata sa visam frumos dupa ce comisarul european Dacian Ciolos ne anunta ca a simplificat Politica Agricola Comuna(PAC)!. O ce viS! A trebuit sa vina un nou comisar, sa ne vorbeasca despre complexitatea PAC 2014-2020, despre faptul ca la nivelul intregii comunitati europene exista probleme cu platile. Totusi, cei care au investit din timp […]


Site-urile agricole abunda in aceste zile cu pareri ale ‘specialistilor’ APIA in materie de teledetectie si prezentarea firmei Gauss drept mare specialista in astfel de controale. Gauss , singura de altfel, castiga pe banda rulanta, de ani de zile, toate loturile oferite de APIA pentru controlul prin teledetectie. APIA, in schimb, n-a prezentat niciodata concluziile firmei/firmelor […]


Ordonanta de Urgenta pentru suspendarea prevederilor art. 23 alin.(1) lit.c) si k) din Legea nr. 407/2006 a vanatorii si a protectiei fondului cinegetic, modificata prin Legea 149/ 2015 din 24.06.2015, ar trebui sa intre de urgenta in atentia DNA! Suspendarea alin.(1) lit.c) de la art. 23 din Legea nr. 407/2006, <<c) pasunatul animalelor domestice in […]


Dosarele de coruptie in care sunt implicati lucratorii din agentiile de stat se inmultesc pe zi ce trece. DNA abia acum a inceput sa-si formeze propriile echipe de control pe care si le trimite la ascultat, saltat si deferit justitiei infractorii politici din institutiile statului. E bine si in ultimul ceas. Ceea ce se intampla […]


Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura(APIA) si-a pierdut capacitatea de coordonare si efectuare a platilor comunitare si nationale in agricultura, dupa decapitarea de catre Directia Nationala Anticoruptie(DNA) a conducerii centrale. Directorul general si directorul general adjunct sunt suspendati si anchetati pentru fapte de coruptie. La nivel de centre judetene dar si centre locale, o […]


In anul 2013, ca urmare a vanzarii terenurilor firmei Berfige Srl catre Ioana Basescu, APIA s-a autosesizat si i-a facut debitori pe fermierii care lucrasera in arenda terenurile pana la data vanzarii. Firma Berfige Srl nu putea anula unilateral contractele de arenda, facute cu SC Amygo MT Srl, detinuta de Simona Alina Preda si cu […]


DNA trebuie sa intre cu picioarele in APIA, metaforic vorbind, iar asta cat mai urgent, si sa ia la purecat toate contractele lui SIVECO si TEAMNET INTERNATIONAL. Nu, nicidecum contractele de imbunatatire a bazelor de date, ci acele contracte prin care cele doua firme si-au depus cereri de subventie la APIA. Exista suspiciunea rezonabila ca […]


‘Bulgaroii cu ceafa groasa’ au mintea mai ascutita decat a noastra. Recent au interzis firmelor cu sediul in paradisurile fiscale sa faca afaceri in Bulgaria. La noi exista si in agricultura, firme care au sediul in astfel de paradisuri, cum ar fi SC INTERCEREAL SA MOVILA cu sediul in Belize. Ar fi o nimica toata daca toate contractele […]


Asistam de ani de zile la o lupta crancena dintre doi fosti securisti, un marinar si un motan, lupta care ocupa prea mult spatiile media din Romania. Daca sovietica ne-a mancat zilele revolutiei, cei doi securisti-antrenati in manuirea armelor si diversiune inainte de a fi trimisi la post-ne mananca sanatatea democratica. Lupta lor nu se va […]


Incepand cu data de 1martie 2011, APIA Cluj m-a destituit din functia publica de consilier superior la centrul judetean. Ei si? veti zice. Invocand legea avertizorului public, am sesizat neregulile din APIA unei intregi pleiade de politruci care s-a succedat pe la conducerea Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale(MADR), inclusiv actualului comisar Dacian Ciolos. ‘Ciocu’ mic, […]


Speriat de retinerea in arestul politiei Suceava a lui Dorel Benu, dir. gen. Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura(APIA), in scandalul subventiilor comunitare si nationale acordate ilegal, dir. exec. al Centrului judetean APIA, Cluj, Adrian Zaharia a trimis o scrisoare angajatilor sai: “Buna ziua, Avand in vedere situatia aparuta in presa referitoare la cercetarile […]


Cam asa raspundeau taranii ardeleni in anii trecuti, la intrebarea daca si-au depus cerere de subventie pe suprafata la Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura(APIA). Harnici nevoie mare, observam ca si Ioana Basescu si Dan Voiculescu si-au ‘pu’ la Apia’ cerere de subventie. APIA trebuie sa fie consecventa, astfel incat, sa blocheze platile celor […]


Comisia Nana si-a incetat activitatea datorita preluarii dosarului de catre Parchetul General. Corpul de control al primului-ministru dar si Comisia Nana, au constatat faptul ca firma Berfige dar si persoane private, in calitate de arendatori, au incheiat contracte de arenda ilegal, neavand calitatea de detinatori legali ai terenurilor agricole, facand contractele nevalabile si neopozabile tertilor. […]


  Asistam in ultimul timp la batalii pe viata si pe moarte a doua regimuri aflate la frontiera, gata-gata de lupta fratricida. Pe de-o parte, regimul Boc-Basescu care aresteaza in draci coruptii, mai putin ai lor, cu mascati flancati de intreaga mass-media, iar pe de alta parte a frontierei, regimul Ponta care face plangeri penale […]


Recent, APIA a facut o filtrare in imensa ei baza de date si a iesit cu o declaratie prin directorul sau general, Dorel Benu, afirmand ca lacasurile de cult si consiliile locale nu mai pot lua subventii in perioada 2014-2020 daca nu vor face dovada desfasurarii unei activitati agricole pe terenurile declarate pentru subventie. Intr-un […]


Indemnul unor functionari ai Agentiei de Plati si Interventie pentru Agricultura(APIA), in anul de gratie 2014, de a obliga deponentii la ‘digitilizare’ si renunta la ‘reviziune’ in loc de digitizarea parcelelor si clauza de revizuire, face deliciul multor fermieri. Fermierii romani nu sunt prosti. Unii dintre ei cunosc mai bine decat multi functionari APIA, reglementarile comunitare […]


LEGISLATIE NATIONALA · Ordin M.A.D.R. de aprobare a Formularului de cerere unica de plata 2014 · Ordin M.A.D.R. nr. 22/2011 privind reorganizarea Registrului fermelor, care devine Registrul Unic de Identificare in vederea accesarii masurilor reglementate de Politica Agricola Comuna · O.U.G. nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plati directe si plati nationale directe complementare, care […]


Incepand cu 2011 APIA a externalizat serviciul actualizari blocuri fizice, beneficiara fiind Directia Topografica Militara a MAPN. Astfel, s-a pus capat erorilor produse de functionarii agentiei care ‘trageau’ de limitele blocurilor fizice-suprafete in care fermierii isi depun cererile de subventie-, producand erori inimaginabile in baza de date geografice. Mai precis, coordonatele geografice ale parcelelor declarate […]


APIA emite de ani buni procese verbale de constatare a debitelor pe care le trimite fermierilor care nu respecta cerintele agentiei pentru a incasa subventii pe suprafata agricola. Fermierii contesta aceste procese verbale la APIA apoi cu raspunsul se duc in instanta. Nicio instanta nu se poate pronunta pe un proces verbal de constatare a […]